Emilia Bubulac, una dintre vocile de excepţie ale folclorului din Gorj, s-a stins la câteva ore după ce i-a murit soţul. A vrut să-i aprindă o lumânare şi i s-ar fi făcut rău.
Vineri, 28.07.2017, 19:19
E haos complet şi nu se ştie ce se va întâmpla cu salariile tutoror românilor. Vor scădea cu 22%, spun specialişti din piaţă. În vreme ce guvernanţii susţin că vor creşte. Totul începând de anul viitor, când România ar putea deveni...
Vineri, 28.07.2017, 19:15
Un copil abia născut s-a stins în spital, fără ajutor, iar medicii ar fi minţit când, nu doar că au spus, dar au şi scris în foaia micului pacient, că au încercat să oprească infecţia cu antibiotice. La 10 luni de la moartea lui Luca,...
Vineri, 28.07.2017, 19:13
Preotul-cântăreţ Cristian Pomohaci va dezbrăca pentru totdeauna haina preoţească. În plus, îi este interzisă orice activitate bisericească. Aşa au decis mai marii bisericii, după ce părintele a refuzat să aducă dovezi în apărarea lui...
Vineri, 28.07.2017, 19:09
În vârf de sezon, litoralul e sub ape! A plouat în 24 de ore cât pentru trei luni. Iar meteorologii spun că n-a mai fost atât de rău de aproape 50 de ani. Mamaia e printre cele mai afectate staţiuni. Turiştii au luat masa cu picioarele în...
Vineri, 28.07.2017, 19:03
Un monument ridicat în Capitală aprinde spiritele printre iubitorii de artă, dar îi lasă muţi şi pe trecători. Nu de admiraţie, ci de uimire. Împodobit cu zeiţe, vulturi, îngeri şi lei, edificiul este considerat un kitsch grosolan, nicidecum o operă de artă. Oamenii sunt cu atât mai revoltaţi, cu cât pe statuie este gravat numele primăriei
Vineri, 28.07.2017, 13:12
Din tigaie, direct în canalizare. Este cel mai scurt circuit al uleiului de gătit în natură. Dar şi cel mai periculos. Practic, cu un singur litru de ulei uzat se poate polua cantitatea de apă necesară unui om timp de 14 ani. Centrele de colectare au apărut recent şi sunt insuficiente. Şi prea puţini români duc resturile la reciclat.
Vineri, 28.07.2017, 13:07
"Micuţa Picasso", românca faimoasă în întreaga lume pentru picturile sale vândute cu preţuri-record, s-a întors acasă şi are planuri mari în ţara ei. După ce a cucerit America, Alexandra Nechita spune că e vremea ca şi românii să se...
Joi, 27.07.2017, 21:37
Peste patru milioane de euro a fost profitul Bisericii Ortodoxe în 2016. Afacerile Bisericii sunt numeroase, de la vânzarea lumânărilor şi a obiectelor de cult, până la Agenţia de Turism a Patriarhiei.
Joi, 27.07.2017, 21:13
Se anunţă o noapte furtunoasă în Capitală şi în Dobrogea. Meteorologii au emis o nouă avertizare de cod galben pentru sud-estul ţării. Vijeliile însoţite de grindină ar putea provoca pagube mai mari decât cele...
Joi, 27.07.2017, 20:59
Preşedintele Comisiei Europene a demonstrat că are un simţ al umorului dezvoltat. Aflat într-o conferinţă de presă, Jean-Claude Juncker a respins un apel telefonic pe care a crezut că l-a primit de la soţia lui.
Joi, 27.07.2017, 20:58
Trei deţinuţi s-au filmat în timp ce evadează dintr-o închisoare din California. Un telefon mobil strecurat ilegal în celulă a surprins operaţiunea ce poate inspira un scenariu de film.
Joi, 27.07.2017, 20:56
Suntem codaşi la capitolul sport în şcoli, însă de la toamnă, elevii de clasa a cincea vor avea manuale şi la această materie. Guvernanţii s-au gândit ca şi educaţia fizică e obiect de studiu teoretic.
Joi, 27.07.2017, 20:07
Preşedintele Comisiei Europene a demonstrat că are un simţ al umorului dezvoltat. Aflat într-o conferinţă de presă, Jean-Claude Juncker a respins un apel telefonic pe care a crezut că l-a primit de la soţia lui.
Joi, 27.07.2017, 19:46
Mai marii bisericii decid, în următoarele zile, soarta unui preot şi a unui episcop. Cristian Pomohaci nu şi-a demonstrat nevinovăţia, aşa că mâine se decide dacă va fi sau nu excomunicat.
Joi, 27.07.2017, 19:44
O benzinărie de pe Autostrada Soarelui s-a transformat într-un spital de campanie. Părinţii a doi copii au fost loviţi de maşina scăpată de sub control a unei şoferiţe începătoare.
Joi, 27.07.2017, 19:43
Trei deţinuţi s-au filmat în timp ce evadează dintr-o închisoare din California. Un telefon mobil strecurat ilegal în celulă a surprins operaţiunea ce poate inspira un scenariu de film.
Joi, 27.07.2017, 19:42
"Micuţa Picasso", românca faimoasă în întreaga lume pentru picturile sale vândute cu preţuri-record, s-a întors acasă şi are planuri mari în ţara ei. După ce a cucerit America, Alexandra Nechita spune că e vremea ca şi românii să se...
Joi, 27.07.2017, 19:41
Din tigaie, direct în canalizare. Este cel mai scurt circuit al uleiului de gătit în natură. Dar şi cel mai periculos. Practic, cu un singur litru de ulei uzat se poate polua cantitatea de apă necesară unui om timp de 14 ani.
Joi, 27.07.2017, 19:40
Se anunţă o noapte furtunoasă în Capitală şi în Dobrogea. Meteorologii au emis o nouă avertizare de cod galben pentru sud-estul ţării. Vijeliile însoţite de grindină ar putea provoca pagube mai mari decât cele înregistrate până acum...
Joi, 27.07.2017, 19:38
Suntem codaşi la capitolul sport în şcoli, însă de la toamnă, elevii de clasa a cincea vor avea manuale şi la această materie. Guvernanţii s-au gândit ca şi educaţia fizică e obiect de studiu teoretic.
Joi, 27.07.2017, 19:37
O plimbare de relaxare în Herăstrău se poate transforma într-o cursă a nervilor. În cel mai mare parc din Capitală, nu mai există toalete publice.
Joi, 27.07.2017, 19:34
Un monument ridicat în Capitală aprinde spiritele printre iubitorii de artă, dar îi lasă muţi şi pe trecători. Nu de admiraţie, ci de uimire.
Joi, 27.07.2017, 19:32
32 de copii morţi, peste opt mii de îmbolnăviri şi doar cinci vinovaţi. La peste un an de la izbucnirea celei mai grave epidemii de rujeolă din România, ministrul Sănătăţii confirmă criza, dar nu şi-o asumă.
Joi, 27.07.2017, 19:31
Peste patru milioane de euro a fost profitul Bisericii Ortodoxe în 2016. Afacerile Bisericii sunt numeroase, de la vânzarea lumânărilor şi a obiectelor de cult, până la Agenţia de Turism a Patriarhiei.
Joi, 27.07.2017, 19:25
Mai marii bisericii decid, în următoarele zile, soarta unui preot şi a unui episcop. Cristian Pomohaci nu şi-a demonstrat nevinovăţia, aşa că mâine se decide dacă va fi sau nu excomunicat.
Joi, 27.07.2017, 19:24
N-avem legi şi nici laboratoare ca să stabilească alimentele cu dublu standard. Iar autorităţile se mulţumesc cu raportări peste hotare despre realitatea ruşinoasă din România.
Joi, 27.07.2017, 19:22
Şi-a depăşit limitele precum nimeni altul în lume. A cucerit record după record. În ţară şi în afară. Gabriel Ban, militar de carieră şi sportiv din pasiune, a murit pe o şosea din România, într-un moment de neatenţie.
Joi, 27.07.2017, 19:19
Iulia, tânăra artistă care îşi acuză soţul că a încercat să o ucidă, nu uită şi nu iartă. Spune că bărbatul cu care era căsătorită de câteva săptămâni ar fi călcat-o în picioare şi i-ar fi spus să moară.
Joi, 27.07.2017, 19:17
Apelul disperat al unei mame porneşte lupta cu birocraţia din sănătate. Jurnalista Magda Vasiliu, care îşi tratează băieţelul bolnav de cancer în Italia, e chemată în ţară ca să beneficieze de concediu medical pentru îngrijirea copilului.
Joi, 27.07.2017, 19:15
O benzinărie de pe Autostrada Soarelui s-a transformat într-un spital de campanie. Părinţii a doi copii au fost loviţi de maşina scăpată de sub control a unei şoferiţe începătoare.
Joi, 27.07.2017, 19:13
Un nou atac cu acid a provocat clipe de groază pe una dintre străzile aglomerate ale Londrei. Doi tineri au ajuns la spital după ce au fost stropiţi pe faţă cu substanţa chimică ce provoacă răni grave
Miercuri, 26.07.2017, 20:25
Marea Britanie vrea să renunţe la maşinile alimentate cu benzină şi motorină. Nu se va întâmpla peste noapte, ci din anul 2040, într-o încercare de a reduce poluarea.
Miercuri, 26.07.2017, 20:03
Un nou atac cu acid a provocat clipe de groază pe una dintre străzile aglomerate ale Londrei. Doi tineri au ajuns la spital după ce au fost stropiţi pe faţă cu substanţa chimică ce provoacă răni grave
Miercuri, 26.07.2017, 19:59
Marea Britanie vrea să renunţe la maşinile alimentate cu benzină şi motorină. Nu se va întâmpla peste noapte, ci din anul 2040, într-o încercare de a reduce poluarea.
Miercuri, 26.07.2017, 19:56
Europa este pârjolită de sute de incendii de vegetaţie. Franţa se luptă cu focul în unele dintre cele mai frumoase zone turistice, iar Italia şi Portugalia abia fac faţă flăcărilor care nu ţin cont de nimic
Miercuri, 26.07.2017, 19:55
Trei surori s-au aruncat cu disperare în braţele mamei lor. După ani de chinuri, captive în Fâşia Gaza, tinerele s-au întors în România. Mama a divorţat de tatăl lor şi nu se mai putea întoarce după ele.
Miercuri, 26.07.2017, 19:53
Cristian Boureanu rămâne în arest pentru cel puţin 30 de zile. Decizia este aparţine judecătorilor Tribunalului Bucureşti şi este una definitivă.
Miercuri, 26.07.2017, 19:51
Numărul tinerilor care vor să fie medici a scăzut anul acesta, iar cei mai mulţi spun că vor pleca în străinătate ca să profeseze. Din cauza condiţiilor din spitale şi a salariilor prea mici, în primul rând.
Miercuri, 26.07.2017, 19:48
Medici, preoţi, psihologi şi asistenţi sociali cu diplomă, dar fără nicio oră de studii. Sunt bănuielile procurorilor care, azi, au descins la două mari universităţi din Arad. 36 de de profesori, secretare sau informaticieni ai...
Miercuri, 26.07.2017, 19:44
Un tânăr militar şi-a pierdut viaţa într-un exerciţiu de paraşutare, la Zărneşti, în Braşov. La zeci de metri de sol, din motive încă necunoscute, paraşuta a cedat, iar locotenetul s-a izbit puternic de pământ.
Miercuri, 26.07.2017, 19:41
Doar pentru adulţi. Este oferta unui hotel din Vama Veche şi deja mulţi au început să-şi imagineze o vacanţă încinsă de-a dreptul. Părinţii ştiu însă cel mai bine ce însemnă asta. Pur şi simplu. multă linişte, câteva zile fără...
Miercuri, 26.07.2017, 19:41
Soarta preotului Cristian Pomohaci va fi decisă de către înalţii prelaţii de la Arhiepiscopia Alba Iulia. Părintele cercetat pentru corupere de minori în scopuri sexuale nu s-a grăbit să prezinte în faţa mai marilor bisericii probe care...
Miercuri, 26.07.2017, 19:39
Cântăreaţa de muzică populară devenită celebră după un concert în piscină a trecut lanivelul următor. Alături de Mariana Abrudan a intrat în apă şi un violonist. Şi n-a fost nevoie decât de câteva acorduri pentru ca o horă...
Miercuri, 26.07.2017, 19:37
Părinţii care nu-şi vaccinează copii nu merită nici să-i crească. Concluzia îi aparţine premierului României. Mihai Tudose i-a criticat deschis pe adulţii care se opun imunizării propriilor copii, decizie pe care o consideră asemănătoare...
Miercuri, 26.07.2017, 19:34
Suntem consumatori de mâna a doua. Au confirmat-o chiar autorităţile române. 9 din 29 de probe alimentare analizate în laborator sunt de calitate inferioară aceloraşi produse de pe pieţele din vestul Europei.
Miercuri, 26.07.2017, 19:30
Un tânăr militar şi-a pierdut viaţa într-un exerciţiu de paraşutare, la Zărneşti, în Braşov. La zeci de metri de sol, din motive încă necunoscute, paraşuta a cedat, iar locotenetul s-a izbit puternic de pământ.
Miercuri, 26.07.2017, 19:28
Suntem consumatori de mâna a doua. Au confirmat-o chiar autorităţile române. 9 din 29 de probe alimentare analizate în laborator sunt de calitate inferioară aceloraşi produse de pe pieţele din vestul Europei.
Miercuri, 26.07.2017, 19:25
Un nou caz Boureanu a fost filmat în trafic. De această dată, la Piteşti. Fiul unui afacerist este acuzat că a înjurat poliţişti, iar când agentul de la Rutieră a văzut că încearcă să fugă, a scos arma.
Miercuri, 26.07.2017, 19:23
Un nou caz Boureanu a fost filmat în trafic. De această dată, la Piteşti. Fiul unui afacerist este acuzat că a înjurat poliţişti, iar când agentul de la Rutieră a văzut că încearcă să fugă, a scos arma.
Miercuri, 26.07.2017, 19:20