Multe tinere au ales să îți facă sprâncene tatuate dar apoi au trăit neplăcuta surpriză de a se convinge că modelul a eșuat și că înfățișarea a avut mult de suferit. Ce soluție există într-un astfel de moment?
Scoaterea unui tatuaj nereusit este foarte dificila, de aceea este foarte important sa ne documentam inainte de a ajunge pe mainile unui specialist
Ilie Năstase mărturiseşte că este mai îndrăgostit ca niciodată de noua sa cucerire, Ioana Simion! Din acest motiv, Nasty şi-a tatuat pe mână numele noii sale iubite!
Luni, 12.11.2018, 23:52
Turul României în bucate ne poartă astăzi în mijlocul aromânilor, unde veselia este mereu garantată. Familiile sunt mari şi unite, iar în jurul mesei poţi să ai şi patru generaţii, legate de aceleaşi tradiţii. De la străbunicile care...
Sambata, 10.11.2018, 19:19
Mofturile lui Hannelore îl scot din sărite pe Andi! Ispita începe să se sature de schimbările ei de atitudine, iar apropierea acesteia de Raul şi decizia de a-şi face un tatuaj au cam pus capac!
Ariana Grande vrea să şteargă orice urmă a relaţiei cu fostul logodnic. Din memorie şi de pe corp. O fotografie postată chiar de vedetă pe instagram dovedeşte că Ariana a început să îşi şteargă tatuajele care o leagă de comediantul american.
Sambata, 03.11.2018, 11:29
Alex Mitriță, vedeta CSU Craiova, i-a adus un omagiu senzațional lui Ilie Balaci, întrucât a făcut un gest inedit, ce a surprins pe toată lumea.
Miercuri, 24.10.2018, 09:19
Abandonul public este cea mai mare frică a Marilenei, astfel concurenta susține că este îndrăgostită de Cristi.
Tatuajele au devenit un accesoriu la modă. Dacă în trecut le găseam doar pe corpul egiptenilor, marinarilor, deţinuţilor şi soldaţilor, astăzi sunt din ce în ce mai căutate şi în România. Iar moda se schimbă de la an.
Duminica, 21.10.2018, 19:39
Invitată la "Prietenii de la 11", Oana Soare a venit să vorbească despre micropigmentarea sprâncenelor. Moft sau necesitate? Cum poți obține look-ul perfect și cum îți poți contura fața cu ajutorul sprâncenelor ne explică specialistul în materie de beauty!
Invitată la "Prietenii de la 11", Oana Soare a venit să vorbească despre micropigmentarea sprâncenelor.
După ce s-a întors din Madagascar, de la emisiunea „Ultimul Trib”, Dorian Popa și-a făcut un tatuaj… pe limbă, cu o ștampilă.
Sambata, 06.10.2018, 12:28
De când s-a întors din Madagascar, Dorian Popa este pus pe schimbări radicale! Artistul a lăsat pe toată lumea cu gura căscată cu tatuajul pe care şi l-a făcut recent!
Sambata, 06.10.2018, 11:47
"Tatuaj" este, aşa cum probabil aţi ghicit, o piesă de dragoste, iar în mesaj se regăsesc toţi cei care încă mai suferă după un fost partener. Piesa este compusă chiar de Alina şi se adresează celor care au trecut printr-o relaţie cu o...
Luni, 01.10.2018, 07:53
Liviu Teodorescu este împreună cu iubita lui de foarte mult timp, dar este prima dată când vorbeşte despre căsătorie. Artistul a vorbit și despre ce a decis să își tatueze pentru prima dată, dar şi ce simbolizază acesta.
Vineri, 31.08.2018, 12:30
Probabilitatea de a fi lovit de fulger este de 1 la 300 000. În mod surprinzător, cei care au „norocul” de a trece printr-o asemenea experiență, supraviețuiesc. În Statele Unite, rata de desces este de doar 10%.
Miercuri, 22.08.2018, 22:50
Cel mai tatuat om din lume s-a sinucis în apartamentul său din Montreal! Zombie Boy, aşa cum i se spunea, a devenit celebru datorită apariţiei sale într-un videoclip al lui Lady Gaga. Ulterior, mai mulţi designeri şi-au dorit să le prezinte creaţiile de modă, însă marea pasiune a tânărului de 32 de ani a fost acrobaţia.
Vineri, 03.08.2018, 17:04
Cel mai tatuat om din lume s-a sinucis în apartamentul său din Montreal! Zombie Boy, aşa cum i se spunea, a devenit celebru datorită apariţiei sale într-un videoclip al lui Lady Gaga. Ulterior, mai mulţi designeri şi-au dorit să le prezinte...
Vineri, 03.08.2018, 16:40
Nimic nu e prea mult şi niciun sacrificiu nu pare prea mare! Femeile fac orice pentru Cristi Borcea. Ce le face şi cum le convinge? De dragul lui, atât Alina Vidican, cât şi Valentina Pelinel şi-au scris pe piele iubirea ce i-o poartă.
Sambata, 28.07.2018, 18:37
Nimic nu e prea mult şi niciun sacrificiu nu pare prea mare! Femeile fac orice pentru Cristi Borcea. Ce le face şi cum le convinge? De dragul lui, atât Alina Vidican, cât şi Valentina Pelinel şi-au scris pe piele iubirea ce i-o poartă.
Sambata, 28.07.2018, 16:01
Dj Wanda a făcut o adevărată obsesie pentru tatuaje. Bruneta are salon de tatuaj și școală făcută la Londra și la Los Angeles.
Procesul de tatuare este unul mult mai complex decât vă puteţi imagina. Înainte de a lua hotărârea de a ne tatua trebuie să luăm aminte la câteva reguli simple, dar obligatoriu de luat în seamă!
Luni, 16.07.2018, 12:28
Procesul de tatuare este unul mult mai complex decât vă puteţi imagina. Înainte de a lua hotărârea de a ne tatua trebuie să luăm aminte la câteva reguli simple, dar obligatoriu de luat în seamă!
Luni, 16.07.2018, 09:53
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, de la Neatza, o imagine amuzantă cu ultima fiță în materie de tatuaje.
Catinca Roman își alege, în direct, tatuajul pe care îl va purta o viață întreagă.
Miercuri, 30.05.2018, 21:57
Dani vrea să se tatueze. ”Încă nu sunt hotărât unde să-l desenez, însă nu vreau într-un loc în care să nu-l văd”, a spus prezentatorul TV.
Serghei Mizil a rămas la bustul gol! Iată cum arată noul lui tatuaj!
Marti, 15.05.2018, 23:22
Luminiţa Anghel şi-a făcut curaj şi a mers într-un salon de tatuaje. Vedeta şi-a desenat pe braţ un îngeraş pe care şi l-a făcut de dragul băiatului ei, Filip, în vârstă de şase ani. Întreaga lucrare a durat în jur de opt ore, însă...
Joi, 12.04.2018, 14:31
Justin Bieber și Antonia se pare ca au un tatuaj asemănător plasat pe braț. Este oare pură coincidență sau cei doi au gusturi similare?
Duminica, 08.04.2018, 12:36
Imagini șocante au fost surprinse în timp ce unui bebeluș din China i se aplica un tatuaj. Surprinzător este faptul că cel mic nu a scos niciun sunet în timp ce artistul aplica cerneala pe pieptul său micuț.
Vineri, 30.03.2018, 07:59
O tânără a vrut să renunțe la chinul de a-și pensa sprâncenele, așa că a decis să și le tatueze. Doar că lucrurile nu au mers deloc bine, iar fata a ajuns să nu mai vrea să iasă din casă!
Marti, 27.03.2018, 09:36
Un nou sezon "Insula iubirii" pleacă la drum în această primăvară, la Antena 1. Radu Vâlcan și echipa au filmat deja în Thailanda cel de-al patrulea sezon ”Temptation Island", în care cuplurile de îndrăgostiți acceptă să se supună testului cu cel mai sincer răspuns.
Radu Vâlcan, gest extrem de dragul fiului lui. Cum l-a așteptat Adela pe celebrul prezentator la întoarcerea acasă?
Marti, 20.03.2018, 22:54
Aflat în Thailanda pentru filmările celui de-al patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”, prezentatorul emisiunii, Radu Vâlcan, a decis să adauge încă un tatuaj colecției sale.
Stai să vezi ce gest a făcut Tania Budi pentru iubi tinerel. Vedeta și-a făcut un tatuaj cu dedicație pentru jumătatea ei.
Duminica, 18.03.2018, 10:53
Un nou episod Asia Express, noi surprize. Lupta din Cambodgia se dă între cele patru echipe care au mai rămas în competiţie. Imaginea vedetelor va fi schimbată, după ce vor fi nevoite să se tatueze într-un templu budist. Însă, nu este cea...
Marti, 13.03.2018, 19:53
Gianluca Vacchi a postat un clip video din timpul unei sesiune în care se tatua. Celebrul DJ purta în cap o cască din perioada Japoniei feudale.
Vineri, 09.03.2018, 10:50
Controversatul fotbalist și soția acestuia, Lena, și-au facut două tatuaje identice. Tatuajul este un desen al familiei acestora.
Luni, 05.03.2018, 09:53
Surpriză uriașă pentru iubitorii de pizza din întreaga lume! Poți primi câte porții dorești timp de un an, fără să dai un ban. Care este condiția pe care trebuie să o îndeplinești.
Joi, 15.02.2018, 13:02
Vrei să ai sprâncene perfect conturate? Tatuajul este o soluție. Care sunt beneficiile și riscurile acestuia.
Luni, 12.02.2018, 10:48
Surpriză de proporţii pentru David Beckham! Fiul cel mare al fotbalistului îi urmează exemplul! Tânărul, în vârstă de 18 ani şi-a completat colecţia de tatuaje cu un nou desen permanent!
Duminica, 11.02.2018, 16:09
Simona Traşcă, vrea să-şi uite trecutul. Nu a suportat niciodată că i se spune Pamela de România şi azi a făcut primul pas!
Marti, 06.02.2018, 23:42
Despre Dorian Popa ştim că este apreciat de multe femei, însă ceea ce nu cunoaştem este faptul că artistul are o pasiune mai puţin cunoscută despre care nu prea a vorbit.
Sambata, 27.01.2018, 14:40
Prezent în platoul emisiunii ”Prietenii de la 11”, What's UP dezvăluie secretul tatuajului în formă de buze de pe gât.
Faptul că Antonia este o prezență excentrică și extrem de seducătoare în peisajul monden românesc nu mai este un secret pentru nimeni.
Luni, 11.12.2017, 08:20
Un caz de etică din America a creat controversă în lumea medicală după ce un bărbat a ajunsîn stare gravă la spital însă medicii nu au putut să îl ajute. El și-a semnat sentința la moarte din cauza tatuajului de pe piept „Nu resuscitați”.
Vineri, 08.12.2017, 12:23
Alexandra Stan e deja plecată de câteva luni plecată în Los Angeles şi se pare că viaţa peste Ocean îi prieşte. Dornică de o schimbare, vedeta şi-a luat inima în dinţi şi şi-a făcut un tatuaj
Miercuri, 29.11.2017, 19:43
Cătălin Oprişan, simpaticul matinal de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, a arătat cum stă treaba cu tatuajul audio!
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News un clip în care poți să asculți melodia preferată cu ajutorul unei aplicații pe telefon și un tatuaj.
Adrian Mutu și-a realizat un nou tatuaj cu numele micuțului Tiago, dar și cu data de naștere. Fostul fotbalist are în jur de 30 de desene pe corp fiind un împătimit al tatuajelor.
Joi, 02.11.2017, 10:20