Antena Căutare

Articole despre slujbe

Regulile și programul slujbelor de Bobotează 2021. Cum vor putea primi credincioșii Aghiasma Mare

Regulile și programul slujbelor de Bobotează 2021. Cum vor putea primi credincioșii Aghiasma Mare

Patriarhia a anunţat măsurile speciale care vor fi impuse la ceremoniile și slujbele de Bobotează din 2021. Credincioșii care vor participa au responsabilitatea de a purta mască de protecţie şi de a respecta distanţa de 1,5 m între persoane. Iată ce reguli se mai impun și cum se va da Aghiasma Mare

Luni, 04.01.2021, 12:06
Marcel Vela, mesaj neașteptat, plin de melancolie: "suntem precum o frunză plutitoare. Oamenii să își ridice privirea către Cer!"

Marcel Vela, mesaj neașteptat, plin de melancolie: "suntem precum o frunză plutitoare. Oamenii să își ridice privirea către Cer!"

În contextul deciziei luate de Guvernul condus de Ludovic Orban, de a permite ca slujbele și adunările religioase să poată fi organizate și în interiorul bisericilor, Marcel vela, Ministrul de Interne, a postat pe Facebook un mesaj suprinzător prin care își expune viziunea asupra vieții: "Ne-am dat seama că suntem precum o frunză plutitoare, iar dimineața fiecărei zile reprezintă cel mai frumos cadou pe care îl primim"

Marti, 16.06.2020, 22:24
Redeschiderea bisericilor, aprobată de Guvern. În ce condiții vor putea preoții să țină slujbe în interiorul lăcașelor de cult 

Redeschiderea bisericilor, aprobată de Guvern. În ce condiții vor putea preoții să țină slujbe în interiorul lăcașelor de cult 

A treia etapă de relaxare a măsurilor luate pentru prevenirea infecțiilor cu noul coronavirus ar putea să aducă în România redeschiderea bisericilor. Astfel, potrivit unor surse, Guvernul ar fi decis să permită preoților să oficieze slujbe în interiorul lăcașelor de cult. 

Marti, 16.06.2020, 14:35
Preoții își cer credincioșii înapoi în biserici

Preoții își cer credincioșii înapoi în biserici

Noile măsuri de relaxare propuse de Guvern nu vizează şi bisericile. Slujbele se vor ţine, în continuare, în aer liber, cu distanţare între enoriaşi. Asta în ciuda faptului că atât preoţii catolici, cât şi cei ortodocşi fac presiuni...

Sambata, 13.06.2020, 08:43
Răsturnare de situație în cazul regulilor privind slujbele religioase. Preoții, obligați să dezinfecteze lingurița de împărtășanie după fiecare credincios

Răsturnare de situație în cazul regulilor privind slujbele religioase. Preoții, obligați să dezinfecteze lingurița de împărtășanie după fiecare credincios

Răsturnare de situație în privința slujbelor religioase în timpul stării de alertă. Autoritățile au decis relaxarea regulilor, ridicând numărul credincioșilor care pot participa la slujbe private la 16. De asemenea, împărtășania nu se va mai face doar cu obiecte de unică folosință. 

Sambata, 23.05.2020, 10:35
Slujbe de Constantin și Elena în toată țara, reguli zero! Credincioșii, filmați în timp ce stau unii lângă alții, fără măști, în Biserică  - VIDEO

Slujbe de Constantin și Elena în toată țara, reguli zero! Credincioșii, filmați în timp ce stau unii lângă alții, fără măști, în Biserică - VIDEO

Sărbătoarea sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena a scos din casă sute de credincioşi din întreaga ţară. Nici măcar ploaia nu i-a putut ţine departe de lăcaşurile sfinte unde au fost oficiate slujbele.

Joi, 21.05.2020, 16:52
Slujbe în toată țara, în zi de sărbătoare

Slujbe în toată țara, în zi de sărbătoare

Sărbătoarea sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena a scos din casă sute de credincioşi din întreaga ţară. Nici măcar ploaia nu i-a putut ţine departe de lăcaşurile sfinte unde au fost oficiate slujbele. Cu măşti şi la distanţă de...

Joi, 21.05.2020, 16:49
Veste bună! Enoriașii vor putea participa la slujbele religioase, dar în CONDIȚII speciale! Ușile lăcașelor de cult rămân încă închise

Veste bună! Enoriașii vor putea participa la slujbele religioase, dar în CONDIȚII speciale! Ușile lăcașelor de cult rămân încă închise

Slujbele se vor organiza doar în condiții SPECIALE cu enoriași. Institutul Naţional de Sănătate Publică a postat în transparenţă decizională propunerea privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgenţă.

Sambata, 09.05.2020, 15:01
Oficial! Slujbele de Florii şi de Înviere se vor ține în biserici. BOR: "Dragi credincioși, aprindem lumânarea de la candela din casă"

Oficial! Slujbele de Florii şi de Înviere se vor ține în biserici. BOR: "Dragi credincioși, aprindem lumânarea de la candela din casă"

Slujbele din această perioadă, inclusiv cele de Florii şi de Înviere, vor fi săvârşite în biserici, fără credincioşi. Biserica Ortodoxă Română îndeamnă credincioșii ca la miezul nopţii să aprindă lumânarea de la candela din casă, să cânte "Hristos a înviat”.

Miercuri, 08.04.2020, 11:11
Preoţii insistă ca bisericile să fie deschise în noaptea de Înviere, iar enoriaşii să vină la slujbe: ”Pot să fie prezenți dacă respectă norme de siguranță!”

Preoţii insistă ca bisericile să fie deschise în noaptea de Înviere, iar enoriaşii să vină la slujbe: ”Pot să fie prezenți dacă respectă norme de siguranță!”

IPS Teodosie, arhiepiscopului Tomisului, vrea ca bisericile să fie deschise în noaptea de Înviere, în ciuda epidemiei de coronavirus. 

Joi, 02.04.2020, 19:56
Preoţii insistă ca bisericile să fie deschise în noaptea de Înviere, iar enoriaşii să vină la slujbe

Preoţii insistă ca bisericile să fie deschise în noaptea de Înviere, iar enoriaşii să vină la slujbe

Dacă în anii trecuţi bisericile erau pline de enoriaşi veniţi să ia lumina sfântă, anul acesta, în noaptea de Înviere, lăcaşurile sfinte vor fi pustii. Pentru limitarea răspândirii coronavirusului, prin Ordonanţele Militare adoptate de...

Joi, 02.04.2020, 19:46
Polițiștii și mascații au decins în biserici, în timpul slujbelor. Un preot, revoltat: ”Au început să numere oamenii care erau la Sfânta Liturghie!”

Polițiștii și mascații au decins în biserici, în timpul slujbelor. Un preot, revoltat: ”Au început să numere oamenii care erau la Sfânta Liturghie!”

Unii dintre preoții din România ignoră recomandările autorităților și continuă să țină slujbe în biserici, deși acestora le-a fost recomandat să închidă lăcașele.

Miercuri, 18.03.2020, 13:53
Cum încearcă BOR să prevină răspândirea coronavirusului. Slujbele nu se suspendă, dar va exista o persoană responsabilă de dezinfectarea clanței ușii bisericii

Cum încearcă BOR să prevină răspândirea coronavirusului. Slujbele nu se suspendă, dar va exista o persoană responsabilă de dezinfectarea clanței ușii bisericii

Coronavirusul se răspândește cu repeziciune în România, motiv pentru care și reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române au luat măsuri pentru a preveni răspândirea acestuia.

Miercuri, 11.03.2020, 16:42

Arhiepiscopia Tomisului a decis ca în parohiile unde vin peste 100 de persoane slujbele să fie făcute în afara bisericii

Arhiepiscopia Tomisului a decis ca, după ce autorităţile au hotărât să limiteze accesul publicului la 100 de persoane în spaţii închise, parohiile să oficieze slujbele în afara lăcaşului de cult, atunci când estimează că numărul credincioşilor va depăşi această limită impusă pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Miercuri, 11.03.2020, 14:34
Timişoara: Credincioşii sunt îndemnaţi să asculte slujbele din curtea bisericilor, la difuzoare

Timişoara: Credincioşii sunt îndemnaţi să asculte slujbele din curtea bisericilor, la difuzoare

Reprezentanţii Mitropoliei Banatului au transmis unele recomandări preoţilor din Centrul Parohial Timişoara, printre care aceea că enoriaşii pot asculta slujbele din curtea lăcaşurilor de cult, la difuzoare. Recomandarea Mitropoliei Banatului vine în contextul infectărilor cu coronavirus, pentru a nu se crea aglomeraţie.

Marti, 10.03.2020, 17:18
Coronavirusul strică vacanța de Paște. Slujbele de la biserică ar putea fi anulate

Coronavirusul strică vacanța de Paște. Slujbele de la biserică ar putea fi anulate

Coronavirusul ar putea strica sărbătorile de paşte! Autorităţile le cer românilor care trăiesc afară, în special în zonele de risc, să nu revină în ţară. Riscă să intre în carantină la spital sau să rămână în izolare 14 zile....

Miercuri, 04.03.2020, 19:08
Cristian Pomohaci ține slujbe în creierii nopții, într-un garaj transformat în biserică. Fostul preot a uitat complet de scandalul cu minori

Cristian Pomohaci ține slujbe în creierii nopții, într-un garaj transformat în biserică. Fostul preot a uitat complet de scandalul cu minori

Cristian Pomohaci, preotul care a fost acuzat că a abuzat mai mulți copii, continuă să țină slujbe. Nu în biserică, însă, ci în curtea casei din Moșuni și nu religioase, ci de exorcizare. 

Marti, 22.10.2019, 22:54
Care sunt preoții de care trebuie să ne ferim atunci când vrem să ne spovedim: "Cei care amăgesc lumea prin aşa ceva, sunt pur şi simplu şarlatani"

Care sunt preoții de care trebuie să ne ferim atunci când vrem să ne spovedim: "Cei care amăgesc lumea prin aşa ceva, sunt pur şi simplu şarlatani"

Despre cele 24 de vămi sau despre faptul că este imposibil să ne cumpărăm sau să ne asigurăm în vreun fel mântuirea

Miercuri, 10.04.2019, 13:57
COLECTIV, 3 ANI. Două slujbe de pomenire au avut loc pentru victimele incendiului

COLECTIV, 3 ANI. Două slujbe de pomenire au avut loc pentru victimele incendiului

Două slujbe de pomenire pentru victimele incendiului din clubul bucureştean Colectiv au avut loc marţi, la trei ani de la tragedie, în București.

Marti, 30.10.2018, 12:42
Sute de bucureșteni au primit vestea la avizier. Și-au făcut cruce când au văzut mesajul! Preoții vin cu slujba mai devreme!

Sute de bucureșteni au primit vestea la avizier. Și-au făcut cruce când au văzut mesajul! Preoții vin cu slujba mai devreme!

În Bucureşti, slujbele de sfinţire a locuinţelor au început deja, deşi, conform tradiţiei, ar trebui să se facă abia peste o lună. Preotul unei parohii ne-a explicat, însă, motivul: sunt prea multe case în care trebuie...

Vineri, 16.03.2018, 21:09
În Bucureşti, slujbele de sfinţire a locuinţelor au început cu o lună mai devreme

În Bucureşti, slujbele de sfinţire a locuinţelor au început cu o lună mai devreme

În Bucureşti, slujbele de sfinţire a locuinţelor au început deja, deşi, conform tradiţiei, ar trebui să se facă abia peste o lună. Preotul unei parohii ne-a explicat, însă, motivul: sunt prea multe case în care trebuie să ajungă şi nu...

Vineri, 16.03.2018, 19:22
Slujbele sunt bruiate de chiotele copiilor

Slujbele sunt bruiate de chiotele copiilor

Şi nimeni nu se supără. Se întâmplă la biserica românească din Strasbourg. Sunt din ce în ce mai mulţi români care au ales să trăiască acolo, aşa că lăcaşul de cult a devenit mai nou şi şcoală. Acolo, copiii crescuţi printre...

Luni, 22.01.2018, 13:39
Histos a înviat! Bisericile din toată țara au fost neîncăpătoare la slujbele de Înviere

Histos a înviat! Bisericile din toată țara au fost neîncăpătoare la slujbele de Înviere

Lumea creștină se bucură de sărbătoarea care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos. Ortodocșii, catolicii și protestanții au primit lumina sfântă împărţită de sute de preoţi din...

Duminica, 16.04.2017, 19:16
Am fi tentaţi să spunem că bisericile şi mănăstirile nu au nevoie de multe, dar nu e chiar aşa!

Am fi tentaţi să spunem că bisericile şi mănăstirile nu au nevoie de multe, dar nu e chiar aşa!

În localitatea Histria din Constanţa, de exemplu, călugării de la mănăstirea Sfântul Ilie Tesviteanul nu au nici curent electric şi nici apă caldă, adică lucruri esenţiale pentru secolul în care trăim. Pentru că nu există lumină,...

Luni, 27.03.2017, 13:38
Preoții fac slujbe speciale pentru ploaie

Preoții fac slujbe speciale pentru ploaie

Meteorologii au emis coduri după coduri, iar arşiţa din ultima vreme aproape că a prăjit pământul. În toată ţara e secetă cumplită, iar culturile de pe câmp sunt arse de focul soarelui.

Duminica, 26.07.2015, 19:26
Au plătit pentru slujbe imaginare în Germania

Au plătit pentru slujbe imaginare în Germania

Peste 60 de oameni au fost păcăliţi de o firmă care le promitea locuri de muncă în Germania. După ce au plătit pentru dosarul de angajare şi-au făcut bagajele şi au mers în locul din care urmau să plece la muncă.

Joi, 27.11.2014, 07:46
Nici nu-ţi trece prin cap ce făceau! Slujbe ciudate pe care le-au avut vedetele înainte de celebritate

Nici nu-ţi trece prin cap ce făceau! Slujbe ciudate pe care le-au avut vedetele înainte de celebritate

Deşi pare greu de imaginat aşa ceva, nu toate vedetele de la Hollywood s-au născut în puf şi s-au lăfăit în milioane de euro de la începutul vieţii.

Marti, 08.07.2014, 12:56
Cele mai bune slujbe din lume

Cele mai bune slujbe din lume

Bărbaţii sunt plătiţi pentru o mulţime de lucruri, inclusiv pentru a pune o femeie într-o ipostază neadecvată. Şi nu asta îşi doresc?

Duminica, 11.05.2014, 20:08
Sinteza Zilei: Daniel Matei, în cârje, dar cu patru joburi

Sinteza Zilei: Daniel Matei, în cârje, dar cu patru joburi

Daniel Matei - are tetrapareza spastică, are nevoie de cârje pentru a se putea deplasa şi are şi o ambiţie de fier. Cu ce ocupă Daniel, aflaţi din clipul de mai sus.

Luni, 11.11.2013, 23:10
Greva impotriva concedierilor in Grecia

Greva impotriva concedierilor in Grecia

Marile centrale sindicale din Grecia au organizat, ieri, o greva generala de 24 de ore. In fata parlamentului din Atena a avut loc un miting de protest fata de un proiect de lege prin care zeci de mii de salariati publici vor fi mutati in alte slujbe...

Miercuri, 17.07.2013, 07:46
Slujbele online castiga teren in Romania

Slujbele online castiga teren in Romania

Decanatul Catolic din Bacau a decis sa transmita pe net fiecare slujba. Nu este doar in pas cu ultimele tendinte in materie de tehnologie, dar este o proverbiala mana intinsa celor care ar vrea sa mearga sa se roage, insa din motive lesne de inteles,...

Marti, 28.05.2013, 20:11
Biserica Ortodoxa Romana, rugaciuni si slujbe pentru Gigi Becali

Biserica Ortodoxa Romana, rugaciuni si slujbe pentru Gigi Becali

Viata dupa Gigi Becali. Nu e titlu de carte, ci oranduirea Bisericii dupa arestarea fiului iubit al comunitatii crestine. In prima duminica, dupa condamnarea omului de afaceri, slujbele au avut o rugaciune aparte.

Duminica, 26.05.2013, 19:11
Cristina Deleanu, despre pacea interioară din Noaptea de Inviere

Cristina Deleanu, despre pacea interioară din Noaptea de Inviere

Invitată în ediţia specială din Vinerea Mare, de la Antena 3, actriţa Cristina Deleanu, avându-l alături pe soţul ei, actorul Eugen Cristea, a vorbit despre slujbele de Inviere la care a participat în vremea facultăţii, la Mitropolia din Iaşi.

Vineri, 03.05.2013, 21:21
Slujbe de vis

Slujbe de vis

Se anunta cea mai stransa lupta posibila pentru slujbele de vis, puse la bataie in Australia. 40 de mii de oameni din 200 de tari s-au inscris iar cererile le-au fost aprobate.

Joi, 11.04.2013, 16:37
Mitropolia Moldovei si Bucovinei a interzis slujbele de inmormantare in cimitirele private

Mitropolia Moldovei si Bucovinei a interzis slujbele de inmormantare in cimitirele private

Sefii Bisericii au interzis slujbele in cimitirele particulare. Insa moartea nu poate fi privatizata! Iar drumul spre cer nu poate incepe fara cuvintele sacre ale unui preot.

Marti, 02.04.2013, 19:26
Preotii refuza sa faca slujbe la inmormantarile din cimitirile private

Preotii refuza sa faca slujbe la inmormantarile din cimitirile private

La indemnul Patriarhiei, preotii refuza sa mai faca slujbe la inmormantarile din cimitirile private.

Joi, 31.01.2013, 07:57
Ediţie de Weekend: Preotul Eugen Tănăsescu a vorbit despre decizia Patriarhiei de a nu mai oferi slujbe la cimitirele private

Ediţie de Weekend: Preotul Eugen Tănăsescu a vorbit despre decizia Patriarhiei de a nu mai oferi slujbe la cimitirele private

În cadrul ediţiei de astăzi a emisiunii "Ediţie de Weekend" s-au adus în prim plan deciziile mai marilor bisericii de a ne "tăia" de la slujbă în cazul în care alegem privatul. Decizia Sfântului Sinod de anul trecut a stârnit discuţii...

Duminica, 27.01.2013, 14:13
Ediţie de Weekend: Biserica vrea să scoată de pe piaţă cimitirele private pentru a deţine monopolul total asupra înmormântărilor!

Duminica, 27.01.2013, 14:09
Ediţie de Weekend: Decizie cu iz de afacere! În cimitirele private preoţii nu mai au voie să facă slujbe de înmormântare

Duminica, 27.01.2013, 14:06
Biserica Catolica i-a facut slujbe de pomenire lui Sergiu Nicolaeascu. Biserica Ortodoxa Romana se revolta

Biserica Catolica i-a facut slujbe de pomenire lui Sergiu Nicolaeascu. Biserica Ortodoxa Romana se revolta

Un singur Dumnezeu, dar mai multe reguli. Reguli facute de oameni care n-au primit indicatii de sus pentru masurile lor. Desi Biserica Ortodoxa Romana pledeaza pentru ecumenism, in practica lucrurile stau diferit. Biserica Catolica i-a facut slujbe de...

Miercuri, 23.01.2013, 19:38
La Navodari, preotii nu mai tin slujbe in capele private din cauza banilor

La Navodari, preotii nu mai tin slujbe in capele private din cauza banilor

Cand e vorba de bani, unii preoti ar muta. mortii din loc. In Navodari fetele bisericesti au ordin sa nu tina slujba pentru mortii care sunt depusi in capele private. Doar pentru cei din capela bisercii sau de acasa. Evident, la mijloc e vorba de bani. O noapte la biserica se plateste cu 50 de lei. Iar daca tot ajungi in curtea bisericii, poti sa cumperi sicriu si toate cele necesare unei inmormantari chiar de acolo.

Sambata, 05.01.2013, 20:59
Biserica Anglicana trece pe Twitter de sarbatori

Biserica Anglicana trece pe Twitter de sarbatori

Dupa ce Papa de la Roma a anuntat ca trece pe Twitter,  in cateva zile Biserica Anglicana va avea o prezenta la fel de puternica pe aceeasi retea de socializare.

Marti, 11.12.2012, 12:52
Preotul acuzat ca si-a "pipait" enoriasele a fost sanctionat

Preotul acuzat ca si-a "pipait" enoriasele a fost sanctionat

Preotul acuzat ca si-a "pipait" enoriasele in biserica a fost sanctionat de superiorii sai. Pedeapsa lui - o luna departe de cele sfinte. N-are voie sa oficieze slujbe. Lucru care pare sa-i nemultumeasca teribil pe credinciosii din parohia lui. Desi e...

Sambata, 22.09.2012, 19:26
Enoriasii sunt invitati sa dea "like" manastirilor din Nordul Moldovei

Enoriasii sunt invitati sa dea "like" manastirilor din Nordul Moldovei

Preotii au descoperit avantajele internetului, astfel ca in prezent isi cheama enoriasii sa participe la slujbe cu ajutorul retelelor de socializare.

Luni, 10.09.2012, 13:55
Tinerii sunt invitati la slujbe pe Facebook

Tinerii sunt invitati la slujbe pe Facebook

Cum sa ademenesti niste tineri spre credinta mai ales intr-un secol atat de agitat? Simplu, le oferi sfaturile aparent neatractive sub o forma atractiva. Iar succesul este garantat. Staretul Manastirii Sihastria Voronei s-a gandit la asta. si a...

Vineri, 07.09.2012, 16:30
Crestinii ortodocsi si greco-catolici sarbatoresc Inaltarea Domnului, la 40 de zile dupa Inviere

Crestinii ortodocsi si greco-catolici sarbatoresc Inaltarea Domnului, la 40 de zile dupa Inviere

Crestinii ortodocsi si cei greco-catolici sarbatoresc joi Inaltarea Domnului, care este si ziua dedicata pomenirii eroilor neamului romanesc, ce va fi sarbatorita prin slujbe de pomenire, oficiate dupa Sfanta Liturghie, si la cimitirele, troitele si monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului romanesc.

Joi, 24.05.2012, 00:00
Cu banii luati si fara locuri de munca

Cu banii luati si fara locuri de munca

Cu banii luati si fara locuri de munca! Asa s-a incheiat colaborarea unor romani cu o firma de recrutare, care le promitea slujbe in strainatate in schimbul a cateva sute de euro. Patroana se apara si spune ca e greu sa multumesti pe toata lumea. Nu...

Vineri, 30.03.2012, 07:30
FOTO! Vezi cum arata cea mai mica biserica din Marea Britanie!

FOTO! Vezi cum arata cea mai mica biserica din Marea Britanie!

Cea mai mica biserica din Marea Britanie are o suprafata de 12,8 metri patrati si nu are spatiu pentru a fi amenajat un altar, relateaza Daily Mail.

Vineri, 30.03.2012, 00:00
Romani inselati cu locuri de munca in strainatate

Romani inselati cu locuri de munca in strainatate

Cu banii luati si fara locuri de munca! Asa s-a incheiat colaborarea unor romani cu o firma de recrutare care le promitea slujbe in strainatate in schimbul a cateva sute de ruo. Patroana se apara si spune ca e greu sa multumesti pe toata lumea. Nu i-a...

Joi, 29.03.2012, 19:29
ANOFM: Peste 8.300 de noi locuri de munca sunt disponibile in tara

ANOFM: Peste 8.300 de noi locuri de munca sunt disponibile in tara

Peste 8.300 de locuri de munca sunt disponibile pentru cei care sunt in cautarea unei slujbe, informeaza Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca. Potrivit reprezentantilor ANOFM, la nivel national, in perioada 27 ianuarie - 2 februarie, sunt peste 500 de locuri in plus fata de saptamana precedent, se arata in comunicatul preluat de Mediafax.

Vineri, 27.01.2012, 00:00

Ultimele știri

x