Feli a ajuns unde şi-a dorit din punct de vedere profesional, însă vedeta se pregăteşte să facă un pas foarte important în viaţa ei personală. Artista ne-a vorbit despre cea mai ascunsă dorinţă a ei.
Miercuri, 15.11.2017, 14:26
Feli şi-a îndeplinit cea mai mare dorinţă! Artista şi-a lansat primul album, iar evenimentul a fost unul plin de emoţie. I-au fost alături cei mai importanţi oameni din viaţa ei, printre care, bineînţeles, şi Smiley.
Miercuri, 15.11.2017, 14:24
Feli și-a lansat primul album din cariera ei. Artista este mai emoționată ca niciodată și spune că în sfârșit i s-a îndeplinit visul din copilărie.
Feli şi-a îndeplinit cea mai mare dorinţă. După ani buni în care s-a luptat cu artişti de top, artista a reuşit să îşi lanseze propriul album. Evenimentul a fost unul plin de emoţie. Ba mai mult, ne-a oferit un interviu în care a vorbit...
Miercuri, 15.11.2017, 10:37Şi dacă am aflat pe ce îşi dau şi ultimul ban, să vedem la ce nu pot renunţa nici în ruptul capului.
Sambata, 11.11.2017, 13:21
La ultimul eveniment monden cu ştaif din Capitală am luat vedetele la puricat şi le-am întrebat: pe ce cheltuie cei mai mulţi bani şi care este obiectul la care nu ar renunţa niciodată.
Sambata, 11.11.2017, 11:44
Feli a făcut foarte multe schimbări în viața ei și toate au fost foarte bune. Artista a trecut prin foarte multe momente grele, iar asta a determinat-o să se schimbe.
Vineri, 10.11.2017, 11:57
Feli îi pune la punct pe cei care s-au grăbit să arunce cu pietre. Artista nu a tăcut şi a făcut declaraţii argide la adresa unui fan care a criticat-o dur.
Joi, 09.11.2017, 09:23
Damian Drăghici și Feli au cântat la Răi da buni melodia „Trandafire”
Luni, 06.11.2017, 21:03
Feli, invitată în platoul Răi da buni, vorbește despre cele mai importante lucruri din viața ei. Artista spune că a învățat să spună NU și să-și dea voie să fie ea.
Luni, 06.11.2017, 21:01
La un an după ce au colaborat pentru ”Hopai Diri Da”, piesă de pe albumul ”Gypsy Rock: Change or Die”, Damian și Feli și-au unit din nou vocile pentru o super melodie.
Luni, 06.11.2017, 11:57
Între Lidia Buble şi Feli există o prietenie de care nu multă lume ştie! Şi când între cele două totul era roz, iată că ceva neprevăzut a apărut! Războiul divelor a început!
Vineri, 03.11.2017, 16:44
Feli a devenit fără voia ei victima escrocilor. Artista trage un semnal de alarmă pe rețelele de socializare după ce numele ei a fost folosit în campaniile de promovare a unor produse de slăbit, fără ca măcar Feli să fi auzit de ele până acum.
Luni, 16.10.2017, 09:13
Feli a realizat un cover superb, după celebra piesă a lui Lady Gaga. Artista a impresionat pe toată lumea cu vocea sa. Mai ales că a cântat din sufrageria care o inspiră mereu.
Duminica, 08.10.2017, 14:38
Feli a făcut dezvăluiri incredibile. Artista s-a luptat cu sărăcia şi nu îi este ruşine să recunoască. Aceste lucruri i-au marcat copilăria si recunoaste ca avea zile in care rabda de foame.
Miercuri, 27.09.2017, 12:10
Feli face dezvăluiri incredibile. Artista s-a luptat cu sărăcia şi nu îi este ruşine să recunoască. Aceste lucruri i-au marcat copilăria artistei.
Miercuri, 27.09.2017, 11:20
Feli, declaraţie emoţionantă pentru cea mai importantă persoană din viaţa ei. A avut o copilărie grea şi a fost crescută doar de mamă, motiv pentru care este extrem de apropiată de ea.
Luni, 25.09.2017, 16:47
Când s-a lansat, Feli Donose a atras atenția tuturor cu vocea sa inconfundabilă, dar mulți dintre fani au criticat-o pentru kilogramele în plus.
Miercuri, 20.09.2017, 11:22
Feli s-a luptat mult timp cu kilogramele în plus. Artista a trecut printr-o serie de transformări spectaculoase şi acum este un model pentru toate cele care suferă din cauza aspectului fizic. Dintr-o tânără care avea probleme cu greutatea, a devenit o divă.
Joi, 17.08.2017, 18:08
Feli s-a luptat mult timp cu kilogramele în plus. Artista a trecut printr-o serie de transformări spectaculoase şi acum este un model pentru toate cele care suferă din cauza aspectului fizic. Dintr-o tânără care avea probleme cu greutatea, a...
Joi, 17.08.2017, 17:12
Feli nu i-a spus mamei sale că vrea să facă operația de micșorare a stomacului. După șase luni, cea care i-a dat viață a putut să vadă schimbările majore prin care a trecut fata sa.
Duminica, 16.07.2017, 14:31
Feli, fostă concurentă la Te cunosc de undeva, a avut parte de trei schimbări foarte mari la vârsta de 30 de ani.
Duminica, 16.07.2017, 14:09
Feli nu i-a spus mamei sale că vrea să facă operația de micșorare a stomacului. După șase luni, cea care i-a dat viață a putut să vadă schimbările majore prin care a trecut fata sa.
Duminica, 16.07.2017, 14:06
Feli, fostă concurentă la Te cunosc de undeva, a avut parte de trei schimbări foarte mari la vârsta de 30 de ani.
Duminica, 16.07.2017, 14:01
Feli recunoaște că nu a simțit iubirea adevărată până la vârsta de 31 de ani, dar își dorește un bărbat lângă ea care să fie stâlpul relației.
Duminica, 16.07.2017, 13:46
Feli recunoaște că nu a simțit iubirea adevărată până la vârsta de 31 de ani, dar își dorește un bărbat lângă ea care să fie stâlpul relației.
Duminica, 16.07.2017, 13:23
Feli nu a mai vorbit timp de șase ani cu tatăl său. Artista a fost foarte supărată pe părintele său încât a devenit indiferentă fată de el.
Duminica, 16.07.2017, 13:17
Feli participa, pentru prima data, la FORZA ZU, sprebucuria tuturor fanilor, dar si a ei. Artista a fost intampinata de Buzdugan, Popescu si Flick.
Sambata, 17.06.2017, 17:40
Connect-R şi Feli au răspuns la cele mai indiscrete întrebări din viaţa lor. Connect-R a recunoscut că a fost înşelat, dar culmea cu o femeie! Prin ce şoc a trecut artistul când a aflat, aflăm din clipul de mai sus!
Joi, 15.06.2017, 14:43
Connect-R și Feli vorbesc, cu sinceritate, despre relaţiile eşuate şi partenerii posesivi pe care i-au avut. Cei doi au făcut mai multe dezvăluiri din viața de zi cu zi, relaxați și cu tot sufletul.
Miercuri, 14.06.2017, 23:12
Feli și Connect-R cântă la Răi da buni melodia ”Ceartă artă”.
Miercuri, 14.06.2017, 22:13
Connect-R și Feli vorbesc, fără perdea, despre relaţiile eşuate şi partenerii posesivi pe care i-au avut.
Miercuri, 14.06.2017, 22:10
Feli şi Connect-R au fost invitaţii speciali al lui Răzvan Simion la provocarea "am/n-am" de la Neatza! Află detalii picante din viaţă artiştilor.
Feli şi Connect-R au fost invitaţii speciali al lui Răzvan Simion la provocarea "am/n-am" de la Neatza! Află detalii picante din viaţă artiştilor.
Feli şi Connect-R au interpretat LIVE la Neatza melodia "Ceartă Artă"
Feli şi Connect-R au interpretat LIVE la Neatza melodia "Ceartă Artă"
Feli și Connect-R au lansat o super piesă, ce face deja furori printre fanii artiștilor!
Marti, 23.05.2017, 09:53
Feli este decisă să-şi schimbe stilul muzical. Artista îşi doreşte să cânte muzică populară.
Miercuri, 17.05.2017, 10:14
Feli este, fără doar şi poate, una dintre cele mai bune şi mai iubite voci din muzica românească actuală. Cu o voce puternică şi plină, artistă reuşeşte să te hipnotizeze.
Marti, 16.05.2017, 12:42
Sore şi Feli au dat dovadă că sunt două artiste adevărate. Au cântat LIVE, la ZU, ultimul lor HIT: ''Ce mai vrei?''.
Joi, 11.05.2017, 10:33
În cadrul probei "Antren fără refren", Feli trebuie să cânte piesa "Da, mamă" a Deliei.
Florin Ristei, Feli și Diana Munteanu sunt cei trei invitați din această ediție Zaza Singi! Vezi aici care vedetă s-a descurcat cel mai bine la proba ”Treabă bună împreună”.
În cadrul probei "Antren fără refren", Feli trebuie să cânte piesa "Da, mamă" a Deliei.
Florin Ristei, Feli și Diana Munteanu sunt cei trei invitați din această ediție Zaza Singi! Vezi aici care vedetă s-a descurcat cel mai bine la proba ”Treabă bună împreună”.
Florin Ristei, Feli și Diana Munteanu își pun la bătaie cunoștințele în materie de cântece și versuri românești.
Florin Ristei, Feli și Diana Munteanu își pun la bătaie cunoștințele în materie de cântece și versuri românești.
Feli, Florin Ristei și Diana Munteanu sunt vedetele din această ediție Za Za Sing. Concurenții vor fi ajutați să câștige probele de cele trei artiste.
Liviu Vârciu întâlnește cele trei vedete din această ediție Za Za Sing. Florin Ristei, Diana Munteanu și Feli îi vor ajuta pe concurenți să câștige probele.
Liviu Vârciu întâlnește cele trei vedete din această ediție Za Za Sing. Florin Ristei, Diana Munteanu și Feli îi vor ajuta pe concurenți să câștige probele.
Cântăreaţa Feli a vorbit cu subiect şi predicat despre fricile din carieră. Cine a încercat să-i pună piedică?
Vineri, 28.04.2017, 10:57