Val de anchete după moartea unei paciente în timpul unui transfer între spitale
Sambata, 25.04.2020, 19:21De două zile, autorităţile negociază cu localnicii din Vadu Crişului să accepte testarea pentru coronavirus. După revolta de ieri, astăzi au mai făcut o încercare.
Sambata, 25.04.2020, 19:18În cel mai mare focar de coronavirus din ţară, e ca la război. După ce ieri aţi văzut în exlusivitate cum arată o zi în spitalul Judeţean Suceava, astăzi, vedeţi cum decurge lupta cu coronavirusul prin ochii unui medic.
Sambata, 25.04.2020, 19:13Au trecut exact 60 de zile de când România a înregistrat primul caz de coronavirus. 60 de zile de suferinţă, teamă şi incertitudine. Ştim până acum clar că cei mai vulnerabili în faţa coronavirusului sunt vârstincii.
Sambata, 25.04.2020, 19:10Despărţire emoţionantă şi final de misiune în lacrimi pentru 15 medici şi asistente din România care au ajutat Italia în una dintre cele mai grele perioade ale istoriei acestei ţări.
Sambata, 25.04.2020, 19:08Povestea unui român răpus de coronavirus face valuri în Regat. Omul a murit la datorie, era şofer de autobuz în Londra, iar jurnaliştii britanicii îl consideră erou de prima linie.
Sambata, 25.04.2020, 19:06Seara de Paşte din acest an este una importantă pentru toată echipa Observator. Pe lânga noua față a jurnalului începând din această seară site-ul observator poate să fie găsit la o adresa nouă: www.observatornews.ro. Iar aceasta nu este...
Duminica, 19.04.2020, 19:45Românii au lăsat marea singură de Sărbători. Şi nimeni nu poate spune acum când şi cum va arăta prima vacanţă din acest an. Chiar dacă restricţiile se vor ridica la jumătatea lunii mai, nu e exclus să facem plajă în această vară cu...
Duminica, 19.04.2020, 19:44Pentru copii, azi era ziua vizitelor la bunici, a basmelor spuse pe prispă şi-a celor mai gustoşi cozonaci. Dar pandemia a întrerupt tradiţia. Lecţia înţelepciunii în aceste zile vine chiar de la cei mici: "Vom trece peste toate, cu iubire",...
Duminica, 19.04.2020, 19:42E sărbătoarea sărbătorilor. Ziua cea mai importantă pentru creștinii ortodocși din întreaga lume când Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, a înviat după trei zile de la răstignire. Un preot cu har explică ce înseamnă Paștele pentru...
Duminica, 19.04.2020, 19:40Acasă e acolo unde te simţi bine, chiar şi în izolare. E lecţia incredibilă pe care, în aceste zile de sărbătoare, ne-o dau câţiva oameni cu părul alb. N-o să le spunem bătrâni, pentru că nu sunt deloc aşa. N-o să numim nici locul în...
Duminica, 19.04.2020, 19:38Sunt printre noi oameni care trăiesc zilnic miracolul învierii. Sunt medicii de la Terapie Intensivă, pentru care fiecare viață salvată e o victorie la limită. În seara de Paște, când cei mai mulți români sărbătoresc acasă, în familie,...
Duminica, 19.04.2020, 19:36Peste cinci mii de români au încălcat restricţiile de circulaţie impuse de starea de urgenţă în ulimele 24 de ore. Plimbările nejustificate de Paşte i-au costat însă scump.
Duminica, 19.04.2020, 19:34Unii români nu au conceput sărbătoare fără petrecere. La Dâmboviţa, după ce au luat lumină, câţiva tineri au dansat într-un. cimitir. Iar la Galaţi, zeci de oameni au făcut, în mijlocul străzii, un foc de tabără. Poliţiştii au...
Duminica, 19.04.2020, 19:27Scene teribile pe străzile din Hunedoara, cu câteva ore înainte de Înviere. Poliţiştii au fost bătuţi cu pietre de localnici şi daţi afară cu forţa dintr-un cartier. Şi totul pentru că agenţii au îndrăznit să legitimeze un bărbat...
Duminica, 19.04.2020, 19:22Românii petrec româneşte oriunde în lume. Cu drob, miel, cozonac şi ouă roşii. Pentru că nu au putut ajunge la biserică, oamenii au urmărit, online, slujbele ţinute de preoţii din ţară şi şi-au făcut mici altare acasă. Iar astăzi au...
Duminica, 19.04.2020, 19:19Dacă în oraşe liniştea e apăsătoare, în sate a fost agitaţie. Pentru oamenii de la ţară, tradiţia e mai importantă decât orice restricţie. Oamenii au ieşit din case pe furiş pentru a împărţi ouă roşii şi cozonaci. E primul an în...
Duminica, 19.04.2020, 19:17Bucureşti. Cu o cifră oficială de peste două milioane de locuitori, ocupă locul patru în topul celor mai aglomerate oraşe din Europa. Pandemia a anulat însă orice statistică. Prima zi de Paşte. Imaginile filmate din aer arată un oraş mai...
Duminica, 19.04.2020, 19:16Lumina Învierii a reaprins flacăra speranţa. Şi în prima zi de Paşte, citirea Sfintei Evanghelii s-a ţinut în biserici cu uşile închise. Iar mesajul preoţilor a rămas acelaşi în Duminica Sfântă: bucuraţi-vă şi staţi acasă dacă...
Duminica, 19.04.2020, 19:06Sărbătoarea Învierii a fost altfel decât o ştiam în acest an. Dar a venit cu şi mai multă emoţie, cu bucurie şi mai ales cu speranţă. A fost noaptea miracolelor. Am asistat, împreună, la o comuniune extraordinară, în care tineri,...
Duminica, 19.04.2020, 19:05România a primit Lumina Învierii! Într-o ceremonie unică, avionul cu flacăra sfântă a aterizat pe aeroportul Otopeni. Preoţi din toată ţara au luat lumina de la uşa aeronavei, pentru a o împărţi, în această seară, credincioşilor. Dar nu în biserici, ci acasă.
Sambata, 18.04.2020, 19:58Credincioşii ortodocşi din toată lumea se pregătesc să sărbătoarească Învierea Domnului. Cum Paştele este umbrit de pandemie anul acesta, cei mai mulţi creştini se vor ruga din case. În Rusia, Bosnia şi Herţegovina, enoriaşii vor lua lumină de la biserică, în profida restricţiilor de distanţare socială. Culmea este că au fost încurajaţi chiar de preoţi.
Sambata, 18.04.2020, 19:42Din prima linie, pentru prima linie! Este deviza salvatorilor români care de peste o săptămână fac front comun cu medicii italieni. 11 salvatori din ţara nostră au plecat în mijlocul focarului din Lombardia, lăsând în urmă familii şi...
Sambata, 18.04.2020, 19:37Tehnologia vine, la propriu, în sprijinul medicilor de la Institutul Matei Bals din Capitala. 11 infirmiere virtuale îi ajută pe doctori sa lupte cu noul coronavirus. Vorbim despre o retea de tablete interconectate, montate pe avataruri care au...
Sambata, 18.04.2020, 19:3616 cadre medicale de la Spitalul Colentina au fost depistate pozitiv. Virusul a pătruns şi la Insitutul clinic Fundeni, unde sunt trataţi pacienţi cu afecţiuni grave. Iar spitalul militar ridicat la Ana Aslan a primit astăzi primii bolnavi cu COVID.
Sambata, 18.04.2020, 19:34Măsură fără precedent în combaterea răspândirii coronavirusului. Un cartier din oraşul tulcean Babadag a intrat de azi-noapte în carantină. Armata, Jandarmeria şi Poliţia supraveghează acum cu arma în mână comunitatea devenită focar.
Sambata, 18.04.2020, 19:34Mii de medici români își pun viața în pericol în timpul pandemiei. Sunt cei care îngrijesc bolnavii infectați cu noul coronavirus. În spatele fiecăruia stă o poveste. Cei mai mulți nu i-au mai văzut pe cei dragi de câteva săptămâni şi...
Sambata, 18.04.2020, 19:31Măsură fără precedent în combaterea răspândirii coronavirusului. Un cartier din oraşul tulcean Babadag a intrat de azi-noapte în carantină. Armata, Jandarmeria şi Poliţia supraveghează acum cu arma în mână comunitatea devenită focar....
Sambata, 18.04.2020, 19:30Credincioşii ortodocşi din toată lumea se pregătesc să sărbătoarească Învierea Domnului. Cum Paştele este umbrit de pandemie anul acesta, cei mai mulţi creştini se vor ruga din case. În Rusia, Bosnia şi Herţegovina, enoriaşii vor lua...
Sambata, 18.04.2020, 19:27Valea Prahovei, cândva drumul patimilor înainte de Sărbători, e acum pustie. Azi, doar maşinile localnicilor şi câţiva oameni care merg la cumpăraturi sunt singurele semne că staţiunile nu sunt părăsite. Şi la mare prin hoteluri.suflă...
Sambata, 18.04.2020, 19:25Coronavirusul a schimbat sărbătorile pentru toţi. Şi pregătirile pentru slujba de Înviere de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din Iaşi sunt diferite în acest an. Daca în trecut preocuparea principală a preoţilor era legată de numărul...
Sambata, 18.04.2020, 19:23Regulile de distanţare socială trebuie respectate chiar şi de Paşti. Este îndemnul preşedintelui Klaus Iohannis. Şeful statului i-a rugat pe români ca, în aceste zile de sărbătoare, să stea departe de cei dragi, tocmai pentru a-i proteja.
Sambata, 18.04.2020, 19:22În goana după cumpărături şi, pe ultima sută de metri, mulţi români au dat pe masa de paşte cu. 2.000 de lei în plus. Este amenda pe care au plătit-o toţi cei care nu au respectat ordonanţele militare.
Sambata, 18.04.2020, 19:18În bătrânele sate de pe Valea Dunării, nu era an în care să nu se strângă, în jurul meselor îmbelşugate întinse în curtea caselor părintești, copii și nepoți deopotrivă. Astăzi e, ca peste tot, linişte. Aici însă nu mâncărurile...
Sambata, 18.04.2020, 19:16Este forfotă mare în bucătăriile din ţară. Chiar dacă nu vom mai fi atît de mulţi împreună, măcar mesele să nu fie goale. Chefii ne împărtăşesc din secretele unui meniu ca la carte.
Sambata, 18.04.2020, 19:15România a primit Lumina Învierii! Într-o ceremonie unică, avionul cu flacăra sfântă a aterizat pe aeroportul Otopeni. Preoţi din toată ţara au luat lumina de la uşa aeronavei, pentru a o împărţi, în această seară, credincioşilor. Dar...
Sambata, 18.04.2020, 19:12Spitalul le-a fost şi casă în tot acest timp. Acolo au dormit, au mâncat, iar zi şi noapte au tratat pacienţi. Sunt asistentele de la secţia de psihiatrie de la Spitalul Judeţean din Deva. S-au oferit voluntare să îngrijească bolnavii de la...
Duminica, 12.04.2020, 19:36A fost externat, iar medicii au anunţat că starea lui a fost mai gravă decât se ştia. În Marea Britanie, peste 10 mii de oameni au murit în spitale după ce au fost infectaţi cu noul coronavirus.
Duminica, 12.04.2020, 19:35Autorităţile au oferit lămuriri cu privire la cele mai frecvente întrebări pe care le adresează românii, în această perioadă. Am ales şi noi câteva dintre ele tocmai pentru a vă ajuta să fiţi responsabili şi să respectaţi legea.
Duminica, 12.04.2020, 19:32Duceţi copiii la spital dacă au probleme medicale, fără să vă temeţi de coronavirus. Doctorul Mihai Craiu avertizează că amânarea consultaţiei poate fi fatală. Un bebeluş care avea enterocolită a murit pentru că a ajuns prea târziu la...
Duminica, 12.04.2020, 19:28Credinţa mută munţii. Şi găseşte căi nebănuite de a ne aduce împreună la ceas de sărbătoare. În plină pandemie, liderii religioşi au apelat la tehnologie şi au găsit modalităţi atipice ca să slujească. Două miliarde de catolici...
Duminica, 12.04.2020, 19:24În timp ce românii dau semne de relaxare, cifrele pandemiei cresc de la o zi la alta. Virusul Sars Cov 2 a fost confirmat până acum la peste 6000 de persoane. Printre ele, un bebeluş de numai douăsprezece zile, născut la maternitatea din...
Duminica, 12.04.2020, 19:22Felicitări de la distanţă, prin telefon sau apeluri video. Românii s-au adaptat pandemiei şi i-au sărbătorit pe cei cu nume de floare virtual. Iar pentru medicii şi asistentele din mai multe spitale din ţară, Floriile au venit cu un gând...
Duminica, 12.04.2020, 19:20În ziua de Florii, distanţarea socială a rămas în coadă de peşte. Credinţa în Dumnezeu şi-a dat mâna cu neîncrederea în pandemie şi oamenii s-au îmbulzit la biserică şi în pieţe. Dacă nu vom sta în case, spun autorităţile, vom...
Duminica, 12.04.2020, 19:18La distanţă, dar uniţi, catolicii din toată lumea au trăit primul Paşte în izolare. Ca niciodată, uşile bisericilor au fost închise. Credincioşii au aprins lumânări la ei acasă, iar preoţii, singuri, în biserici. Speranţa şi credinţa...
Duminica, 12.04.2020, 19:16Cu ei ne facem bine. Sunt primii care intră în contact cu pacienţii cu covid19 și cei care-i duc cât mai repede la spital. Despre salvatorii SMURD este vorba, cei care trebuie să ajute, indiferent de riscuri. Singura lor strângere de inimă?...
Duminica, 12.04.2020, 19:13Cifre îngrijorătoare au fost făcute publice de autorităţi! 13 la sută din persoanele infectate din ţara noastră sunt medici sau asistente! Cele mai multe îmbolnăviri sunt la Suceava.
Duminica, 12.04.2020, 19:10Cadrele medicale ar trebui să dea un exemplu de responsabilitate în lupta cu pandemia. Un rezident din Bucureşti, infectat cu noul coronavirus, a făcut însă greşeli în lanţ.
Duminica, 12.04.2020, 19:08Nici cei care trebuie să aplice regulile nu le respectă! Managerul Spitalului Judeţean Vrancea, confirmat cu COVID, a plecat în autoizolare la o pensiune în loc să se interneze, aşa cum e procedura. Înainte, a mai trecut puţin pe la spital să...
Duminica, 12.04.2020, 19:04Seceta pune în pericol recolta de anul acesta. Nu a mai plouat de câteva săptămâni în unele zone, iar câmpurile sunt uscate. Fermierii afectați vor fi despăgubiți.
Sambata, 11.04.2020, 19:37