Un întreg oraş a fost măturat de pe faţa pământului de o alunecare de teren devastatoare, în Columbia. Peste 250 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva sute au fost rănite. Cei în stare gravă au fost transporaţi la spitalele din...
Duminica, 02.04.2017, 09:05
O foarfecă arucată cu furie către o femeie l-a nimerit pe nepoţelul ei, de 4 ani. Bunicul copilului a vrut să-i aplice soţiei sale o pedeapsă, pentru că l-a lăsat fără ţigări. Gestul inconştient al omului ar fi putut să-l ucidă pe cel mic.
Vineri, 10.03.2017, 07:53
O persoană a murit, iar alte 25 au fost rănite grav în urma unor explozii produse la un depozit de muniţie din Serbia. Alţi trei angajaţi sunt daţi dispăruţi în urma deflagraţiilor.
Miercuri, 01.03.2017, 07:20
Un accident destul de grav umbreşte actuala ediţie a Carnavalului de la Rio. Un car alegoric s-a prăbuşit în timpul paradei de pe Sambadrom. Opt persoane din public sau din rândul dansatorilor au fost rănite iar cel puţin una este în stare...
Luni, 27.02.2017, 07:47
O carieră de 30 de ani putea să se încheie într-o fracţiune de secundă. La fel şi viaţa lui Ionel Orzan, acrobatul circului Globus, rănit în timp ce mergea pe Roata Morţii în faţa publicului.
Marti, 31.01.2017, 19:14
O scenă demnă de un thriller s-a petrecut pe o stradă din Brăila. O femeie a trăit sperietura vieţii ei, după ce a crezut că a nenorocit un pieton, chiar pe trecere. Acroşat de oglinda maşinii, bărbatul s-a prăbuşit, plin de sânge, pe...
Vineri, 27.01.2017, 07:38
Un genist al poliţiei italiene a fost grav rănit de explozia unei bombe pe care se pregătea să o dezamorseze, pe o stradă din Florenţa. În urma deflagraţiei, poliţistul a rămas fără vedere la un ochi şi, la spital, i s-a amputat mâna...
Luni, 02.01.2017, 07:59
Un băieţel de cinci ani a ajuns la spital după ce s-a rănit într-un spaţiu de joacă dintr-un mall din Brăila. Un arc metalic de la o saltea defectă i-a intrat în picior.
Miercuri, 14.12.2016, 19:17
A avut două accidente de maşină într-un singur an! S-a recuperat după luni de zile de stat în pat. Cu toate acestea, nu a renunţat la pasiunea lui: boxul. Impresionant este faptul că vorbim despre un copil de numai 13 ani
Vineri, 09.12.2016, 16:21
Alertă într-o localitate din Suceava: un urs scăpat dintr-o capcană întinsă de braconieri e liber în pădure. Este rănit şi foarte periculos, spun specialiştii. Ursul a reuşit să se elibereze din cursă.
Vineri, 09.12.2016, 07:37
Un cutremur cu magnitudinea de 6,5 grade pe Richter a lovit provincia ACEH în această dimineaţă. Zeci de clădiri au fost distruse, iar echipele de intervenţie caută acum persoanele dispărute sub dărâmături.
Miercuri, 07.12.2016, 07:52
Un cutremur cu magnitudinea de 6,5 grade pe Richter a lovit provincia ACEH în această dimineaţă. Zeci de clădiri au fost distruse, iar echipele de intervenţie caută acum persoanele dispărute sub dărâmături.
Miercuri, 07.12.2016, 07:43
A fost cod roşu de intervenţie la Piteşti! 18 oameni au fost răniţi, după ce două autobuze s-au lovit violent în centrul oraşului. În mijlocul haosului, un tânăr erou i-a ajutat pe pasagerii prinşi între fiare, până la sosirea...
Vineri, 25.11.2016, 19:08
Instalaţiile de căldură improvizate fac victime. Un copil de cinci ani din Prahova a ajuns la spital cu arsuri de gradul unu şi doi pe faţă şi pe mâini.
Luni, 21.11.2016, 07:38
Un pod s-a prăbușit peste o autostradă din Italia, iar momentul a fost surprins de camerele de supravghere. Un om a murit și cinci sunt răniți.
Sambata, 29.10.2016, 19:58
Răniţii aflaţi la recuperare în ţară dar şi în străinătate sunt ajutaţi în continuare prin Fundaţia Mereu Aproape. Pentru mulţi dintre ei, faptul că trăiesc a fost o luptă pentru supravieuire dar şi o întâmplare.
Joi, 27.10.2016, 16:59
Prahoveanul rănit luni în curba de pe DN 1 în care s-au produs 2 accidente în doar câteva ore se recuperează rapid. Victima de 40 de ani, nepotul fostului primar din Bărcăneşti, tocmai se urcase în maşina parcată în faţa casei când un...
Miercuri, 26.10.2016, 09:32
Trei oameni au fost răniţi într-un carambol în care au fost distruse patru maşini, pe o stradă din Mehedinţi. Cu acceleraţia la podea, un şofer n-a mai putut să-şi controleze bolidul şi a lovit în plin un autoturism şi două maşini de...
Vineri, 21.10.2016, 07:09
La aproape un an de la tragedia din Colectiv, supravieţuitorii incendiului încă se luptă cu suferinţa. În timp ce familiile celor care şi-au pierdut viaţa rememorează momente cu cei dragi. Nimeni, însă, nu vrea ca tragedia să fie uitată.
Duminica, 16.10.2016, 19:43
La un an după tragedia din Colectiv, răniţii de atunci vor organiza un concert caritabil pentru cei care încă mai au nevoie de tratament. Cei care s-au stins nu vor fi niciodată uitaţi. Iar pentru cei care au rămas printre noi, încă există...
Marti, 11.10.2016, 17:05
Tragedie pe calea ferată în Statele Unite. Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa şi peste 100 au fost rănite într-un grav accident feroviar care a avut loc în New Jersey. Un tren cu navetişti a sărit de pe şine chiar la intrarea în...
Vineri, 30.09.2016, 07:22
Băiatul de 8 ani din Motoşeni, judeţul Bacău, găsit rănit de tată în curte este în continuare în stare gravă. A fost operat aseară şi este ţinut sub supraveghere. Între timp, poliţiştii încearcă să afle ce i s-a întâmplat.
Marti, 27.09.2016, 13:22
Un accident cumplit a declanşat codul roşu de intervenţie, în Galaţi. Un microbuz cu pasageri a lovit o limuzină. Şapte ambulanţe şi cinci echipaje SMURD au sosit la faţa locului să acorde ajutor răniţilor. 18 oameni, în total. Opt au...
Duminica, 04.09.2016, 19:11
Imagini impresionante au adunat zeci de mii de vizualizări pe internet. Este vorba desptr un clip în care unul dintre militarii români răniţi în Afganistan dansează cu soţia sa dansul mirilor
Duminica, 04.09.2016, 10:43
Imagini impresionante au adunat zeci de mii de vizualizări pe internet. Vorbim de un clip în care unul dintre militarii români răniţi în Afganistan dansează cu soţia sa dansul mirilor.
Duminica, 04.09.2016, 08:51
Ministrul Achim Irimescu şi omologul său au ajuns la spitalul din Slobozia. Cei doi erau pe banchetă şi, în impact, s-au lovit la nas, cel mai probabil, de tetiere. Tot acolo a ajuns şi femeia care asigura traducerea. Are lovituri la stern.
Joi, 25.08.2016, 16:22
După două luni de comă şi alte opt de tratament chinuitor, Silviu Ciocanelli, unul dintre răniţii din Colectiv s-a întors pentru prima dată, după dezastru, acasă.
Miercuri, 10.08.2016, 19:29
Un eclicopter SMURD a fost chemat în ajutorul unui copil de 11 ani, în Brăila. Băiatul se afla în grija bunicilor, însă fără voia lor, s-a urcat pe un cal şi a fost aruncat la pământ. Medicii din Brăila au decis să îl transfere la...
Vineri, 05.08.2016, 16:19
Un eclicopter SMURD a fost chemat în ajutorul unui copil de 11 ani, în Brăila. Băiatul se afla în grija bunicilor, însă fără voia lor, s-a urcat pe un cal şi a fost aruncat la pământ.
Vineri, 05.08.2016, 07:26
Accident rutier violent, în acestă dimineaţă, în faţa Guvernului. Un om s-a ales cu răni serioase, după ce un autoturism a fost lovit în plin de o maşină de teren.
Vineri, 29.07.2016, 07:51
Viorel Lis se simte foarte rău după ce a fost lovit de un vânător de pokemoni! Fostul primar general are pierderi de memorie!
Joi, 21.07.2016, 00:50
Oana Lis a trăit un coşmar azi-noapte, după ce Viorel a fost lovit de un vânător de pokemoni!
Joi, 21.07.2016, 00:48
Zeci de familii cu copii au căzut victime atentatului din Nisa. Erau adunaţi pe promenadă, ca să urmărească focul de artificii în ultimele ore ale zilei de 14 iulie. Ziua Franţei. Cu toţii au căzut seceraţi, sub roţile camionului morţii....
Vineri, 15.07.2016, 19:26
La locul accidentului, lângă Mănăstirea Comana, a fost trimis un elicopter SMURD, însă bărbatul pe care medicii au încercat să îl resusciteze minute bune nu a putut fi salvat.
Duminica, 10.07.2016, 19:17
16 oameni au ajuns de pe o şosea din Sălaj, la spital, în această dimineaţă. 15 dintre ei erau într-un microbuz care circula regulamentar când o autoutilitară le-a tăiat calea într-o curbă.
Marti, 05.07.2016, 13:12
Clipe de groază pentru turiştii care s-au întors ieri seară de pe Litoral. Un autocar a derapat pe Autostrada Soarelui şi a produs un accident în lanţ. A izbit mai întâi o maşină care, la rândul ei, a lovit alte patru autoturisme.
Luni, 04.07.2016, 07:22
Un avion ultra uşor, cu 4 oameni la bord, a ratat decolarea şi, în loc să se înalţe, s-a lovit de pământ. Incidentul a avut loc pe Aerodromul din Cisnădie, lângă Sibiu. Imediat după apelul la 112, echipajele se salvare au intrat în vrie.
Vineri, 01.07.2016, 16:06
Solidaritate impresionantă şi o încercare de salvare dramatică. O explozie într-un apartament, la malul mării, i-a mobilizat incredibil pe localnici după ce unul dintre cei mai buni ingineri de la centrala din Cernavodă a fost surprins de...
Marti, 21.06.2016, 19:10
O şoferiţă şi-a băgat în spital copilul de 3 ani dar şi o prietenă după ce s-a grăbit să treacă de o intersecţie din Capitală. Autoturismul în care se aflau cei trei a fost lovit lateral de un taxi care circula regulamentar.
Duminica, 12.06.2016, 08:07
Clipe cumplite la Raliul Deltei Dunării. Trei persoane au ajuns de urgenţă la spital după ce un bolid a scăpat de sub control şi a ieşit în decor. Maşina a acroşat un jurnalist înainte să se izbească de copacii de pe margine.
Sambata, 11.06.2016, 08:07
La doi ani, a primit unu la sută şanse la viaţă, după ce maşina bunicului a explodat lângă el. Pentru Alex, micul luptător, a fost însă suficient. Iar acum, după a treia operaţie în Turcia, băieţelul arată din ce în ce mai bine
Joi, 26.05.2016, 19:20
Mama acuzată de fiul rănit în Colectiv recunoaşte că a păstrat 5.000 de lire din banii primiţi pentru îngrijirea lui. În timp ce băiatul ei se lupta cu arsuri grave, într-un spital din Marea Britanie, ea şi-a cumpărat o maşină, două...
Joi, 19.05.2016, 19:02
O maşină de teren, ce transporta două autoturisme pe o platformă, a intrat în balans şi a lovit un microbuz plin cu pasageri. Impactul putea fi nimicitor dacă şoferul microbuzului nu reacţiona la timp.
Vineri, 06.05.2016, 07:24
La numai o lună, un bebeluş trece prin cumpăna vieţii lui. Pruncul se luptă să trăiască, după ce a zburat prin parbriz, într-un accident provocat de mama sa. Tânăra a pierdut controlul maşinii pe o şosea din Dâmboviţa şi s-a răsturnat...
Duminica, 17.04.2016, 19:11
Printre răniții din Belgia se află și trei români.
Marti, 22.03.2016, 19:32
Românii care au rude sau prieteni în Belgia pot cere oricând informaţii despre starea lor! Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României, pune la dispoziţie mai multe numere de telefon.
Marti, 22.03.2016, 19:22
Omul s-a urcat la volan băut i fără permis de conducere. A luat în mașină încă doi prieteni.
Joi, 10.03.2016, 07:38
Bebeluşul de 3 luni rănit grav după ce maşina în care se afla cu părinţii s-a răsturnat pe o şosea din Gorj, nu a avut putere să mai lupte pentru viaţă. Născută prematur, fetiţa a murit azi noapte la spitalul Bagdasar - Arseni din...
Joi, 25.02.2016, 16:25
Doi copii în vârstă de 15 ani au murit şi şapte au fost răniţi într-un grav accident rutier produs în Franţa. Copiii se aflau într-un autobuz care-i transporta la şcoala unde învăţau. Şoferul ar fi pierdut controlul asupra vehiculului,...
Miercuri, 10.02.2016, 13:40
O bătrână din Buzău a murit, iar ginerele ei se zbate între viaţă şi moarte, după ce casa lor a fost cuprinsă de flăcări. Bărbatul a încercat să o salveze pe femeie, dar s-a prăbuşit din cauza fumului dens şi înecăcios.
Marti, 09.02.2016, 16:32