În pauză, jurații fac tot felul de activități. De data aceasta, cei trei chefi cântă la tobe, chitară, iar Sorin Bontea este solistul trupei. Așadar, ce "Chefi la cuțite"? Avem "Chefi la microfon"!
Trupa rock Alex & The Fat Penguins" a concertat pe terasa unui apartament din București.
În pauză, jurații fac tot felul de activități. De data aceasta, cei trei chefi cântă la tobe, chitară, iar Sorin Bontea este solistul trupei.
Ad Libitum, finalistă X Factor, vin cu un preparat tradițional în fața juraților. Pentru chefi, mâncarea contează mai puțin, așa că trupa trebuie să cânte cât mai mult.
Surpriză uriașă pentru fanii celebrului artist Maluma! Pe aceeași scenă vor urca și cântăreți români!
Mandinga vor cânta pe scena pe care va cânta și Maluma. Trupa va aparticipa la primul festival de muzică latino din România.
Trupa Artizan interpretează piesa ”Inimă haimana” în cadrul emisiunii Star Matinal”
Sambata, 05.05.2018, 10:45
Trupa Mandinga interpretează piesa ”Arquitectura” în cadrul emisiuinii Star Matinal.
Vineri, 04.05.2018, 12:34
De trei luni, băieţii de la Vunk muncesc zi şi noapte pentru un proiect ambiţios. Vor lansa primul documentar al unei trupe româneşti.
Miercuri, 02.05.2018, 17:16
De trei luni, băieţii de la Vunk muncesc zi şi noapte pentru un proiect ambiţios. Vor lansa primul documentar al unei trupe româneşti. Filmul "Jur să spun adevărul" prezintă drumul formaţiei rock, din buncărul în care şi-au compus primele...
Miercuri, 02.05.2018, 16:41
Andrei Leonte, primul câștigător al X Factorului, nu are iubită pentru că are foarte multe proiecte în dezvoltare alături de trupă să.
Andrei Leonte, primul câștigător al X Factorului, nu are iubită pentru că are foarte multe proiecte în dezvoltare alături de trupa sa.
Miercuri, 02.05.2018, 12:03
Boyzone a anunţat oficial că îşi va încheia activitatea după lansarea albumului dedicat fostului membru al formaţiei, Stephen Gately.
Miercuri, 02.05.2018, 08:08
Trupa de dans ”Pasitos” a venit la Neatza și a realizat un show în pași de dans.
Andrei şi Kamara ne-au povestit şi cum au format Trupa "Alb Negru". Andrei şi Kamara ne-au povestit şi cum au format Trupa "Alb Negru".
Sambata, 28.04.2018, 11:39
Veşti bune pentru fanii trupei Abba. Legendara formaţie care a făcut furori în anii '70 şi '80 s-a reunit. Membrii grupului suedez s-au întors în studio şi au înregistrat două noi piese. Una dintre melodii va fi cântată în cadrul unui show...
Vineri, 27.04.2018, 19:45
Schimbul 3 by Adrian Ordean cântă piesa "Cine-i vinovat"
Trupa Alb Negru a cântat la Prietenii de la 11 cel mai nou single- "Ia-mă aşa"
Noi detalii ies la iveală despre Andrei Găluț, singurul supraviețuitor din trupa Goodbye to Gravity, ce concerta în seara izbucnirii incendiului de la Club Colectiv! Fanii au așteptat veștile cu sufletul la gură.
Joi, 26.04.2018, 10:59
Trupa The Humans va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2018, de la Lisabona (Portugalia), cu piesa "Goodbye", câştigătoare a finalei selecţiei naţionale Eurovision.
Invitați la "Neatza cu Răzvan și Dani", trupa Spam a lansat clipul și piesa "Ultimul cântec pentru ea".
Trupa Valahia s-a reunit la Prietenii de la 11 şi a interpretat melodia lor celebră - "La mare, la soare"
Valahia a fost una dintre trupele care au facut valuri în muzică romanească, în perioada 1998 - 2004. Doi dintre membri, Mihai Trăistariu şi Dorin Topală, au fost invitaţi în platoul de la Prietenii de la 11!
Valahia a fost una dintre trupele care au facut valuri în muzică romanească, în perioada 1998 - 2004. Doi dintre membri, Mihai Trăistariu şi Dorin Topală, au fost invitaţi în platoul de la Prietenii de la 11!
Trupa Valahia s-a reunit la Prietenii de la 11 şi a interpretat melodia lor celebră - "La mare, la soare"
Daniela Toma, creatorul și inițiatorul proiectului "Pam Pam", are peste 20 de ani de experiență în lucrul cu cei mici.
În toamnă, Scarlet Aura va susține un turneu în 30 de orașe din America de Nord. Trupa și-a început aventura sub numele de AURA în 2014 când a lansat primul album "The rock Chick".
Numai că pe scenă nu se vor afla cei patru muzicieni, ajunşi la vârste venerabile, ci reprezentările lor holografice, create pe computer. Fanii aşteaptă, totuşi, cu nerăbdare reîntâlnirea cu idolii tinereţii lor.
Vineri, 20.04.2018, 08:07
Numai că pe scenă nu se vor afla cei patru muzicieni, ajunşi la vârste venerabile, ci reprezentările lor holografice, create pe computer. Fanii aşteaptă, totuşi, cu nerăbdare reîntâlnirea cu idolii tinereţii lor.
Vineri, 20.04.2018, 07:56
Băieții de la 3 Sud Est fac furori în rândul fanilor și adună foarte mulți oameni la concerte. Aceștia lansează hit după hit.
Trupa germană a intrat în studioul de înregistrări şi pare hotărâtă să ducă la capăt eforturile pentru lansarea celui de-al şaptelea disc. Trupa a publicat pe pagina oficială de Facebook fotografii din studio. Membrii formaţiei au...
Miercuri, 18.04.2018, 07:53
Trupa "Șapte" realizează peste tot în țară spectacole pentru copii, dar și pentru adulți. Grupul a luat ființă în urmă cu șapte, iar din acel moment au devenit extrem de cunoscuți.
Marti, 17.04.2018, 12:45
Beyonce a făcut un show nemaipomenit la festivalul Coachella, acolo unde fosta trupă din care făcea parte s-a reunit.
Luni, 16.04.2018, 11:10
Beyonce a făcut un show nemaipomenit la festivalul Coachella, acolo unde fosta trupă din care făcea parte s-a reunit.
Luni, 16.04.2018, 09:25
În timpul unui concert susţinut de Beyonce, Michelle Williams şi Kelly Rowland i s-au alăturat şi au cântat piesele care le-au consacrat.
Luni, 16.04.2018, 07:56
Trupa The Humans a interpretat la Prietenii de la 11 melodia "Goodbye"
Cu banii pe care speră să-i obțină la show-ul prezentat de Dan Negru, Oana și Robert își doresc să plătească avansul pentru o casă. Însă, până acolo, mai au mult de luptat, iar la cum se prezintă situația... Nu-i tocmai ce trebuie.
“Proconsul” a aniversat 19 ani de existență în cadrul unui spectacol grandios la București.
De plictiseală, cei trei chefi își fac trupă, dar din păcate distrug decorul din culise, în special cartonul cu Cătălin Scărlătescu.
Gașca Zurli, una dintre cele mai iubite trupe de teatru pentru copii, a fost invitată în platoul de la Neatza cu Răzvan și Dani.
Fetele de la Vogue, dans provocator în platoul lui Miahi Morar.
Luni, 02.04.2018, 20:44
Clubul victorioșilor le înmânează diplome matinalilor. Trupa a lansat o piesă cu videoclip cu ocazia a 100 de ani de la Unire.
Luni, 02.04.2018, 09:39
„Ana Dance” este una dintre cele mai talentate trupe de dans. Ne surprind mereu cu coregrafiile lor spectaculoase.
Duminica, 01.04.2018, 11:26
Invitate la "Neatza cu Răzvan și Dani", fetele din trupa Vogue au dansat pe muzică indiană.
La multi ani, Dan Bittman! Pe 29 martie, artistul a implinit varsta de 56 de ani!
Joi, 29.03.2018, 13:33
Invitați la "Neatza cu Răzvan și Dani", trupa Savoy a cântat melodia "Cântec haiducesc".
Trupa Prestige Orchestra cântă un colaj de melodii la "Prietenii de la 11"
Trupa de pitici Elite Dance a avut un moment artistic spectaculos, în platoul matinalilor.
Miercuri, 28.03.2018, 09:56
Cheloo are doar cuvinte de laudă la adresa Teatrului nescris Constantin Iugan. În opinia lui Bendeac, jurarul nu mai contenește cu aprecierile, de parcă ar fi posedat de Florin Piersic.
Formatia ”Fetnodance” combină sportul și arta. Trupa dansează în platoul Star Matinal
Sambata, 24.03.2018, 12:07