E bucurie mare printre fanii japonezi ai seriei Harry Potter! La Osaka s-a deschis un uriaş parc tematic, inspirat de aventurile celebrului vrăjitor.
Marti, 15.07.2014, 16:42
A fost scos la vânzare un pătuţ care costă 12 milioane de euro. Pătuţul e construit din aur de 24 de carate şi e accesorizat cu elemente din mătase naturală, bumbac şi broderii din fire de aur.
Marti, 15.07.2014, 16:40
Un pompier din Statele Unite a reuşit o performanţă la care mulţi jurnalişti doar visează în întreaga carieră. A obţinut premiul Emmy, unul dintre cele mai râvnite trofee acordate pentru producţii de televiziune
Marti, 15.07.2014, 13:59
Sunt norocoase că au scăpat cu viaţă. Dar şansa pe care au avut-o le-a lăsat urme adânci. Aproape la fel de adânci ca cele lăsate de coşmarul pe care l-au trăit în lunile în care au fost prizonierele grupării înarmate Boko Haram
Marti, 15.07.2014, 13:40
E armistiţiu în Orientul Mijlociu. Unul foarte fragil însă Israelul a acceptat propunerea egipteană de încetare a focului.Acordul a intrat deja în vigoare, dar aripa armată a mişcării Hamas îl contestă cu vehemenţă
Marti, 15.07.2014, 13:37
Emoţiile, defecţiunile tehnice neaşteptate dar şi contestarea rezultatelor au fost la ordinea zilei la Marele Premiu pentru Maşinuţe cu Pedale, desfăşurat într-un orăşel englez.
Marti, 15.07.2014, 07:28
Victorie istorică pentru femeile din Biserica Anglicană: de acum înainte, ele pot fi alese în funcţii de episcop. Sinodul Bisericii a aprobat, cu o majoritate covârşitoare, decizia care pune capăt unei tradiţii de câteva secole.
Marti, 15.07.2014, 07:26
Costa Concordia pluteşte din nou! Epava pachebotului italian, naufragiat în largul insulei Giglio, a fost ridicată la câţiva metri de fundul mării.
Marti, 15.07.2014, 07:25
Între femei şi şobolani există o relaţie de ură şi ură! Să nu credeţi, însă, că bărbaţii nu se sperie atunci când o rozătoare le iese în cale.
Luni, 14.07.2014, 20:40
O întâmplare şocantă a avut loc în Filipine iar protagonistă e o fetiţă de numai trei ani. Aflaţi la înmormânarea fiicei lor de 3 ani, părinţii au deschis capacul sicriului ca să-şi ia rămas bun. Şi au încremenit când au văzut că...
Luni, 14.07.2014, 19:57
La 82 de ani o bunică din Reşiţa mai are o singură dorinţă. Să-şi mai strângă o dată în braţe nepoata, pe care de doi ani o vede doar în poze. Fata are 20 de ani şi a plecat peste Ocean, în America, să-şi facă un rost în viaţă.
Luni, 14.07.2014, 19:35
Dacă nu aveţi cum să plecaţi din Capitală, în vacanţă, există numeroase locuri pentru distracţie. Trisi Cristea, preşedinta Fundaţiei Dan Voiculescu, ne oferă detalii despre taberele gratuite pentru copiii merituoşi!
Luni, 14.07.2014, 16:55
50 de câini au luat parte la o competiţie de surfing. Premiul: un cec în valoare de 250 de dolari.
Luni, 14.07.2014, 16:50
O copilă de 7 ani din Statele Unite a devenit prinţesa Sudanului de Nord - un regat de 2 kilometri pătraţi. Tatăl ei şi-a dorit atât de mult să o vadă încoronată, încât i-a făcut rost de un mic regat - un teritoriu nedisputat situat...
Luni, 14.07.2014, 16:48
A scăpat cu viaţă după ce a fost lovită de trăsnet, dar a rămas cu părul electrizat. E povestea unei copile din Statele Unite, care a devenit vedetă încă de la naştere
Luni, 14.07.2014, 13:40
Francezii din întreaga lume sărbătoresc astăzi Ziua Naţională a Franţei. Pe 14 iulie 1789, zeci de mii de locuitori ai Parisului au luat cu asalt clădirea Bastiliei, închisoarea considerată un simbol al autorităţii regale franceze. "Franţa...
Luni, 14.07.2014, 12:04
Francezii din întreaga lume sărbătoresc astăzi Ziua naţională a Franţei. Pe 14 iulie 1789, zeci de mii de locuitori ai Parisului au luat cu asalt clădirea Bastiliei, închisoarea considerată un simbol al autorităţii regale franceze. "E o...
Luni, 14.07.2014, 11:48
Un crevete preistoric a fost găsit în China, ca urmare a retragerii apelor în urma inundaţiilor din nordul ţării. Fosila, cunoscută sub numele de crevetele mormoloc, datează de acum două sute de milioane de ani, timp în care nu s-a schimbat...
Luni, 14.07.2014, 07:19
Ian Thorpe, multiplu medaliat olimpic la înot, a recunoscut că este homosexual într-un interviu televizat acordat unui post din Australia.
Luni, 14.07.2014, 07:18
Franţa îmbracă straie de sărbătoare, cu ocazia Zilei Naţionale! Mii de trupe de elită franceze vor defila pe renumitul bulevard Champs Elysees.
Luni, 14.07.2014, 07:16
Misiune imposibilă. FILMUL, a făcut istorie pe marele ecran, cu Tom Cruise în rolul principal. Acum, însă, o veveriţă e vedetă internaţională pentru cât de iscusită e, când vine vorba să ajungă la NUCILE preferate.
Duminica, 13.07.2014, 19:43
Un băiat adoptat din România se zbate să-şi salveze viitorul, care, până nu demult, se întrezărea fericit, în America. La 17 ani, Aaron retrăieşte drama copilăriei şi e din nou în orfelinat,peste ocean, după ce şi-a pierdut părinţii...
Duminica, 13.07.2014, 19:36
Sushi e pentru japonezi, cum e mămăliga cu brânză pentru noi. Nu ştiu dacă străinii le apreciază pe amândouă la fel de mult, dar pentru artişti tradiţionalul preparat japonez e o materie primă mult mai bună decât mămăliga noastră
Duminica, 13.07.2014, 15:15
Bărcile, decorate cu flori, steaguri, lumânări şi portretele regelui lor, au fost lansate la apă pe un râu din sudul Thailandei. Procesiunea pe apă s-a întins pe câţiva kilometri, până la un templu budist.
Duminica, 13.07.2014, 08:29
Sushi e pentru japonezi, cum e mămăliga cu brânză pentru noi. Nu ştiu dacă străinii le apreciază pe amândouă la fel de mult, dar pentru artişti tradiţionalul preparat japonez e o materie primă mult mai bună decât mămăliga noastră. O...
Duminica, 13.07.2014, 08:28
Monoposturi de formula 1, maşini de raliu şi camioane de curse au strâns o sută de mii de oameni în jurul kremlinului. Fostul pilot de Formula 1, Jean Alesi, şi campionul Dakar din 2013, Eduard Nikolaev, şi-au demonstrat talentul pe pistă...
Duminica, 13.07.2014, 08:24
Ieri încă trei oameni au fost răniţi de taurii alergaţi pe străzile din Pamplona. Şi pentru că n-au avut şansa să ajungă acolo, americanii au organizat o cursă asemănătoare la ei acasă. 2000 de oameni au alergat în faţa a 20 de animale...
Duminica, 13.07.2014, 08:22
Mecanicul de locomotivă a murit în accident, iar 15 pasageri au fost răniţi. Niciunul dintre ei nu este român, a precizat ministerul afacerilor externe. Trenul, în care se aflau 160 de pasageri, a deraiat, cel mai probabil, din cauza unei erori...
Duminica, 13.07.2014, 08:21
Vi-l prezentăm acum pe Moose, un basset de 7 ani din Africa de Sud, care adoră plimbările cu. urechile în vânt. Filmat de stăpân, cu ajutorul unei camere mobile, într-una din multele călătorii cu maşina, patrupedul este adorabil. Aproape că...
Sambata, 12.07.2014, 19:42
Câţiva boboci de lebădă au topit inimile internauţilor de pretutindeni! În timpul unei plimbări pe lac, obosiţi probabil, puii s-au urcat pe rând în spatele mamei lor. Lebăda n-a părut deranjată de îndrăzneala bobocilor, nici de faptul că s-a apropiat o persoană cu o camere video de ea.
Sambata, 12.07.2014, 10:11
Capitala Argentinei este cea mai mare aglomerare urbana dupa Sao Paolo din Brazilia, un oras cu o populatie de 12 milionae de locuitori.
Sambata, 12.07.2014, 08:31
Maşina electrică Kenguru, măsoară puţin peste doi metri în lungime, are 1,5 metri înălţime şi nu este dotată cu niciun scaun. Asta pentru că Kenguru este gândită pentru oamenii în scaun cu rotile, iar aceştia intră în maşină prin...
Sambata, 12.07.2014, 08:29
Câţiva boboci de lebădă au topit inimile internauţilor de pretutindeni! În timpul unei plimbări pe lac, obosiţi probabil, puii s-au urcat pe rând în spatele mamei lor. Lebăda n-a părut deranjată de îndrăzneala bobocilor, nici de faptul...
Sambata, 12.07.2014, 08:24
Liderul grupării teroriste Statul Islamic a creat un val de controverse pe internet, după ce a apărut la o rugăciune purtând un ceas de lux. Internauţii spun că ar fi un model, în valoare de şase mii de dolari, pe care l-ar fi purtat James...
Sambata, 12.07.2014, 08:11
Cercetătorii de la Oxford au ajuns la concluzia că cei care consumă carne sunt de doi ori mai nocivi - din punct de vedere al poluării, desigur - decât vegetarienii.
Vineri, 11.07.2014, 20:05
Peste 200 de români supravieţuiesc în aceste zile printre bombe, în Fâşia Gaza. Enclava palestiniană e bombardată violent de aviaţia israeliană, ca răspuns la atacurile militanţilor islamişti.
Vineri, 11.07.2014, 19:55
Cel mai nou film al seriei Planeta Maimuţelor îşi face astăzi intrarea în cinematografele americane şi se anunţă un succes răsunător la Box Office. Presa americană estimează că, numai în acest weekend, filmul Planeta Maimuţelor:...
Vineri, 11.07.2014, 19:46
Peste 200 de români supravieţuiesc în aceste zile printre bombe, în Fâşia Gaza. Enclava palestiniană e bombardată violent de aviaţia israeliană, ca răspuns la atacurile militanţilor islamişti. Peste 100 de oameni, între care şi civili,...
Vineri, 11.07.2014, 19:43
Pentru băiatul din filmuleţul următor, câinele este, într-adevăr, cel mai bun prieten. Iar imaginile următoare, filmate în Turcia, vă vor convinge.
Vineri, 11.07.2014, 16:56
Cotele înalte pe care poluarea le atinge la nivel global au fost surprinse un fotograf din California. Artistul a surprins mai mulţi oameni care par că se îneacă în gunoiul pe care l-au produs într-o săptămână.
Vineri, 11.07.2014, 16:46
Femeile ar face multe sacrificii în numele frumuseţii. Unele dureroase. Altele de-a dreptul sângeroase. Cum ar fi măştile cu propriul sânge.
Vineri, 11.07.2014, 16:38
Cotele înalte pe care poluarea le atinge la nivel global au fost surprinse un fotograf din California. Artistul a surprins mai mulţi oameni care par că se îneacă în gunoiul pe care l-au produs într-o săptămână.
Vineri, 11.07.2014, 14:15
Un amator de adrenalină a dat de necaz după ce a sărit de pe o macara. A simţit nevoia să se laude şi a urcat înregistrarea aventurii sale pe internet. Tânărul a fost arestat şi închis pentru o noapte.
Vineri, 11.07.2014, 13:51
Fiecare război are o frumoasă poveste de dragoste! Doi soldaţi, răniţi pe frontul din estul Ucrainei, s-au căsătorit cu iubitele lor chiar în spitalul în care erau internaţi.
Vineri, 11.07.2014, 07:46
Ne-am obişnuit să-l vedem pe Barack Obama calm, mereu în căutarea unui compromis. Dar dacă e nevoie, preşedintele american poate ridica tonul. Şeful de la Casa Albă n-a părut deranjat în primă fază de spectatorii cu chef de vorbă.
Vineri, 11.07.2014, 07:32
Şeful CIA din Germania riscă să fie expulzat, dacă nu părăseşte de bună voie ţara. Guvernul de la Berlin i-a cerut să plece după ce a ieşit la iveală că agenţia americană a racolat un spion neamţ.
Vineri, 11.07.2014, 07:30
Un american şi-a montat o cameră go pro pe cap, pentru a filma drumul cu soţia la spital, care urma să nască. Doar că a ajuns să filmeze venirea pe lume a copilului, chiar în faţa spitalului.
Joi, 10.07.2014, 16:55
Un american a inventat un nou model de role motorizate
Joi, 10.07.2014, 16:52
Isteria pozelor de tip selfie a ajuns şi la Palatul Buckingham. Prinţul William şi Prinţul Harry au reuşit să se pozeze într-o manieră amuzantă, alături de un specialist IT.
Joi, 10.07.2014, 14:05
Un american a ajuns faimos în toată lumea din cauza unei clipe de neatenţie. Bărbatul a scris o carte despre cum să te fereşti de taur la cursele din Pamplona, însă tocmai el e cel care, ieri, a fost luat în coarne.
Joi, 10.07.2014, 14:01