Care sunt preoții de care trebuie să ne ferim atunci când vrem să ne spovedim: "Cei care amăgesc lumea prin aşa ceva, sunt pur şi simplu şarlatani"

Urmărește A1 pe Discover

Părintele Petru Pruteanu: "Să fugiţi de asemenea preoţi sau cel puţin, să nu vă mai spovediţi la ei". Adevărul trist pe care mulți creștini nu îl cunosc:

Despre cele 24 de vămi sau despre faptul că este imposibil să ne cumpărăm sau să ne asigurăm în vreun fel mântuirea

Întrebare: Părinte Petru, cât de corect este obiceiul unor preoţi de a da la Spovedanie canonul de a aprinde 24 de lumânări pentru cele 24 de vămi şi ce sunt „vămile văzduhului”?

Răspuns: Întrebarea e foarte bună, numai că răspunsul meu s-ar putea să-i deranjeze pe mulţi preoţi care fie nu ştiu, fie prostesc lumea, încercând să aducă venituri bisericii sau lor înşişi prin vinderea de lumânări, Biblii la 3-4 preţuri, aprinderea de policandre sau alte chestiuni de genul acesta. Cu multă durere în suflet, sunt nevoit să vă spun să fugiţi de asemenea preoţi sau cel puţin, să nu vă mai spovediţi la ei. Şi asta nu pentru că n-ar avea harul preoţiei (care e altceva decât harul mântuitor al fiecărui creştin), ci pentru vă pot călăuzi greşit, chiar dacă slujbele săvârşite de ei sunt valabile din punct de vedere sacramental. Niciodată nu trebuie să credem în efecte mecanice ale unor rituri bisericeşti, ci trebuie să căutăm pocăinţa profundă şi schimbarea vieţii noastre conform poruncilor lui Dumnezeu (pe care le găsim în primul rând în Sfânta Scriptură). Este o prostie să spui sau să crezi că dacă aprinzi un anumit număr de lumânări în anumite momente ale slujbei sau ale zilei, totul se va rezolva de la sine. Este absurd şi păgâneşte să credem că dacă dăm de pomană 24 de cănițe, 24 de colăcei sau 24 de alte lucruri, ne-am cumpărat sau ne-am asigurat în vreun fel mântuirea. E şi mai grav când credem că astfel de obiceiuri i-ar ajuta pe cei adormiţi, chiar dacă ei au dus un mod de viaţă necreştinesc, departe de Biserică.

Iar acum despre vămi: Sfânta Scriptură, dar mai ales unii Sfinţi Părinţi (Efrem Sirul, Macarie Egipteanul, Ioan Gură de Aur, Chiril al Alexandriei ş.a.) vorbesc despre anumite piedici pe care diavolul va încerca să le pună sufletului după moarte, în timp ce acesta merge spre judecata particulară pe care o va face Hristos. Aceste piedici vor fi de fapt învinuirile pe care diavolii (etimologic: „clevetitori, pârâtori, mincinoşi”) vor încerca să ni le aducă, scoţând la iveală patimile şi păcatele săvârşite de noi în viaţă; iar ca acest lucru să nu se întâmple, omul trebuie să aducă pocăinţa şi fapte bune, care îl vor îndreptăţi înaintea Judecăţii. Însă mai mult decât orice, omul trebuie să ceară şi să nădăjduiască în mila lui Dumnezeu. Această învăţătură este confirmată de cei mai mulţi teologi şi sfinţi ai Bisericii, inclusiv din sec. XIX-XX.

Începând cu secolele XI-XII, în literatura creştină apare o scriere apocrifă care vorbeşte despre o creştină pe nume Teodora, care după moarte, în timp ce sufletul ei mergea spre cer, acesta a fost împiedicat de diavoli pentru diferite păcate săvârşite de ea în viaţă. Părintele ei duhovnicesc, Cuviosul Vasile cel Nou, fiind în rugăciune, a fost înştiinţat despre aceasta şi a început să verse lacrimi pentru sufletul ei, iar aceste lacrimi de rugăciune au ajutat-o să treacă mai departe. Această scriere pentru prima dată vine cu ideea de „vamă”, la care trebuie să plăteşti pentru a trece mai departe, numai că deşi chiar şi în această scriere dubioasă plata se face cu lacrimi de rugăciune lui Dumnezeu, dar nu cu colaci, prosoape, lumânări sau bani. În literatura religioasă rusă, scrierea a fost numită „Vămile Teodorei” şi descrie doar 20 de vămi, care ulterior au fost zugrăvite pe pereţii mai multor biserici, inclusiv la intrarea în peşterile Lavrei din Kiev. Literatura religioasă română cunoaşte scrierea sub denumirea de „Vămile văzduhului” şi descrie 24 de vămi, deşi am auzit de la mai mulţi pseudo-teologi că ar fi şi a 25-a vamă, pentru cei care primesc acte biometrice.

Precizez că Biserica Ortodoxă NICIODATĂ nu a recunoscut această scriere ca făcând parte din Tradiţia Bisericii, iar marii teologi ortodocşi, chiar şi atunci când folosesc termenul de „vamă” nu-l înţeleg în sensul indulgenţelor romano-catolice sau al unor locuri unde ai putea să plăteşti pentru a trece mai departe.

Faptul că unii preoţi răspândesc ideea de „plătire a vămilor” mi se pare foarte periculos, dând unora impresia falsă că i-ar ajuta la ceva. Până la urmă, chiar şi din cele descrise mai sus, cred că v-aţi dat seama că „vameşii” sunt diavoli, iar cei care consideră că „trebuie să plăteşti vămile”, vorbesc de fapt despre o încercare de a-i mitui pe draci, ca aceştia să-ţi permită mergerea mai departe. Dar aceasta este o viziune păgână şi foarte naivă faţă de Judecata lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, preoţii care impun plătirea vămilor, dar şi cei care cad de acord, nu sunt deloc interesaţi de întâlnirea cu Hristos, ci doar de trecerea vămilor şi de „pactul cu diavolul” or, noi trebuie să înţelegem că nu dracii ne vor judeca, ci Hristos. Şi dacă L-am iubit pe El şi poruncile Lui, vom putea să ne bucurăm în Împărăţia Sa oricât s-ar împotrivi diavolii, iar dacă nu, putem să facem pomană cu toate cănile şi lumânările de pe lume, că nu ne va ajuta la nimic. După cum spun cântările noastre ortodoxe, „Judecata lui Hristos este fără mită (nemitarnică)”, iar cei care vor să cumpere mântuirea lor sau a altora, plătind „cele 24 de vămi”, se amăgesc foarte tare.

Mai precizăm că Biserica Ortodoxă nu are (şi nici nu poate avea) vreo slujbă legată de „cele 24 de vămi”, iar cei care amăgesc lumea prin aşa ceva, sunt pur şi simplu şarlatani. Nici obiceiul celor 24 de punţi/poduri la înmormântare, care e legat tot de „cele 24 de vămi”, nu este unul avizat sau impus de Biserică (cum greşit ne învinuiesc sectarii), ci e rodul percepţiilor slabe şi bolnăvicioase ale oamenilor simpli, care nefiind catehizaţi corect de preoţi, continuă să se amăgească în diferite moduri. Prin aceasta eu nu vreau să desfiinţez ideea sau practica milosteniei pentru cei vii sau adormiţi, Doamne fereşte!, ci vreau ca oamenii să dea de pomană în timpul vieţii şi la înmormântări lucruri cu adevărat folositoare celui care le primeşte şi neîmpovărătoare pentru cel care le dă. Aceste pomeni nu trebuie să fie neapărat perne, plapome, căldări, veselă, colaci etc., ci este mult mai bine să fie o masă pentru un azil de bătrâni sau un orfelinat de copii. Scriptura ne mai spune că milostenia trebuie să fie făcută în ascuns, nu în văzul lumii (Matei 6:2.4) or, momentele de la unele înmormântări n-au nimic cu creştinismul şi cu milostenia. Tot Mântuitorul Hristos ne vorbeşte şi despre felul în care trebuie să facem o masă de pomenire: „Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi; şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor” (Luca 14:12-14).

Ierom. Petru Pruteanu

Sursă: ortodoxia.me