Una dintre cele mai spectaculoase parade din lume a avut loc în Olanda. Patria lalelelor şi-a invitat turiştii să se distreze, în acest weekend, la ediţia cu numărul 69 a Festivalului florilor.
Duminica, 24.04.2016, 19:49
Vigilenţa unui poliţist de circulaţie a salvat poate zeci de vieţi într-un oraş din China. Bărbatul a oprit traficul când şi-a dat seama că asfaltul se va surpa. O groapă uriaşă s-a format câteva minute mai târziu.
Duminica, 24.04.2016, 19:45
Un marinar rus şi-a pierdut viaţa în incendiul care a cuprins un petrolier sub pavilionul Rusiei, în largul Mării Caspice. Ceilalţi 10 membri ai echipajului au fost evacuaţi cu succes.
Duminica, 24.04.2016, 08:45
Peste 30.000 de oameni au manifestat, în oraşul german Hanovra, împotriva tratatului de comerţ liber negociat în prezent de Uniunea Europeană şi Statele Unite.
Duminica, 24.04.2016, 08:44
Primarul unui oraş din sudul Franţei are o idee ieşită din comun pentru a păstra curăţenia străzilor. Localnicii îşi vor aduce câinii pentru a li se lua probe de ADN, care vor fi păstrate într-un fişier.
Duminica, 24.04.2016, 08:41
Britanicii l-au omagiat ieri pe William Shakespeare, genialul dramaturg englez de la moartea căruia s-au împlinit 400 de ani.
Duminica, 24.04.2016, 08:38
O pisică din Ucraina a devenit mamă eroină şi protagonista unor imagini devenite virale. A adoptat cu mare dragoste doi pui de veveriţă.
Sambata, 23.04.2016, 19:45
Imagini savuroase au fost surprinse în timpul vizitei la londra a cuplului Obama. Cel mai puternic lider a dat mâna cu cel mai adorabil mic prinţ. Casa Albă a făcut publice fotografii de la întâlnirea lui Barack şi Michelle Obama cu prinţul...
Sambata, 23.04.2016, 19:43
O tânără studentă din Irlanda cere daune de 100.000 de euro de la Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca. A fost umilită, povesteşte ea.
Sambata, 23.04.2016, 19:30
La nici trei luni de viaţă, un bebeluş din Marea Britanie şi-a uimit părinţii şi a înduioşat zeci de mii de internauţi. Ei sunt convinşi că micuta vorbeşte. Poppy pare că nu se mai satură să li se adreseze părinţilor.
Sambata, 23.04.2016, 08:45
Ceremonie fără precedent de Ziua Pământului, la sediul ONU din New York. Lideri şi miniştri din 175 de ţări au semnat Acordul asupra Climei, negociat anul trecut la Paris.
Sambata, 23.04.2016, 08:41
Germania şi-a sărbătorit băutura naţională: berea! Iar invitata de onoare a fost însăşi Angela Merkel, şefa guvernului de la Berlin. Festivitatea desfăşurată în Bavaria a celebrat 500 de ani de la adoptarea "legii pentru puritatea berii",...
Sambata, 23.04.2016, 08:38
Preşedintele Barack Obama şi soţia sa se află în Marea Britanie, în vizită oficială. Ei au ţinut să o felicite pe regina Elisabeta a Doua pentru cei 90 de ani împliniţi în ajun.
Sambata, 23.04.2016, 08:37
Fiecare ţară are preparatele sale tradiţionale, pe care le găsiţi în aproape toate restaurantele din respectivul loc. Însă, dacă sunteţi gurmanzi, şi vreţi să mâncaţi ceva cu totul şi cu totul ieşit din comun, atunci trebuie - din...
Vineri, 22.04.2016, 20:32
Spectacol inedit! Jongleriile făcute foarte lent pot da naștere unor iluzii optice
Vineri, 22.04.2016, 20:30
Un roman a fost în imediata apropiere a Reginei Marii Britanii la împlinirea vârstei de 90 de ani. Radu Chiru s-a aflat printre cei care au avut ocazia să dea mâna cu Majestatea Sa. Radu este consultant de securitate pentru evenimente speciale in...
Vineri, 22.04.2016, 19:42
Unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii s-a stins la 57 de ani. Celebrul Prince a murit la reşedinţa sa din Minneapolis, cel mai probabil din cauza unei supradoze de medicamente.
Vineri, 22.04.2016, 19:25
De ziua Reginei Elisabeta a doua, BBC a difuzat un documentar inedit şi extrem de apreciat de britanici. Palatul Buckingham şi-a deschis porţile pentru jurnaliştii britanici care au avut acces la arhivele de filme personale ale suveranei iar unele...
Vineri, 22.04.2016, 16:46
Un oraş din Bavaria a inaugurat, în mod festiv, o cişmea cu bere, chiar în centrul istoric.
Vineri, 22.04.2016, 13:51
Imagini uluitoare au fost surprinse în China. Un martor filmează o mică tornadă formată subit peste un teren de sport plin cu elevi. La un moment dat vârtejul ''răpeşte'' un elev dintre colegii lui.
Vineri, 22.04.2016, 08:02
Un oraş din Bavaria a inaugurat, în mod festiv, o cişmea cu bere, chiar în centrul istoric. Din păcate pentru vizitatori, robinetul cu bere nu funcţionează decât sâmbăta, o dată la două săptămâni.
Vineri, 22.04.2016, 07:46
Când vorbim despre Grecia, ne gândim la plaje cu nisip fin, la apa aceea turcoaz, la locuri încărcate de istorie şi o gastronomie pe care este imposibil să nu o apreciem! Însă niciodată nu am auzit pe cineva vorbind despre frumuseţea...
Joi, 21.04.2016, 20:29
Este zi de sărbătoare în Regatul Unit! Regina Elisabeta a Doua a împlinit 90 de ani, iar supuşii ei au celebrat-o cu miile în stradă. La Palatul Windsor, cel mai mare și cel mai vechi castel locuit din lume, suverana a fost întâmpinată de...
Joi, 21.04.2016, 19:39
Un tribunal a decis că statul încalcă drepturile umane ale lui Anders Breivik, neo-nazistul condamnat după ce a ucis nu mai puţin de 77 de oameni, acum cinci ani.
Joi, 21.04.2016, 07:28
Flăcările au distrus zeci de corturi, iar oamenii au intrat în panică din cauza fumului foarte dens care a invadat întreaga tabără, sub efectul vântului puternic.
Joi, 21.04.2016, 07:28
Donald Trump şi Hillary Clinton au câştigat alegerile primare din statul New York, încheiate cu câteva ore în urmă. Potrivit estimărilor, Donald Trump ar putea obţine chiar mai mult de 50 la sută din voturile alegătorilor republicani, după...
Miercuri, 20.04.2016, 07:44
O echipă de televiziune a salvat viaţa unui pescar naufragiat pe o insulă pustie din largul Australiei, unde, cu siguranţă, nu ar fi supravieţuit mai mult de câteva zile.
Miercuri, 20.04.2016, 07:37
Cutremurul de sâmbătă, din Ecuador, a făcut cel puţin 480 de victime, potrivit unui nou bilanţ anunţat de guvern. Dar numărul morţilor ar mai putea creşte deoarece 2000 de oameni sunt daţi dispăruţi.
Miercuri, 20.04.2016, 07:34
Pasagerul unei curse aeriene din Statele Unite a fost dat jos din avion şi dus la interogatoriu din cauza unei discuţii telefonice. Bărbatul de origine irakiană vorbea în arabă, iar asta l-a speriat de moarte pe un alt pasager.
Marti, 19.04.2016, 13:51
Un norvegian şi-a pus la bătaie talentele de detectiv ca să dea de urma bicicletei care i-a fost furată din curtea casei. Iar urma l-a adus în România.
Marti, 19.04.2016, 13:40
Imagini dramatice au fost înregistrate în Spania, unde o femeie ameninţată de un incendiu a supravieţuit ca prin minune unei căderi de la etaj. Flăcările au cuprins doar intrarea, dar întreaga clădire s-a umplut de fum.
Marti, 19.04.2016, 07:31
Cel puţin 21 de oameni au fost răniţi la Ierusalim, unde două autobuze au fost distruse de explozia unei bombe. Majoritatea răniţilor au suferit arsuri iar doi dintre ei sunt în stare gravă.
Marti, 19.04.2016, 07:29
Bilanţul violentului cutremur de sâmbătă, din Ecuador, a ajuns la 413 morţi, iar numărul ar mai putea creşte. De cealaltă parte a Pacificului, în Japonia, o replică seismică de magnitudine 5.3 s-a înregistrat pe insula Kiuşu, la câteva...
Marti, 19.04.2016, 07:27
Doi copii din Statele Unite au dat dovadă de mai multă maturitate decât tatăl lor când au anunţat poliţia că bărbatul a urcat băut la volan.
Luni, 18.04.2016, 13:43
Au fost scene de panică în centrul Istanbulului, din cauza unui autobuz care a luat foc. Din fericire, în maşină nu erau călători. Câţiva trecători au filmat cu telefoanele mobile autobuzul complet cuprins de flăcări, iar imaginile au fost...
Luni, 18.04.2016, 13:37
Bilanţul seismului din Ecuador a crescut dramatic, la 246 de morţi. Autorităţile locale avertizează însă că, în continuare, sunt oameni prinşi sub dărâmăturile caselor distruse de cutremur.
Luni, 18.04.2016, 07:28
Viaţa de câine poate fi obositoare, iar acest beagle este cel mai bun exemplu. Extenuat şi pe jumătate adormit, simpaticul patruped nu mai are energie să coboare scările.
Duminica, 17.04.2016, 19:50
O pisică ce pare copia, pusă la dietă, ce-i drept, a celebrului personaj animat Garfield, face furori pe internet. Ridicată în două picioare, felina priveşte, foarte concentrată, pe fereastră.
Duminica, 17.04.2016, 19:49
Poveste cu final fericit pentru doi pui de leu, victime ale traficanţilor. Vânduţi din România, pe Internet, unui german care i-a ţinut ilegal în propria casă, Elsa şi Marley au parte, în final, de un adăpost potrivit nevoilor lor.
Duminica, 17.04.2016, 19:47
Un nou cutremur produs în aşa-numitul Cerc de foc al Pacificului s-a soldat cu peste 230 de morţi în Ecuador. Seismul a avut magnitudinea de 7,8 pe Richter şi a provocat distrugeri uriaşe în oraşele statului sud-american.
Duminica, 17.04.2016, 19:46
10 oameni au fost arestaţi, iar alţi 14 sunt cercetaţi în stare de libertate. Românii vizau în special magazine şi depozite en gros.
Duminica, 17.04.2016, 19:44
În faţa mausoleului de aproape 4 secole cuplul princiar s-a lăsat fotografiat pe aceeaşi băncuţă de marmură pe care a stat şi Prinţesa Inimilor, acum mai bine de două decenii.
Duminica, 17.04.2016, 08:44
Ecuadorul s-a cutremurat violent aseară. Cel puţin 28 oameni şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului, care a distrus numeroase clădiri. Seismul cu magnitudinea de 7,8 s-a produs în nord-vestul Ecuadorului, la graniţa cu Columbia.
Duminica, 17.04.2016, 08:43
Un urs polar în vârstă de 5 luni a încântat vizitatorii la prima apariţie publică. Fără să se lase intimidată de privirile care îi urmăreau fiecare mişcare, Nora a înotat, s-a jucat şi a alergat.
Sambata, 16.04.2016, 20:04
Scene emoţionante s-au consumat în tabăra de refugiaţi din Insula Lesbos, Grecia, în timpul vizitei Papei Francisc. O copilă i-a căzut la picioare Suveranului Pontif şi i-a cerut ajutorul.
Sambata, 16.04.2016, 20:02
O pisică a învățat să folosească un coploțel de recepție atunci când vrea să fie hrănită.
Sambata, 16.04.2016, 13:58
Germanii au stat la coadă în faţa băncilor ieri. Nu să scoată bani, nici să facă depozite, ci să cumpere o monedă. Şi nu orice monedă, ci una nou-nouţă, de cinci euro. Una care nu le poate lipsi colecţionarilor.
Sambata, 16.04.2016, 07:32
Japonia s-a cutremurat din nou. Un seism de 7,3 s-a produs în largul coastelor nipone, în urma căruia autorităţile au emis o alertă de tsunami. Din fericire arhipelagul n-a fost lovit de un val ucigaş, ca-n 2011 şi alerta a putut fi ridicată...
Sambata, 16.04.2016, 07:30
Reporterii postului britanic au mers în Norvegia şi au realizat un interviu emoţionant cu Marius şi Ruth Bodnariu. Mâine, susţinătorii familiei au organizat manifestaţii în 50 de oraşe din întreaga lume. La Bucureşti, mitingul începe la...
Vineri, 15.04.2016, 19:39
Două americance cu iniţiativă din Kentucky au găsit modalitatea perfectă de a ajuta animalele de companie şi pe stăpânii lor să se menţină în formă în acelaşi timp. Au deschis o sală de fitness mixtă.
Vineri, 15.04.2016, 16:42