Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat, vineri, că elevii care sunt în clasa a şaptea acum vor susţine Evaluarea Naţională aşa cum este anul acesta, după ce Guvernul a adoptat ordonanţa privind prorogarea unor termene prevăzute de Legea 1/2011. Totodată, s-a prorogat termenul pentru evaluarea şcolilor doctorale. "Dacă intervenţia Guvernului nu ar fi fost realizată acum, începând cu data de 1 ianuarie, şcolile doctorale îşi pierdeau acreditarea", a susţinut ministrul Educaţiei, menţionând că se lucrează la normele metodologice privind evaluarea şcolilor doctorale. "Evaluarea şcolilor doctorale se va face având ca principal criteriu etica", a adăugat Anisie.
Vineri, 20.12.2019, 11:50Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Cristina Anisie, a semnat, vineri, împreună cu CONAF şi FPPG, Acordul de parteneriat ”Pactul pentru Educaţie Antreprenorială”. ”Vrem să oferim elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal posibilitatea să experimenteze, încă din timpul şcolii, ce înseamnă să fie antreprenori, să dezvolte un start-up, într-o societate competitivă”, a transmis ministrul.
Marti, 10.12.2019, 17:03Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, anunţă că a fost stabilit un plan de acţiune ca urmare a rezultatelor PISA 2018, în care au fost incluse măsuri imediate, dar şi de perspectivă.
Vineri, 06.12.2019, 12:09Elevii nu vor mai fi obligați să memoreze comentariile, potrivit ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie, care a declarat că le va solicita profesorilor să înceteze să le mai ceară copiilor să memoreze comentarii.
Miercuri, 04.12.2019, 07:09Toţi elevii ar trebui să aibă şansa să fie admişi la liceu, indiferent de nota luată la evaluarea naţională. Asta spune noul proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei. Practic, Monica Anisie vrea să anuleze decizia luată de...
Sambata, 23.11.2019, 09:24Se desființează sau nu clasa pregătitoare
Joi, 21.11.2019, 14:03Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat joi că îşi doreşte ca de anul viitor să existe o discuţie despre un examen de Bacalaureat în care ultima probă să dea posibilitatea elevilor care sunt la liceele tehnice sau vocaţionale să îşi aleagă o disciplină de profil.
Joi, 21.11.2019, 12:48Ministerul Educaţiei anunţă, vineri, că s-a dat startul oficial în campania de ”tăiere a hârtiilor" care îngreunează munca profesorilor. Ministrul Monica Anisie a înfiinţat o comisie care va crea un proiect de debirocratizare a activităţii dascălilor, pentru că îşi doreşte ca munca acestora să fie ”eficientă şi centrată pe elev”.
Vineri, 15.11.2019, 16:47Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat că va căuta o soluție pentru a reduce numărul temelor pentru acasă. A precizat că va milita pentru extinderea programului after-school în toate școlile.
Joi, 14.11.2019, 08:25Ministrul Educației afirmă că urmeaza ”tăierea disciplinelor și nu a orelor” pentru elevii de gimnaziu și de liceu.
Miercuri, 13.11.2019, 11:34Noul ministru al Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a precizat joi că este corect ca elevii de clasa a VII-a să susţină simularea la Evaluarea Naţională, dar că și-ar dori o modificare a acestui examen.
Joi, 07.11.2019, 12:40Cine este Monica Anisie, noul ministru al Educatiei in noul Guvern condus de Ludovic Orban
Luni, 04.11.2019, 22:13Ministrul desemnat al Educaţiei, Monica Anisie, a fost avizată favorbil, miercuri, de comisiile parlamentare, cu 17 voturi ”pentru”. Ea a declarat în cadrul audierilor că nu este de acord cu trimiterea la şcolile profesionale a copiilor care nu obţin media 5 la Evaluarea Naţională, considerând că aceşti copii nu pot fi pedepsiţi. În plus, Anisie susţine că nu se poate obţine învăţământ dual de calitate, prin transformarea lui în batalion disciplinar pentru elevi.
Miercuri, 30.10.2019, 13:01