Un cutremur de 2,8 grade pe scara Richter a avut loc, în această dimineață, în zona seismică Vrancea.
Vineri, 13.03.2020, 08:01
Gabi Balint, care a suferit săptămâna trecută un infarct, a postat, joi, un mesaj pe Facebook, în care le mulţumeşte medicilor care l-au salvat, dar şi tuturor persoanelor care i-au transmis mesaje de susţinere, şi precizează că acum este “ca nou”.
Joi, 26.09.2019, 10:58
Noul guvern al Italiei a aprobat joi utilizarea unor prerogative speciale în cazul acordurilor pentru serviciile de telecomunicaţii 5G convenite cu provideri între care se află grupurile chineze Huawei şi ZTE, transmite Reuters.
Vineri, 06.09.2019, 09:33
Astronauții au descoperit cea mai apropiată planetă potențial locuibilă în afara sistemului nostru solar la 31 de ani lumina. Noua planetă, denumită „Super-Pământ” sau GJ35 este de aproximativ șase ori mai masivă decât planeta noastră și orbitează în zona locuibilă a stelei-gazdă, unde apa ar putea exista sub formă lichidă la suprafață.
Joi, 01.08.2019, 11:11
Potrivit AC Milan, este prima etapă oficială pentru cele două cluburi, "care vizează să înceapă un drum comun pentru construirea, în apropiere de San Siro, a unui cartier modern, durabil şi accesibil, care să fie conturat în jurul unei infrastructuri sportive inovatoare”.
Miercuri, 10.07.2019, 17:09
Fanii legendarei trupe Beatles au motive să fie entuziasmați. Rigo Starr, despre care John Lennon glumea că „nu este nici măcar cel mai bun baterist din trupă”, a anunțat că lucrează de zor la un nou album.
Vineri, 22.03.2019, 14:38
Cântărețul puertorican Ricky Martin și-a schimbat complet look-ul la apariția de pe covorul roșu din cadrul Premiilor Grammy. Artistul a șocat printr-o mustață și puțin cioc, ceea ce i-a schimbat complet aspectul fizic.
Joi, 14.02.2019, 12:09
Este epidemie în România și medicii sunt în stare de alertă! Doar în ultima săptămână au fost înregistrate 85 de cazuri noi, iar numărul total al îmbolnăvirilor se ridică la peste 15.000! Ce anunță specialiștii
Sambata, 22.09.2018, 11:49
Anunţul a fost făcut de ministrul justiţiei Tudorel Toader care evaluează dosarele celor patru procurori candidaţi.
Marti, 24.07.2018, 13:29
După o lungă perioadă în care Alina a preferat să ţină departe de ochii tuturor relaţia pe care o are cu Edi Barbu, un tânăr cu 4 ani mai mare decât ea, artista s-a decis să îi facă cea mai sinceră declaraţie de dragoste, în cel mai...
Joi, 07.06.2018, 07:58
„Next Star”, talent-show-ul prezentat de Dan Negru, revine cu un nou și spectaculos sezon, sâmbătă, 16 iunie, de la ora 20.00, la Antena 1. Cel de-al nouălea sezon „Next Star” vine cu noutăți în privința juraților, căci la masa juriului vor lua loc de această dată doar trei personalități: Lidia Buble, Pepe și Dorian Popa.
„Next Star”, talent-show-ul prezentat de Dan Negru, revine cu un nou și spectaculos sezon, sâmbătă, 16 iunie, de la ora 20.00, la Antena 1. Cel de-al nouălea sezon „Next Star” vine cu noutăți în privința juraților, căci la masa...
Fără doar şi poate, The Motans să număra printre artiştii momentului din România. Nu duc lipsă de fani, iar piesele lor sunt pe buzele tuturor iubitorilor de muzică bună.
Joi, 31.05.2018, 12:31
Celenra formatie Backstreet Boys revine în forță cu o nouă melodie și promit și un nou album. Ultima lor melodie a fost în 2013, după ce succesul l-au cunoscut în anii `90.
Joi, 17.05.2018, 15:35
Trupa germană a intrat în studioul de înregistrări şi pare hotărâtă să ducă la capăt eforturile pentru lansarea celui de-al şaptelea disc. Trupa a publicat pe pagina oficială de Facebook fotografii din studio. Membrii formaţiei au...
Miercuri, 18.04.2018, 07:53
Festivalul îşi are originile în practicile religlioase din Mesopotamia, vechi de aproape şapte milenii. Astfel, potrivit calendarului asirian, acesta este începutul anului 6768. Majoritatea asirienilor locuiau în Mosul, însă mulţi au plecat...
Luni, 02.04.2018, 07:52
Lacul Saint-Leonard este cel mai mare, de acest gen, din Europa aşa că oferă spaţiu mai mult decât suficient pentru amenajarea pistei de concurs, lungă de 300 de metri. Paddle-boarding se aseamănă oarecum cu surfingul, dar şi cu caiacul:...
Luni, 12.03.2018, 07:40
Feli și-a lansat o melodie numită „Bună de iubit ”, cu care vrea să dea lovitura la Eurovision. Artista a scos și un nou clip care te va lăsa mut.
Vineri, 16.02.2018, 10:15
Este cea mai personală creaţie a megastarului american, după cum povesteşte chiar el în prezentarea discului. Al cincilea album din cariera sa solo, "Man in the Woods" va fi lansat pe 2 februarie.
Joi, 04.01.2018, 08:34
Este cea mai personală creaţie a megastarului american, după cum povesteşte chiar el în prezentarea discului. Al cincilea album din cariera sa solo, "Man in the Woods" va fi lansat pe 2 februarie.
Joi, 04.01.2018, 07:56
Şi, cam pretutindeni în lume, momentul trecerii dintre ani este marcat cu un pahar de şampanie fină, ciocnit cu cei dragi. Apoi începe distracţia, ce ţine până în zori. În schimb, diferite sunt tradiţiile, dar şi superstiţiile. legate de...
Vineri, 29.12.2017, 07:51
Mihail ne-a cucerit toată vara cu super piesa „Who You Are”, pe care sigur ai fredonat-o măcar o dată. Acum, artistul a dat din nou lovitura!
Vineri, 17.11.2017, 13:38
Bărbatul cu care Andreea Marin ar avea o presupusă relație, Adrian Brâncoveanu, are vârsta de 32 de ani și lucrează ca diplomat al Ministerului de Externe. Acestacâștigă lunar suna de 3.000 de euri, în timp ce zâna câștigă de 3 ori mai...
Luni, 02.10.2017, 14:56
Noul model Duster a fost prezentat în premieră în România duminică, la "Renault Day", eveniment organizat pe platforma industrială Dacia din orașul Mioveni, la care participă aproximativ 15.000 de oameni.
Duminica, 24.09.2017, 13:39
O nouă marcă de smartphone-uri, numită Robin, a fost lansată de un start-up din San Francisco şi concurează acum cu giganţii globali din Top 500 al companiilor, precum Apple şi Samsung ce au miliarde de dolari în bănci, cote de piaţă imense şi branduri ultra-cunoscute
Vineri, 14.07.2017, 14:29
Invenţiile continuă să ne uimească! Un nou design de elicopter a fost prezentat de compania Airbus Helicopters la spectacolul aviatic care s-a desfăşurat recent în Paris. Airbus susţine că noul aparat de zbor va atinge o viteză de 400 km/h şi este silenţios şi economic.
Luni, 03.07.2017, 10:59
Lidia Buble a reușit să își uimească fanii dupăce a apărut cu un look nou, ieșit din comun!
Duminica, 21.05.2017, 13:24
Băieții și-au făcut din timp planuri pentru sosirea noului val de concurenți! Le-au pregătit noilor veniți o primire presărată cu nominalizări!
A avut un succes fulminant la X Factor, iar Delia este fanul său declarat. Cocoon Kills nu stă deloc pe loc și le aduce fanilor un nou single, în stilul său caracteristic
Şcolile îşi aşteaptă elevii cu braţele deschise. Braţele muncitorilor, care tot nu au terminat de renovat multe şcoli. Se munceşte încet şi foarte încet, iar multe dintre unităţile de învăţământ sunt în renovări de ani buni, ca în...
Joi, 20.08.2015, 19:41
După succesul înregistrat cu piesa "Singuri în doi", interpretată cu Peter Pop, care a strâns aproape 10 milioane de vizualizări pe YouTube, Lora revine astăzi cu un nou videoclip plin de energie și adrenalină, pentru single-ul "Floare la ureche"!
Miercuri, 17.06.2015, 17:27
Printr-un nou update adus aplicaţiei Facebook Messenger, gigantul în social media a introdus una dintre cele mai dorite funcţii, aceea de video conferinţă.
Joi, 21.05.2015, 11:20
Este clar că viața de bucătar nu este una prea ușoară. Cele două echipe sunt extrem de tensionate și nu reușesc să se mobilizeze să ducă la bun sfârșit service-ul
Marti, 10.03.2015, 15:08
Dacă vă aflaţi printre cei 390 milioane de bolnavi de diabet de pe mapamond dependenţi de insulină, acest nou tatuaj are potenţialul de vă salva viaţa.
Miercuri, 28.01.2015, 15:05
După un service ratat, jurații s-au gândit să le testeze concurenților capacitatea de a recunoaște alimentele.
Luni, 13.10.2014, 13:07
Înainte să vină la audițiile X Factor, Diana Brescan a lansat o piesă cu Augustin Zare - „Sunt bogată”. Nu, nu vorbește despre bani, ci despre lucrurile care o fac să se simtă cu adevărat împlinită!
Andreea cântă în premieră la "Răi da' buni" cel mai nou single, "Acelaşi iubit".
Vineri, 26.09.2014, 21:21
Sexy şi provocatoare! Aşa apare Andreea Bănică în cel mai nou videoclip al ei. Fanii vor înnebuni când vor vedea imaginile. Blonda rămâne la fel de apetisantă, chiar dacă a trecut peste o naştere.
Joi, 11.09.2014, 16:19
Onny a venit la Star Matinal să ne cânte cel mai nou single al ei, "Arde dragostea"!
Marti, 09.09.2014, 10:43
Alexandra Stan nu și-a luat concediu, ci a muncit de zor pentru un nou album și un nou videoclip. Astăzi, artista a lansat clipul piesei "Give me your everything", piesă care aparține celui mai nou album al său, "Unlocked". Filmările au fost făcute într-un studio, care creează un decor misterios.
Miercuri, 27.08.2014, 22:03
În urmă cu puţin timp, Alexandra Stan a lansat videoclipul piesei "Dance". Melodia e perfectă pentru vară şi ne duce imediat cu gândul la distracţie şi vacanţă.
Vineri, 18.07.2014, 14:49
După lacrimi și suspinde, Loredana Chivu s-a putut lăuda cu un super tatuaj într-o zonă în care puțini au acces. Cel puțin la propriu!
Miercuri, 04.06.2014, 22:01
Elena Gheorghe are un nou videoclip de-a dreptul inedit. Pentru o prestaţie absolut specială, vedeta a luat lecţii de actorie.
Miercuri, 21.05.2014, 18:46
Este foarte improbabil ca Apple să-şi schimbe calendarul de lansări pentru iPhone 6, dar internauţii dornici de zvonuri, sunt liberi să spere.
Luni, 12.05.2014, 14:19
Preţuri mici, suprafeţe generoase, într-o zonă bună. Aşa arată ofertele constructorilor de locuinţe care, în goana după profit rapid, le promit clienţilor şi luna de pe cer. Pliantele lor sunt cât se poate de atrăgătoare: cu zone pline de verdeaţă, aproape de arterele principale.
Joi, 24.04.2014, 22:03
Un cutremur de 3 grade a avut loc luni seara la ora 21.50 în zona Vrancea, potrivit Infp.ro.
Marti, 22.04.2014, 09:12
Deşi este vorba de o versiune de Windows Phone 8.1 Preview destinată dezvoltatorilor, dacă sunteţi curioşi, o puteţi instala şi voi.
Marti, 15.04.2014, 13:50
Câștigătorul X Factor al sezonului trei este un artist desăvârșit! Și unde mai pui că rupe inimile doamnelor și domnișoarelor, iar aici nu vorbim numai de talentele sale vocale.
Joi, 03.04.2014, 18:33
Incredibil, cei la de HTC au furat la cântar când vine vorba de scorurile obţinute în benchmark-uri de noul lor HTC One M8.
Marti, 01.04.2014, 13:05
Platoul nou arată absolut spectaculos. Concurenții sunt și ei noi, unii se cunosc între ei, din turnee, mulți sunt celebri, sunt și câțiva care de-abia urcă pe treptele gloriei.
Vineri, 07.02.2014, 19:32