Graba strică treaba, dar cine alege repede şi bine, formează cuplu stabil!
Dacă Marian a dansat cu Cristiana, Roxana a încercat să îl cunoască mai bine pe Cătălin!
În urma voturilor publicului nu a fost eliminat niciun concurent în această gala ”Mireasă pentru fiul meu”
În urma voturilor telespectatorilor, Elly a fost aleasă fata acestei săptămâni.
În urma voturilor telespectatorilor, Cristian a fost ales băiatul acestei săptămâni.
În urma voturilor telespectatorilor, Nagie a fost aleasă mama acestei săptămâni.
Sora Cristianei nu este mulțumită de prietenele surorii mele, considerând că Elena o trage în jos.
Marian afirmă că Cristiana i-a dat de înțeles că este mai bine să rămână doar prieteni.
Mătușa Valentinei îi recomandă acesteia să nu se grăbească în a îl urma pe Daniel în afara competiției.
Odinioară erau bune prietene, dar acum Ionela și Elena nu se mai suportă.
Elena nu mai este dispusă să formeze cuplu cu Lucian din cauza mamie lui.
Nicolae și Simona, erau iubiți, iar acum au ajuns să se urască și să se evite.
Cei care vor să plece din competiția ”Mireasă pentru fiul meu” sunt susținuți, iar cei care vor să rămână sunt pe ultimele locuri.
Iată activitățile pe care le-au avut concureții ”Mireasă pentru fiul meu” în ultimele 7 zile.
Mamele vs. Gheorghiţa! Furtună într-un pahar cu apă sau uragan în toată regulă?
Băieții și-au transformat locuința întru-un imens teren de joacă. Iată ce a ieșit!
Simona afirmă la ”Mireasă pentru fiul meu” că fostul ei iubit, Nicolae, intelectual este sub nivelul ei.
Simona este nemulțumită pentru că Nicolae nu a preluat frâiele relației lor.
Cristiana se simte învinovăţită pe nedrept pentru eşecul relaţiei cu Cătălin!
Sub îndrumarea Gabrielei Ioniţă, concurenţii au fost iniţiaţi în tainele picturii pe apă!
În direct spune că nu o mai vrea, iar în particular afirmă că o iubeşte! Ce simte Cătălin pentru Cristiana?
Afla aici cui îi da Dănuţ târcoale: Simonei sau lui Carmen!
Deznodământul finalei săptămânii trecute i-a bucurat pe unii concurenţi, dar i-a iritat pe alţii!
Marian consideră că cei care au format cupluri până acum în Casă s-au cam grăbit!
Afla aici daca va ceda Carmen avansurilor lui Dănuţ!
Afla aici de ce băieţii fac haz de necazul lui Lucian!
Nagie nu a lăsat-o pe Elena să îi fie alături lui Lucian când acesta plângea!
Dănuț este din ce în ce mai interesat să o cunoască pe Carmen.
Daniel și Valentina au incertitudini cu privire la traiul în doi, deși familiile și-au dat acceptul.
Valentina și Daniel, de la dans s-au certat, dar tot prin dans s-au împăcat.
De ziua Ionelei, toți concurenții au dansat și s-au distrat în casa fetelor.
Simona este nemulțumită de modul în care se comportă Nicolae cu ea.
Au plăcut același băiat, dar prietenia dintre Mădălina și Roxana rezistă cu brio.
Mădălina, Roxana și Simona au dat spectacol în miez de noapte în casa fetelor.
Elena este extrem de afectată pentru că publicul și concurenții nu o înțeleg.
Acuzând neînțelegerile dintre ei, Cristiana nu își mai dorește o relație cu Cătălin.
Ionela îi fardează și îi machiază pe Teodor și Cristian. Vezi aici rezultatul!
De ziua Ionelei, fetele și băieții din casa ”Mireasă pentru fiul meu” au dat o petrecere ad-hoc.
Cuplul Elena - Lucian trece printr-o perioadă extrem de grea. Cei doi s-ar putea despărți!
Elena este de părere că s-a grăbit în relația cu Lucian, iar acum începe să regrete.
Deși a câștigat dreptul de a merge în casa fetelor, Marian i-a cedat locul său lui Flavius.
Flavius este cel mai fericit bărba! Mama și iubita lui se înțeleg de minune.
Cristiana afirmă că vrea să îi arăte afecțiune lui Cătălin, dar nu îi poate arăta acum.
Ecaterina mediază conflictul dintre Cristiana și Cătălin, iar cei doi pare că s-au împăcat.
Ionela își face probleme pentru că un fost iubit s-ar putea să îi facă rău.
Locul bunicii Maria a fost luat de mama lui Teodor, Anișoara
În urma voturilor telespectatorilor, Nagie a fost aleasă mama acestei săptămâni!
Simona este fata de care Nicolae vrea să îşi petreacă restul vieţii!
Dănuţ încearcă să o cucerească pe Carmen, dar ea nu îl mai vrea!
Mădălina a fost neplăcut surprinsă de vestea că Roxana îl place pe Marian!