Este o zi neagră pentru Belgia. Şi pentru întreaga Europă. Mai multe atacuri teroriste au avut loc la Bruxelles în această dimineaţă. Cel puţin 14 oameni au murit după ce două explozii au avut loc la terminalul plecări din aeroportul Zaventem.
Marti, 22.03.2016, 16:14Imaginile din primul minut după explozia de pe aeroportul Zavantem au arătat groaza prin care au trecut pasagerii.
Marti, 22.03.2016, 16:10
E teroare la Bruxelles. O serie de atacuri teroriste a însângerat inima Europei în urmă cu doar câteva ore. Exploziile în lanţ au adus moartea într-un aeroport, dar şi la metrou şi au provocat haosul pe străzi. Sunt, potrivit unui bilanţ...
Marti, 22.03.2016, 13:07
La 44 de ani, Thalia este în formă. Dupa ce s-a retras din lumina reflectoarelor, ocupandu-se de cei 2 copii ai sai si de linia vestimentara care ii poarta numele, faimoasa actrita s-a relansat in muzica
Marti, 22.03.2016, 07:44
Barack Obama şi Raul Castro continuă să scrie istorie la Havana. Prima vizită a unui preşedinte american în Cuba, după aproape 90 de ani, a continuat cu o conferinţă de presă comună, televizată în direct
Marti, 22.03.2016, 07:00
Ajutaţi-mă să-mi găsesc fratele - este apelul disperat făcut de o tânără din Botoşani. Fratele ei a dispărut în Marea Britanie, acolo unde lucrează. Constantin Macsim are 26 de ani şi nu a mai dat niciun semn de viaţă de două săptămâni.
Luni, 21.03.2016, 19:28
O studentă din Iaşi a murit în cumplitul accident de autocar din Spania! Veronica era olimpică la geografie şi câştigase o bursă Erasmus în Barcelona, la Master. Doar două luni s-a bucurat de visul ei.
Luni, 21.03.2016, 19:09
O româncă e protagonista unei întâmplări şocante, de această dată în Italia. Femeia şi-a abandonat fetiţa nou-născută într-un tomberon şi apoi a alertat poliţia spunând că ea doar a găsit bebeluşul printre gunoaie.
Luni, 21.03.2016, 16:24
Caz şocant descoperit de autorităţile din penisula Iberică. O familie de români se pregătea să îşi vândă fata de 15 ani unei alte familii, ca să se căsătorească cu un adolescent de 16 ani.
Luni, 21.03.2016, 16:22
Momente istorice în Cuba. Preşedintele american Barack Obama a ajuns acolo, alături de soţie şi cele două fiice ale sale. Cei patru s-au plimbat pe străzi, în uralele localnicilor.
Luni, 21.03.2016, 13:56
Trei ratoni sunt vedete pe internet. Filmuleţul în care cei trei iau masa în oraş au strâns sute de mii de vizualizări şi sute de comentarii. Animăluţele se înfruptă cu atâta poftă din castronul în care cineva a pus cereale cu lapte...
Duminica, 20.03.2016, 19:56
Singurul terorist care a supravieţuit atentatelor de anul trecut de la Paris, Salah Abdeslam, a recunoscut că plănuia să se arunce în aer la Stade de France. Prins în urma unei operaţiuni antitero, la Bruxelles, Salah e la un pas să fie...
Duminica, 20.03.2016, 19:55
Un papagal are o antipatie mai puţin obişnuită. Harley urăşte turnurile din pahare. Imaginile sunt virale pe Internet. Din clipa în care intră în cameră, papagalul are o ţintă clară. Să dărâme tot.
Sambata, 19.03.2016, 19:46
Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa şi cel puţin 20 au fost rănite într-un atac sinucigaş, în această dimineaţă la Istanbul. Potrivit primelor informaţii, un terorist a detonat o bombă într-o zonă turistică din centrul oraşului.
Sambata, 19.03.2016, 14:53
După patru luni în care poliţiştii din întreaga Europă l-au vânat neîncetat, teroristul Salah Abdeslam a fost arestat. Principalul suspect în cazul atacurilor din Paris, din noiembrie, anul trecut, a fost încolţit în urma unei operaţiuni...
Sambata, 19.03.2016, 09:01
Tragedie pe un aeroport din sudul Rusiei. Un avion cu 61 de oameni la bord s-a prăbuşit la aterizare. O cameră de supraveghere din apropierea aeroportului a surprins momentul prăbuşirii.
Sambata, 19.03.2016, 08:59
O maşină de lux, care a fost cândva condusă de Nicolae Ceauşescu, va fi scoasă la licitaţie astăzi în Germania.Iar preţul de pornire nu-i mic deloc. 40 de mii de euro.
Sambata, 19.03.2016, 08:57
Cel mai căutat om din Europa, teroristul Salah Abdeslam, a fost arestat într-o operaţiune încheiata cu scurt timp în urmă la Bruxelles. Se pare că bărbatul în vârstă de 26 de ani a fost rănit în urma schimbului de focuri.
Vineri, 18.03.2016, 19:44
Europa trebuie să se pregătească pentru lupta cu virusul Zika. Inclusiv România. Este avertismentul dat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Vineri, 18.03.2016, 19:20
Cursa de alergare pe scările Turnului Eiffel a avut loc aseară şi a fost una extrem de spectaculoasă. Oricine a dorit s-a putut înscrie dar numai cei selectaţi de o comisie au şi primit undă verde să urce în alergare cele peste o mie şase...
Vineri, 18.03.2016, 16:48
La ora de dat cu aspiratorul prin casă, o pisică, în loc să se ascundă în cel mai îndepărtat cotlon, aşa cum fac cele mai multe surate ale ei, e întotdeauna prezentă lângă stăpână şi abia aşteaptă să porneasă aparatul.
Vineri, 18.03.2016, 16:34
Oameni din toată lumea i-au transmis urări şi gânduri bune după ce una dintre nepoatele unui bunic a postat o imagine. Şi era însoţită de mesajul: "Bunicul mănâncă burger doar cu mine la masă pentru că ceilalţi 5 nepoţi nu au venit."
Vineri, 18.03.2016, 16:33
Hackerii de la Anonymous au vorbit serios zilele trecute, când i-au declarat război lui Donald Trump. Tocmai au publicat dovada. Pe Internet circulă la liber numărul de telefon mobil al miliardarului cu aspiraţii la preşedinţia SUA.
Vineri, 18.03.2016, 16:31
Pasagerii unui avion din Statele Unite ale Americii au trăit clipe de coşmar, după ce aeronava a fost lovită de un fulger, în timpul unei furtuni. Piloţii au fost nevoiţi să aterizeze de urgenţă
Vineri, 18.03.2016, 13:39
Un viol comis în urmă cu 35 de ani a reuşit să-l aducă în faţa legii pe un judecător care în tot acest timp a fost considerat un apărător al dreptăţii.Bărbatul era procuror în anii '80 când se pare că a agresat o tânără de 16 ani,...
Vineri, 18.03.2016, 13:37
Cea mai mare statuie a lui Lenin rămasă în picioare în Ucraina a fost pusă la pământ ieri într-un cor de aplauze şi ovaţii.Monumentul aflat într-un oraş din sud-estul ţării e vechi de 6 decenii şi îl prezintă pe fostul lider comunist...
Vineri, 18.03.2016, 09:12
Celebru a ajuns în ultimele zile şi un câine din Indonezia. Nu pentru abilităţile sale de supravieţuire ci pentru că poate conduce un scuter la fel de bine ca stăpânul său.
Vineri, 18.03.2016, 09:10
Vulpea din imaginile următoare ştie să râdă la comandă. Clipul filmat de stăpâna lui Archer surprinde momentul în care simpatica vulpe i se alătură unui om în hohote amuzate.
Joi, 17.03.2016, 19:47
Un ciobănesc german e cel mai norocos şi mai rezistent câine din lume. A supravieţuit miraculos după ce a căzut din barca de pescuit a stăpânului său în Oceanul Pacific, acum mai bine de o lună. Stăpânul lui îl credea mort, dar câinele a...
Joi, 17.03.2016, 16:58
O melodie a Gloriei Estefan e la fel de apreciată chiar şi la 20 de ani de la lansare. Dovedeşte acest lucru un băieţel simpatic care a fost filmat de mama lui în timp ce dansează cu poftă, în maşină, pe piesa Conga. Nu se opreşte o clipă,...
Joi, 17.03.2016, 16:42
Dacă aplicanţii reuşesc să treacă examenele de la finalul celor 4 luni de cursuri, vor fi angajaţi în cadrul statului danez. Nu vă gândiţi că oricine se poate înscrie în această academie.
Joi, 17.03.2016, 16:41
O fetiţă de 5 ani a devenit vedetă pe o reţea de socializare şi asta datorită tatălui ei. Bărbatul care stă acasă pentru a-şi creşte copila a decis să o îmbrace după ultima modă, în fiecare zi. Şi de cum fetiţa e gata dichisită, el...
Joi, 17.03.2016, 16:40
Doi români au ajuns pe prima pagină a ziarelor italiene. Maşina lor a luat foc pe o autostradă, pentru că unul dintre ei gătea, se pare, la un foc improvizat, ceva de mâncare. În autoturism.
Joi, 17.03.2016, 16:39
Doi pui de tigru dintr-o rasă pe cale de dispariţie au făcut senzaţie la o grădina zoologică din Lima. A fost prima ieşire publică pentru cele două feline.
Joi, 17.03.2016, 07:34
Imagini şocante au fost surprinse în Madrid. Susţinătorii unei echipe de fotbal olandeze s-au distrat umilind mai mulţi români care cerşeau într-o piaţă din centrul capitalei.
Joi, 17.03.2016, 07:30
Autorităţile din Italia se pregătesc să meargă în justiţie pentru că ţara noastră n-ar fi dat alarma prin sistemul european rapid, în scandalul e.coli.
Joi, 17.03.2016, 07:21
Întâlnirea filmată dintre o pisică în carne şi oase şi un papagal de jucărie face înconjurul lumii pe internet. Timo, cum se numeşte felina, pare intrigată de apariţia înaripatei de pluş. Şi uimirea îi creşte când, în ciuda...
Miercuri, 16.03.2016, 19:51
Un pui de focă a devenit principala atracţie a unui parc acvatic din Japonia. I-a cucerit pe vizitatorii care au venit să îl admire la nici o lună de la naştere. Mama şi puiul sunt nedespărţiţi. Petrec tot timpul împreună, pentru că...
Marti, 15.03.2016, 19:57
11 români rămân internaţi în Antalya, după tragedia în care a fost implicat autocarul lor. Unul dintre ei este în stare gravă, la terapie intensivă. A suferit multiple leziuni şi are nevoie de o intervenţie pe coloană.
Marti, 15.03.2016, 19:53
Claudia se întorcea de la aniversarea soţului italian, dar după o ceartă cu el, şi-a continuat drumul pe jos. Într-o curbă, a fost lovită mortal de un şofer care nu a apucat să o vadă. Când a aflat vestea, soţul Claudiei a intrat în stare...
Marti, 15.03.2016, 13:31
Un cal le va face concurenţă serioasă participanţilor la o cursă din Marea Britanie. Îmbrăcat în sacou şi pantalon, cămaşă albă şi cravată albastră, Morestead este o apariţie de zile mari.
Luni, 14.03.2016, 20:09
O româncă a murit călcată de o maşină pe o autostradă în Italia. Claudia se întorcea de la aniversarea soţului italian, dar după o ceartă cu el, şi-a continuat drumul pe jos. Într-o curbă, a fost lovită mortal de un şofer care nu a...
Luni, 14.03.2016, 19:27
Doi români au murit într-un accident rutier, în Turcia, într-o zonă situată între localităţile Manavgat şi Akseki, iar alţi 14 români care se aflau în microbuz au fost transportaţi la spitale pentru îngrijiri medicale, informează luni...
Luni, 14.03.2016, 16:23
Cel puţin 34 de oameni şi-au pierdut viaţă după ce doi reroristi sinucigaşi au detonat o maşină, într-o staţie de autobuz.
Luni, 14.03.2016, 07:18
Cel mai bun prieten al unui câine este un pui de pisică. Iar imaginile surprise cu cei doi necuvântători sunt mai mult decât elocvente.
Duminica, 13.03.2016, 19:49
Banala sacoşă de rafie e cel mai comentat accesoriu prezentat, zilele trecute, la Paris de celebra casă de modă Balenciaga. Şi nu pentru că ar fi un obiect de colecţie ci pentru că imită aproape în totalitate o sacoşă extrem de ieftină din...
Duminica, 13.03.2016, 19:48
Un supravieţuitor al lagărului nazist de la Auschwitz în vârstă de 112 ani este în prezent cel mai bătrân bărbat din lume, conform Cărţii Recordurilor
Duminica, 13.03.2016, 08:13
Rebelii din vestul Siriei afirmă că ar fi doborât un avion militar, probabil al regimului de la Damasc.
Duminica, 13.03.2016, 08:12
Forţele armate ale SUA şi Coreei de Sud desfăşoară un spectaculos exerciţiu militar comun, simulând debarcarea pe un ţărm controlat de inamic.
Duminica, 13.03.2016, 08:11
Mitingurile electorale ale lui Donald Trump continuă să fie presărate cu incidente violente. Ceilalţi candidaţi îl acuză pe miliardar că ar fi incitat la violenţă prin discursurile sale.
Duminica, 13.03.2016, 08:10