Dis de dimineaţă, Sorin Ovidiu Bălan a ajuns la apartamentul în care locuiesc Veronica şi Viorel, ca să-i ajute să descopere autorul misteriosului bilet. Aşa că, soţii Stegaru i-au explicat de-a fir a păr, tot ce s-a întâmplat
Marti, 31.03.2020, 18:29
Consiliul Concurenţei investighează comportamentul companiilor care comercializează produse şi echipamente de protecţie din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, în contextul majorării excesive a preţurilor acestora, a declarat pentru News.ro preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu.
Marti, 25.02.2020, 15:21
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului s-a autosesizat şi a declanşat o investigaţie vizându-l pe Teodor Meleşcanu şi faptul că în decembrie 1989 acesta ar fi indus în eroare reprezentanţii diplomatici cu privire la evenimentele de la Timişoara, prezentând informaţiile referitoare la reacţia autorităţilor comuniste ca „zvonuri colportate în scopuri duşmănoase” şi „ştiri de presă neconfirmate”. Institutul precizează că, în cazul în care vor fi identificate indicii concrete privind săvârşirea unor fapte de natură penală, IICCMER poate notifica organele competente.
Marti, 21.01.2020, 12:09
Hackeri militari ruşi au încercat să fure emailuri de la compania energetică ucraineană la care Hunter Biden, fiul posibilului candidat democrat la preşedinţia americană Joe Biden, a fost membru în consiliul de administraţie, a afirmat o firmă americană de securitate cibernetică, transmite Reuters.
Miercuri, 15.01.2020, 06:15
Consiliul Concurenţei a anunţat luni că a declanşat o investigaţie privind o posibilă trucare a 11 licitaţii organizate în perioada 2017 – 2019 de mai multe unităţi administrativ teritoriale din judeţul Mureş - în principal, primării - pentru delegarea serviciilor de salubrizare.
Luni, 13.01.2020, 16:17
Consiliul Concurenţei a anunţat miercuri că a declanşat o investigaţie privind o posibilă trucarea a unei licitaţii publice organizată de Primăria Municipiului Braşov, în anul 2018, pentru delegarea gestiunii prin concesionare a serviciului de amenajare, organizare şi exploatare a parcărilor publice cu plată de pe domeniul public al oraşului.
Miercuri, 08.01.2020, 14:38
Procurorul general al Statelor Unite, William Barr, a declarat marţi că nu este pe deplin convins că FBI a acţionat fără părtinire atunci când a deschis investigaţia din 2016 referitoare la posibilele legături dintre campania preşedintelui Donald Trump şi Rusia, transmite Reuters.
Miercuri, 11.12.2019, 06:34
Ucraina a extins investigaţia împotriva fondatorului Burisma, compania energetică aflată la baza investigaţiei pentru demiterea preşedintelui american Donald Trump, pentru a include suspiciunea de delapidare a fondurilor statului, a declarat miercuri procurorul general Ruslan Riaboşapka, transmite Reuters.
Joi, 21.11.2019, 07:43
Patru mari companii de tehnologie, Google, divizie a grupului Alphabet, Facebook, Amazon.com şi Apple, au răspuns întrebărilor exprimate de o comisie a Congresului Statelor Unite apărând practicile lor şi refuzând să răspundă în unele cazuri, transmite Reuters.
Miercuri, 20.11.2019, 08:49
Ucraina îl va concedia pe procurorul care a coordonat investigaţiile împotriva companiei la care fiul lui Joe Biden era membru în consiliul de administraţie, o figură centrală a activităţilor care stau la baza procedurii de destituire a preşedintelui american Donald Trump, a declarat o sursă citată de Reuters.
Marti, 05.11.2019, 07:45
Oficialul a cărui plângere a dus la investigaţia pentru destituirea preşedintelui american Donald Trump s-a oferit să răspundă direct întrebărilor republicanilor din Comisia de informaţii din Camera Reprezentanţilor, care conduce ancheta, a declarat duminică unul dintre avocaţii acestuia, transmite Reuters.
Luni, 04.11.2019, 06:45
Modul în care au intervenit primii salvatori de la ISU Bucureşti-Ilfov la incendiu din clubul Colectiv va fi investigat de Parchetul Militar, după ce Parchetul General şi-a declinat competenţa. Dosarul vizează infracţiunile de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Vineri, 25.10.2019, 17:19
Şeful de personal în exerciţiu al Casei Albe Mick Mulvaney a recunoscut joi că preşedintele Donald Trump a blocat un ajutor militar de 391 de milioane de dolari destinat Ucrainei pentru a presa Kievul să investigheze o acuzaţie legată de alegerile prezidenţiale americane din 2016, care a fost respinse drept o teorie a conspiraţiei, transmite Reuters.
Vineri, 18.10.2019, 07:30
Comisia Europeană (CE) a anunţat, luni, că a lansat o investigaţie privind susţinerea pe care Ungaria vrea s-o acorde firmei Samsung, estimată la 108 milioane euro, în cazul unei investiţii.
Luni, 14.10.2019, 14:14
Casa Albă a blocat, marţi, audierea ambasadorului Statelor Unite la Uniunea Europeană, Gordon Sondland, în cadrul investigaţiei pentru destituirea preşedintelui Donald Trump în legătură cu cu Ucraina, măsură la care democraţii din Camera Reprezentanţilor vor răspunde cu o citaţie, transmite Reuters.
Miercuri, 09.10.2019, 07:00
Preşedintele Comisiei pentru informaţii din Camera Reprezentanţilor, democratul Adam Schiff, a declarat joi că preşedintele Donald Trump şi-a încălcat jurământul atunci când a îndemnat China să îl investigheze pe fostul vicepreşedinte american Joe Biden, care ar putea candida împotriva lui Trump în alegerile din 2020, transmite Reuters.
Vineri, 04.10.2019, 06:20
Compania Netflix este investigată în Italia pentru o presupusă evaziune fiscală, potrivit presei locale citată de Variety.
Joi, 03.10.2019, 14:51
Preşedintele american Donald Trump l-a presat pe premierul Australiei, Scott Morrison, într-o convorbire telefonică recentă, să îl ajute pe procurorul general William Barr să analizeze originea investigaţiei Mueller referitoare la amestecul Rusiei în alegerile din 2016, potrivit unui oficial apropiat discuţiei, transmite CNN.
Marti, 01.10.2019, 08:21
Nissan Motor şi fostul său director general Carlos Ghosn au încheiat un acord cu Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) pentru închiderea unei investigaţii referitoare la declaraţii financiare false legate de compensaţiile încasate de Ghosn, transmite Reuters.
Marti, 24.09.2019, 08:42
Arabia Saudită a anunţat luni că va invita experţi internaţionali, inclusiv din partea Naţiunilor Unite, pentru a participa la investigarea atacurilor împotriva instalaţiilor sale petroliere şi a cerut lumii să îi condamne pe cei aflaţi în spatele acestora, a anunţat luni Ministerul de Externe al regatului, transmite Reuters.
Marti, 17.09.2019, 08:00
Procurorii generali din 48 de state americane, Districtul Columbia şi Puerto Rico au deschis o investigaţie antitrust împotriva marilor companii de tehnologie, centrată pe Google, diviza grupului Alphabet, a anunţat oficial, luni, procurorul general al statului Texas, Ken Paxton, transmite Reuters.
Marti, 10.09.2019, 08:15
O comisie a Congresului Statelor Unite îl investighează pe preşedintele Donald Trump în legătură cu un posibil conflict de interese legat de cheltuielile militare de la un aeroport din Scoţia, din apropierea unui complex de golf aflat în proprietatea sa, transmite Reuters.
Luni, 09.09.2019, 08:30
Deutche Bank a dezvăluit marţi, într-un document destinat unei instanţe americane, că datele financiare legate de Donald Trump şi trei dintre copiii săi, solicitate de democraţii din Congres, includ declaraţii fiscale, transmite Reuters.
Miercuri, 28.08.2019, 08:00
Într-o scrisoare postată pe Twitter, Schumer a afirmat că este îngrijorător că datele personale ale americanilor ar putea ajunge „la o putere străină ostilă”. În ultimele zile au existat îngrijorări cu privire la politica de confidenţialitate a aplicaţiei care este deţinută de o companie din Rusia.
Vineri, 19.07.2019, 08:13
Investigaţia, realizată în conformitate cu o prevedere legală numită “Section 301”, va stabili dacă taxa reprezintă o practică comercială incorectă. Investigaţiile precedente au avut ca obiect practicile comerciale ale Chinei şi subvenţiile acordate de Uniunea Europeană pentru o aeronavă comercială mare.
Joi, 11.07.2019, 09:07
O investigaţie internaţională privind atacurile din mai asupra a patru petroliere de pe coasta Emiratelor Arabe Unite (EAU) a concluzionat că „un stat străin” este cel mai probabil responsabil, relatează CNN.
Vineri, 07.06.2019, 11:43
Un adolescent în vârstă de 16 ani, din Botoșani, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a furat o mașină din oraș cu un prieten. Aceștia au condus alternativ până la Suceava și înapoi, iar apoi au abandonat autoturismul.
Joi, 30.05.2019, 22:39
Parlamentul European va deschide o investigaţie privindu-l pe Nigel Farage, suspectat că nu a declarat cadouri în valoare de aproape 500.000 de lire sterline, conform Politico.
Miercuri, 22.05.2019, 11:27
Fostul preşedinte peruvian Alan Garcia s-a stins din viață. Șeful statului s-a împuşcat miercuri dimineaţa după ce poliţia a ajuns la locuinţa sa din capitala Lima pentru a-l aresta în legătură cu o investigaţie în care este acuzat de luare de mită, conform unei surse din poliţie, scrie Reuters.
Miercuri, 17.04.2019, 18:49
Autoritatea de reglementare auto din Germania, KBA, investighează Daimler sub suspiciunea că peste 60.000 de automobile Mercedes au fost dotate cu softuri pentru manipularea testelor de poluare, a relatat duminică publicaţia Bild am Sonntag, transmite Reuters.
Luni, 15.04.2019, 12:09
Poliția din Paris a deschis o anchetă după ce svastica, semnul nazist, a fost desenată peste chipul supraviețuitoarei Holocaustului, Simone Veil, pe câteva cutii poștale din oraș. Se pare că incidentul nu este unul singular, mai multe fapte de acest gen fiind identificate de autoritățile franceze în Paris și în împrejurimi.
Marti, 12.02.2019, 15:37
Consiliul Concurenţei a declanşat în urmă cu trei ani o investigaţie privind posibila încălcare a regulilor naţionale şi comunitare de concurenţă de către Media Xprimm şi UNSAR (Uniunea Asigurătorilor şi Reasigurătorilor din România). În timp, ancheta a fost restrânsă la piaţa asigurătorilor de RCA membri UNSAR.
Marti, 04.12.2018, 13:12
Vaticanul a început o investigaţie în cadrul Corului Capelei Sixtine, în urma unor acuzaţii aduse mai multor membri ai celui mai vechi cor din lume care ar putea fi implicaţi în delapidare, fraudă şi spălare de bani, scrie The Guardian.
Joi, 13.09.2018, 08:50
Jay-Z a fost citat de comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC), după ce a refuzat să depună mărturie într-o anchetă legată de practicile de contabilitate ale Iconix Brand Group, care în 2007 a plătit 200 de milioane de dolari pentru active de la brandul său de îmbrăcăminte, Rocawear.
Vineri, 04.05.2018, 12:29
O agentă a FBI, care a primit din partea acestei agenții misiunea să investigheze un terorist al grupării Statul Islamic (SI), s-a căsătorit cu el și l-a avertizat că se află în atenția serviciilor secrete, informează postul CNN.
Miercuri, 03.05.2017, 16:27
Pentru prima data in 79 de ani, presa din Romania castiga un premiu al INMA, organizatia care fixeaza standardul de excelenta al presei mondiale in marketing, publicitate si branding.
Luni, 19.05.2014, 17:23
Bianca Nae, şef Departament Investigaţii Antena 3 a fost invitata lui Radu Tudor în cadrul Ediţiei Speciale Sinteza Zilei, unde a vorbit despre dubla graţiere făcută de Băsescu în cazul doamnei Constantin (Mărăcine) Nicoleta, condamnată...
Marti, 01.04.2014, 22:31
România a ajuns să importe peste două milioane de tone de gunoi pe an, care se adaugă la cele nouă milioane ale noastre. Şi poate că nu ar fi atât de grav, dacă ar fi o afacere curată, la vedere, din care noi să câştigăm ceva. Dar nu e.
Duminica, 09.02.2014, 23:47
Cazul Berbeceanu a atras şi atenţia premierului Victor Ponta. Acesta susţine că dacă va constata că la Alba Iulia a fost vorba despre o răfuială între instituţii va lua o poziţie publică alături de ministrul de Interne pentru a fi evitat...
Vineri, 01.11.2013, 20:17
Parlamentul European recomanda Romaniei sa investigheze in detaliu zborurile secrete si existenta unei inchisori a CIA, parte a programului global impotriva terorismului.
Joi, 10.10.2013, 19:49
Robert Vereş, fondatorul site-ului Select News, a vorbit în cadrul emisiunii La ordinea zilei despre o campanie pe care site-ul o desfăşoară.
Vineri, 09.08.2013, 19:30
Daca ati pus ochii pe un apartament si vreti sa-l achizitionati, ar trebui sa faceti o mica investigatie. Mai precis, trebuie sa aflati daca nu cumva in urmatorii ani in loc de parc veti vedea un bloc nou-nout.
Miercuri, 07.08.2013, 20:19
Intact Media Group comunică rezultatele investigaţiei jurnalistice "Mită în fotbal" pentru "relevarea unei imagini cât mai complete asupra subiectului şi pentru ca fiecare persoană interesată să poată trage propria concluzie atât asupra...
Joi, 01.08.2013, 12:10
Intact Media Group comunică finalizarea anchetei jurnalistice "Mită în fotbal", demers care a fost adus la cunoştinţa opiniei publice din luna mai. Intact Media Group prezintă documentul "pentru asigurarea unei informări corecte asupra unui...
Joi, 01.08.2013, 12:05
Sorin Minea, preşedinite Romalimenta a vorbit în direct la Antena 3, despre ancheta iniţiată de Consiliul Concurenţei pe piaţa laptelui.
Joi, 18.07.2013, 11:22
Consiliul Concurenţei a început o investigaţie pe piaţa laptelui. Este verificată o înţelegere între APRIL şi membrii acesteia, legată de preţul la colectare.
Joi, 18.07.2013, 11:10
Postul arab de televiziune Al Jazeera a difuzat, zilele trecute, un neobisnuit de lung reportaj despre Romania. Timp de 25 de minute, cat a durat materialul difuzat, telespectatorii au trecut de la un personaj la altul, dintr-un oras in altul si de la un domeniu de activitate la altul, toate acestea pentru a afla in final ca Romania de azi este inca sub influenta temutei Securitati din perioada comunista.
Marti, 20.11.2012, 13:18
Cantareata de muzica country Sheryl Crow a ajuns, fara veste, in atentia agentilor federali, din cauza relatiei de durata cu ciclistul acuzat de dopaj, multiplu castigator al Turului Frantei, Lance Armstrong.
Marti, 04.09.2012, 17:17
Reporterii postului britanic au dezvaluit la emisiunea Crossing Continents ravagiile crimei organizate in fotbalul bulgar.
Miercuri, 29.08.2012, 11:55
Autoritatile italiene au demarat o ampla investigatie in cazul detinutului roman care a murit pentru ca se afla in greva foamei de 50 de zile, scrie ziarul La Repubblica, in editia electronica.
Luni, 14.05.2012, 00:00