Nico şi fiica ei, Andra, au făcut noi dezvăluiri inedite din „Asia Express”, sezonul 3. Au spus că au stat trei sau patru zile fără să se spele, iar cântăreața a dezvăluit ce a deranjat-o cel mai mult în timpul pe care l-a petrecut în competiție.
Vineri, 28.02.2020, 23:59Nu mai e un secret că micuții empatizează foarte bine cu stările noastre. Prin candoarea și sinceritatea lor, copiii alină chiar și cele mai rănite suflete. Imaginea de mai jos nu face excepție. Ea a revenit în atenția publicului larg, după ce o perioadă internauții păreau că au uitat de existența ei.
Sambata, 23.07.2016, 08:17Un personaj greu, cu istorie în spate, cu o sensibilitate aparte. Rareş Dragomir intră desculţ pe scenă, încercând să o imite pe celebra artistă originară din Insulele Capului Verde, Cesaria Evora
Sambata, 09.04.2016, 20:04O femeie a reușit să șocheze o lume întreagă atunci când a decis să își transforme corpul în artă, ajutată chiar de boala misterioasă pe care o are.
Sambata, 12.03.2016, 12:45Sunt doi italieni simpatici, care au cucerit deja publicul din România cu prestațiile de până acum. Mereu plini de energie și de voie bună, Thomas și Amato au ridicat până acum sala la dans
Vineri, 18.12.2015, 14:22Pentru a-și proteja chipul de razele puternice ale soarelui, femeile dintr-o reginue a Chinei au găsit soluția ideală. Și-au confecționat niște măști pe care și le pun pe față în timp ce fac plajă sau intră în apă
Vineri, 11.07.2014, 09:28Ana Odagiu povesteşte despre pasiunea pentru muzică insuflată de tatăl său, profesor de chitară, şi de cea pentru actorie, de care se face „vinovată” mama sa, al cărei vis era să devină actriţă.
Vineri, 07.03.2014, 14:19Ana Odagiu povesteşte despre pasiunea pentru muzică insuflată de tatăl său, profesor de chitară, şi de cea pentru actorie, de care se face „vinovată” mama sa, al cărei vis era să devină actriţă.
Vineri, 07.03.2014, 14:13Xiaomi, o companie chinezească care se străduieşe în ultima perioadă să aibă un impact global cu ale sale produse este apreciată de Steve Wozniak.
Luni, 13.01.2014, 15:21Un studiu din Danemarca a dezvaluit ca femeile roscate natural sunt mult mai sensibile la frig si de aceea sunt mai predispuse la dureri de dinti si masele. Cu toate acestea, s-a demonstrat ca ele nu simt la fel de tare senzatiile de durere de pe piele si pot consuma mult mai usor mancaruri fierbinti.
Miercuri, 07.03.2012, 00:00Limba sensibila este un indicator foarte bun pentru prezenta sau absenta poftei de mancare. Pentru a vedea daca aveti limba sensibila sau nu, faceti testul de mai jos.
Miercuri, 15.02.2012, 00:00Nici iarna nu ti-e usor, dar parca vara starneste toate suspiciunile pe care le-ar putea avea epiderma ta in legatura cu un produs cosmetic. Orice i-ai oferi, se inroseste de enervare.
Sambata, 06.08.2011, 00:00La cea mai mica raza de soare sau picatura de ploaie, pielea sensibila se inroseste, ustura, se irita... Sa nu mai vorbim despre creme si produse cosmetice. Majoritatea nu sunt tolerate de persoanele cu pielea sensibila.
Marti, 05.07.2011, 00:00Se spune ca atunci cand copilul iti intra in (pre)adolescenta nu poti decat sa te inarmezi cu rabdare de inger, sa strangi din dinti si sa te rogi sa se fi prins de copil macar o parte din tot ce ai incercat sa-l inveti pana atunci, ca sa treceti amandoi cu bine prin aceasta perioada dificila.
Sambata, 11.06.2011, 00:00Gandacii de bucatarie, cele mai comune si cele mai prezente insecte in multe case - pot fi responsabili de numeroase boli umane, la fel si unele mijloace chimice de combatere a acestora, a stabilit un grup de cercetatori americani de la Universitatea Columbia.
Luni, 23.05.2011, 00:00Pielea sensibila este in general subtire, delicata, cu pori fini. Se inroseste usor, este predispusa la ruperea capilarelor, este alergica in mod frecvent si mai expusa schimbarilor de temperatura. Exista mai multe grade de sensibilitate a pielii, de aceea persoanele care au acest tip de ten trebuie sa identifice care este gradul de rezistenta a pielii lor.
Luni, 09.05.2011, 00:00La inceput de primavara, natura renaste. Acelasi lucru se intampla insa si in cazul acarienilor si a factorilor iritanti din jurul nostru. Din aceasta cauza, primavara este si sezonul in care alergiile le dau mari batai de cap oamenilor cu o...
Duminica, 20.03.2011, 11:54Pielea sensibila este mult mai greu de ingrijit decat alte tipuri de tenuri. Daca ati avut si aveti in continuare dificultati in gasirea unui machiaj potrivit pentru tipul vostru de piele, puteti afla mai jos cateva sfaturi.
Joi, 17.02.2011, 00:00Medicul Afshin Hatami, specialist in dermato-venerologie, le avertizeaza pe cititoarele Jurnalului de sanatate ca unele cosmetice pot provoca serioase probleme de sanatate.
Sambata, 06.11.2010, 00:00S-au dus zilele de vara, s-a dus si vacanta. Va simtiti lipsiti de vlaga? Sunteti melancolici, tristi, obositi mai repede?
Joi, 14.10.2010, 00:00Toamna nu este prietena persoanelor cu pielea sensibila. Din cauza umezelii, tenul acestora devine mohorat, lipsit de stralucire si se irita de fiecare data cand ies afara pe timp de ceata sau ploaie.
Luni, 20.09.2010, 00:00Pielea din jurul buzelor este de cinci ori mai sensibila decit restul fetei, ceea ce explica faptul ca se rideaza mult mai repede.
Miercuri, 08.09.2010, 00:00Madalina Manole a avut un motto in care se regasea si pe care il folosea foarte des: "A iubi inseamna a suferi, dar cum multi nu stiu sa sufere, putini stiu sa iubeasca".
Marti, 20.07.2010, 18:47Alergiile apar ca urmare a sensibilitatii organismului si sunt provocate de alergeni, manifestandu-se prin inflamatii locale sau sistemice, de intensitate si severitate variabila.
Miercuri, 16.06.2010, 00:00Persoanele care au un gust sensibil in ceea ce priveste grasimea au tendinta de a manca mai putin si de a nu deveni obeze, se arata intr-un studiu australian citat de Reuters.
Joi, 03.06.2010, 00:00Respectissime este o mascara special creata de catre medicii oftalmologi de la La Roche-Posay pentru ochii sensibili.
Joi, 27.05.2010, 00:00Hydreane, produs La roche-Posay pentru hidratarea tenului sensibil.
Sambata, 22.05.2010, 00:00