Suveranul pontif urmează să sosească în această după-amiază în Portugalia pentru a ţine ceremoniile religioase de proclamare a celor doi sfinţi. Cu această ocazie, măsurile de securitate au fost sporite.
Vineri, 12.05.2017, 07:53Un desen cu Papa Francisc şi cu preşedintele american Donald Trump care se sărută a apărut pe un zid din apropierea Vaticanului, joi, la mai puţin de două săptămâni înainte de întâlnirea celor doi
Joi, 11.05.2017, 21:19Papa Francisc a sosit ieri la Cairo într-o vizită în scop religios, care va dura două zile. Este prima oară când Suveranul Pontif ajunge în ţara din Nordul Africii, lovită de un dublu atac sângeros chiar în duminica Floriilor.
Sambata, 29.04.2017, 08:55Fostul suveran pontif a primit felicitări de la o delegaţie din Bavaria, provincia sa natală din Germania. Oaspeţii i-au oferit un mic concert tradiţional şi mai ales o halbă de bere, pe care Papa a savurat-o bucuros. Benedict al Şaisprezecelea...
Marti, 18.04.2017, 07:45Totul a făcut parte din ritualul tradiţional practicat de creştinii catolici, în Joia Mare. Ceremonialul reproduce momentul în care Isus Hristos a spălat picioarele apostolilor înainte de Cina cea de Taină
Vineri, 14.04.2017, 07:36Papa Francisc a spălat joi după-amiază picioarele unor deținuți și a celebrat mesa la penitenciarul Paliano, o fortăreață în care sunt încarcerați în principal foști mafioți, marcând din nou prin acest gest apropierea lui față de populația carcerală în Săptămâna Sfântă, relatează AFP, citată de Agerpres.
Joi, 13.04.2017, 21:11Papa Ioan Paul al II-lea, cel mai longeviv Suveran Pontif
Duminica, 02.04.2017, 14:36La „Chefi la cuțite”, Salvo Lo Castro, un bucătar sicilian care a lucrat la Vatican și pentru însuși premierul Berlusconi, a făcut senzație!
Papa Francisc a subliniat miercuri că persoanele care doresc să îl felicite nu ar trebui să îi trimită urări înaintea zilei sale de naștere, deoarece în țara sa natală, Argentina, acest lucru aduce ghinion, relatează DPA.
Miercuri, 14.12.2016, 17:11Papa Francisc a uimit credincioșii din întreaga lume după ce a anunțat o decizie istorică!
Marti, 22.11.2016, 13:59Pe site-ul WikiLeaks a fost făcut public un e-mail pe care preşedintele campaniei electorale a lui Hilary Clinton, John Podesta, l-a primit în august anul trecut de la Edgar D. Mitchell, unul dintre astronauţii de pe Apollo 14 şi unul dintre cei şase oameni care au ajuns pe Lună.
Miercuri, 26.10.2016, 09:01Suveranul Pontif nu şi-a anunţat vizita. S-a oprit prima dată la şcoala improvizată în tabăra de corturi de la perfieria oraşului. A vrut să-i întâlnească, în primul rând pe copiii care stau în structura amenajată recent. Papa a vizitat...
Marti, 04.10.2016, 16:37Festivalul de film de la Veneţia continuă, iar a treia zi le-a adus o supriză cinefililor. Două episoade din seria Tânărul Papă, regizate de către Paolo Sorrentino au fost proiectate. Persoanajul principal este un papă american, interpretat de...
Duminica, 04.09.2016, 09:18Papa Francisc a fost protagonistul unui incident în egală măsură amuzant şi periculos, în Polonia.
Joi, 28.07.2016, 16:35Lumea "este în război pentru că a pierdut pacea", a apreciat miercuri Papa Francisc în avionul care îl conducea spre Cracovia, precizând că nu este vorba despre un "război al religiilor".
Miercuri, 27.07.2016, 19:23Scene emoţionante s-au consumat în tabăra de refugiaţi din Insula Lesbos, Grecia, în timpul vizitei Papei Francisc. O copilă i-a căzut la picioare Suveranului Pontif şi i-a cerut ajutorul.
Sambata, 16.04.2016, 20:02O scenă emoţionantă a fost surprinsă ieri la Vatican, la audienţa săptămânală a Papei. Suveranul Pontif a întâlnit-o pe Lizzy, o fetiţă de cinci ani care are o boală genetică rară, fără leac, ce-i poate provoca pierderea vederii....
Joi, 07.04.2016, 07:25Eveniment istoric în Cuba: pentru prima dată de la Marea Schismă din 1054, un Papă s-a întâlnit cu patriarhul celei mai mari biserici ortodoxe din lume, cea a Rusiei.
Sambata, 13.02.2016, 08:32O întâlnire istorică are loc astăzi în capitala Cubei. Pentru prima dată de la marea schismă între creştinii ortodocşi şi cei catolici, din 1054, un Papă se va întâlni cu patriarhul Rusiei.
Vineri, 12.02.2016, 14:31O întâlnire istorică are loc astăzi în capitala Cubei. Pentru prima dată de la Marea Schismă între creştinii ortodocşi şi cei catolici, din 1054, un Papă se va întâlni cu patriarhul Rusiei.
Vineri, 12.02.2016, 13:52Doi copii au avut parte de o surpriză din partea suveranului Pontif pe care nu o vor uita niciodată. Papa Francisc i-a invitat pe cei mici la o plimbare cu papamobilul până în piaţa Sfântului Petru. Fata şi băiatul s-au conformat imediat şi...
Joi, 04.02.2016, 06:53Povestea româncei care a născut lângă piaţa Sfântul Petru din Vatican face înconjurul lumii. Tatăl copilului a povestit în exclusivitate pentru Observator cum s-a născut fiica lui, moşită de poliţişti.
Joi, 21.01.2016, 19:18Ştirea zilei în Italia, care l-a emoţionat chiar şi pe Papa Francisc, e povestea unei cerşetoare din România, care a născut o fetiţă, în stradă, la doi paşi de Palatul Suveranului Pontif.
Miercuri, 20.01.2016, 19:42Undeva, în nordul Lituaniei, se află un deal pe care au fost înfipte aproape 100.000 de cruci.Locul a ajuns să simbolizeze astăzi tăcută îndurare a creştinilor faţă de greutăţile pe care le-au avut de întâmpinat de-a lungul istoriei
Marti, 15.12.2015, 15:34Tumoarea de pe creierul Giannei, o fetiță de un an, a dispărut practic, după cum dovedesc scanările, minunea putându-se datora sărutului papei Francisc, susțin părinții copilului. Gianna avea doar câteva săptămâni când i s-a depistat o tumoare cerebrală, inoperabilă, cu prilejul unor analize realizate la un centru spitalicesc la Philadelphia
Marti, 24.11.2015, 08:38Ar putea fi unul dintre albumele muzicale cu cele mai mari vânzări de Crăciun. Iar protagonistul CD-ului despre care vorbim e nimeni altul decât Papa Francisc. O lansare mai curând austeră a albumului de rock progresiv a avut loc la Vatican.
Vineri, 06.11.2015, 17:02Papa Francisc a transmis condoleanțe familiilor îndurerate, după ce în cursul serii de vineri, 30 octombrie, un incident tragic a făcut numeroase victime.
Miercuri, 04.11.2015, 09:49Premieră în istoria bisericii catolice, în timpul unei ceremonii impresionante la Vatican. Suveranul pontif a canonizat în cadrul aceleiaşi slujbe primul cuplu căsătorit, care a trăit în secolul 19. Părinţii Sfintei Theresa de Lisieux au...
Luni, 19.10.2015, 07:25Moment istoric în Congresul Statelor Unite: pentru prima dată, un Papă s-a adresat senatorilor şi deputaţilor. Discursul Papei Francisc a atins subiectele controversate ale actualităţii. Iar parlamentarii i-au mulţumit prin ovaţii, fie că au...
Vineri, 25.09.2015, 07:00În timpul vizitei sale în Statele Unite, Papa Francisc a primit o scrisoare de la o fetiță de cinci ani. Cuvintele ei au emoționat întreaga planetă.
Joi, 24.09.2015, 10:10Papa Francisc şi-a încheiat vizita în Cuba şi a sosit, cu câteva ore în urmă, în Statele Unite, unde va rămâne timp de şase zile. Suveranul pontif va lua cuvântul în faţa Congresului american şi a Adunării Gernerale a ONU şi va celebra...
Miercuri, 23.09.2015, 06:48Femeile care au făcut o întrerupere de sarcină și se căiesc vor putea să obțină iertarea mult mai ușor în timpul "Anului Jubiliar al Milei", a declarat Papa Francisc. Anunțul istoric a fost la începutul lunii septembrie, într-o scrisoare publică care poate fi accesată pe site-ul oficial al Vaticanului
Marti, 08.09.2015, 14:30Papa Francisc a făcut o vizită scurtă, dar cu profundă semnificaţie, la Sarajevo. În oraşul unde nu s-a şters amintirea războiului sângeros de acum două decenii, suveranul pontif a pledat pentru pace şi reconciliere între cele trei...
Duminica, 07.06.2015, 08:27Moda selfie-urilor s-a răspândit atât de tare încât nici măcar numele mari ale lumii n-au putut să nu intre în hora pozelor făcute cu telefoanele mobile
Miercuri, 13.05.2015, 14:33Un italian a ratat de două ori ocazia de a vorbi la telefon cu Papa. Ba chiar i-a închis telefonul în nas. Bărbatul a crezut că cineva îi joacă o farsă. Nu a crezut sub nicio formă că cel care îl sunase să îl întrebe de sănătate e chiar...
Vineri, 01.05.2015, 17:07Un jurnalist din Argentina a descoperit în mesageria vocală a telefonului un mesaj care l-a lăsat mut.Suveranul îl sunase pe jurnalist ca să discute despre o scrisoare deschisă pe care acesta i-o adresase
Vineri, 17.04.2015, 13:58Punctul zero al sărbătorii catolice a fost, desigur, Cetatea Vaticanului. Papa Francisc a oficiat cea de-a treia sa slujbă de Înviere, de la preluarea mandatului de lider al Bisericii Catolice.
Duminica, 05.04.2015, 08:28Recent, creștinii din întreaga lume au putut vedea minunea făcută de Papa Francisc.
Miercuri, 25.03.2015, 13:08Recent, oficialii Bisericii Catolice au făcut un anunț ce a uimit întreaga lume creștină.
Miercuri, 18.03.2015, 12:50Papa Francisc a avut din nou un mesaj la care puţini s-ar fi aşteptat din partea lui. "Faceţi copii, dar cu măsură", le-a transmis el credincioşilor catolici. În stilul spontan care îl caracterizează, Suveranul Pontif a explicat, într-o...
Marti, 20.01.2015, 13:39O fetiţă de numai 12 ani l-a impresionat până la lacrimi pe Papa Francisc. În timpul unei slujbe la care participau 30 de mii de oameni, fata l-a întrebat cu lacrimi în ochi de ce permite dumnezeu ca unii copii să ajungă victimele prostituţiei.
Marti, 20.01.2015, 06:52Recent, Papa Francisc a vizitat Manila, capitala Filipinelor. Dar o întâmplare neprevăzută l-a impresionat pe acesta.
Luni, 19.01.2015, 15:00Papa Francisc şi-a surprins gazdele din Sri Lanka printr-o vizită la un templu budist din capitala ţării. Vizita nu figura în programul iniţial al Papei, dar acesta a ţinut să răspundă invitaţiei pe care i-au adresat-o călugării templului...
Joi, 15.01.2015, 06:48Papa Francisc oficiaza, la această oră, slujba de canonizare a primului sfânt originar din Sri Lanka. La ceremonia din capitala ţării, Colombo, erau aşteptaţi un milion de credincioşi.
Miercuri, 14.01.2015, 06:50Andreea Antonescu cânta, la Neatza, melodia "Lasă-mă, papa, la mare".
Fostul extremist care a încercat să-l asasineze pe Papa Ioan Paul al doilea s-a întors la Vatican. Ca să depună flori la mormântul fostului suveran pe care l-a împuşcat în urmă cu 33 de ani
Duminica, 28.12.2014, 09:19Crăciunul nu e doar despre cadouri şi moş. E una dintre cele mai importante sărbători creştine. Credinciosii s-au înghesuit aseară în Betleem şi Nazaret. Dar şi la Vatican. Piaţa sfântul Petru a fost neîncăpătoare.
Joi, 25.12.2014, 07:21Mandatul colonelului Daniel Anrig se încheie la 31 ianuarie şi nu va fi prelungit, potrivit unui comunicat al Vaticanului care nu precizează motivele deciziei. Un soldat al Gărzii Elveţiene le-a declarat, însă, ziariştilor, sub acoperirea...
Joi, 04.12.2014, 06:49Mii de credincioși din toate colțurile lumii sunt uimiți de anunțul făcut de Papa Francisc. În cursul zilei de astăzi, la Istanbul, acesta a lansat un apel ferm pentru unitatea Bisericilor Catolică și Ortodoxă, care despărțite de 1.000 de ani.
Duminica, 30.11.2014, 17:46Există o serie de profeții cutremurătoare despre viitorul omenirii și inclusiv țara noastră va fi puternic afectată de un posibil sfârșit al lumii.
Joi, 20.11.2014, 13:09