După ce a trecut de Ana Ivanovici, Simona Halep a învins-o şi pe Petra Kvitova şi s-a calificat în ultimul act al competiţiei din Spania
Sambata, 10.05.2014, 15:14
Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 4 şi locul 5 WTA, s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului Premier Mandatory de la Madrid, dotat cu premii în valoare totală de 3.671.405 euro, informează site-ul oficial al competiţiei.
Miercuri, 07.05.2014, 14:40Adevărata faţă a României se vede în oraşele mici. Nu în Bucureşti, în Timişoara sau în Iaşi, ci mai degrabă în Bârlad, în Tecuci sau în Sânicolau Mare. În aceste oraşe românii nu trăiesc cu planuri pentru minivacanţa de 1 mai şi nici cu gânduri la sporturi extreme. Sunt oraşe în care oamenii câştigă puţin, dar se simt norocoşi şi aşa pentru că foarte mulţi nu au locuri de muncă.
Joi, 24.04.2014, 18:07
Prinţul William, ducesa Catherine şi prinţul George au ajuns, în această dimineaţă, în Australia. După 10 zile petrecute în turneu, în Noua Zeelandă, cei trei au fost întâmpinaţi de o mulţime entuziastă în faţa clădirii Operei din Sydney.
Miercuri, 16.04.2014, 13:39
Va fi o vară de neuitat pentru rockerii din America de Nord. Aerosmith tocmai a anunţat că va concerta în Statele Unite şi Canada, alături de un invitat de seamă. Chiar chitaristul Slash va urca pe scenă pentru a pune umărul la promovarea celui mai nou album marca Aerosmith.
Miercuri, 09.04.2014, 16:59
Va fi o vară de neuitat pentru rockerii din America de Nord. Aerosmith tocmai a anunţat că va concerta, la vară, în Statele Unite şi Canada, alături de un invitat de seamă. Chiar chitaristul Slash va urca pe scenă pentru a pune. umărul la...
Miercuri, 09.04.2014, 16:37
Mexicul nu i-a purtat noroc Monicăi Niculescu, care a părăsit competiţia încă din runda inaugurală. Jucătoarea aflată pe poziţia a 69-a în ierarhia mondială a fost eliminată de japoneza Ayumi Morita
Marti, 01.04.2014, 13:18
Loredana Groza este unică, inconfundabilă, captează atenţia cu fiecare apariţie. Este unul din artiştii români care a ştiut să se reinventeze de fiecare dată cu succes. Este pur si simplu un brand construit pe o voce incontestabilă.
Luni, 24.03.2014, 16:37
Simona Halep a făcut primele declaraţii după meciul din semifinalele Indian Wells, partidă pierdută în faţa polonezei Agnieszka Radwanska (6-3, 6-4).
Sambata, 15.03.2014, 11:01
Simona Halep a ratat calificarea în finala de la Indian Wells, fiind învinsă de Agnieszka Radwanska în semifinale.
Sambata, 15.03.2014, 09:14
Una dintre cele mai iubite formaţii rock din istorie porneşte într-un nou turneu. Trupa Queen a anunţat că, pe 19 iunie, la Chicago, va avea prima reprezentaţie. Iar solist va fi Adam Lambert, cântăreţul care s-a remarcat în 2009 la un concurs de talente din America.
Vineri, 07.03.2014, 17:13
Una dintre cele mai iubite formaţii rock din istorie porneşte într-un nou turneu. Trupa Queen a anunţat că, pe 19 iunie, la Chigago, va avea prima reprezentaţie.
Vineri, 07.03.2014, 17:01
Anastasia Lazariuc urmează să susţină mai multe concerte muzicale în Italia.
Jucătoarea Simona Halep, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 7, a abandonat, marţi, în primul tur al turneului Premier de la Dubai, cu premii de 2 milioane de dolari, la scorul de 1-6, 1-1, al meciului disputat cu franţuzoaica Alize Cornet, locul 26 WTA.
Marti, 18.02.2014, 13:19
Triumf pentru Simona Halep la Doha! Tânăra româncă a câştigat turneul din Qatar, în urmă cu puţin timp.E mai bogată cu aproape jumătate de milion de dolari.
Duminica, 16.02.2014, 19:08
Românca a cucerit unul dintre cele mai importante turnee din cariera sa și a urcat pe locul 9 în clasamentul WTA
Duminica, 16.02.2014, 18:14
Denisa, cântăreaţa manelistă, a fost în turneu in Statele Unite
Luni, 13.01.2014, 10:18
Simona Halep şi-a pus prima dorinţă pe 2014. Ajunsă pe locul 11 mondial, Simona vrea să prindă sferturile de finală la un turneu de Mare Şlem. Prima şansă e la Openul australian, care începe pe 13 ianuarie.
Vineri, 03.01.2014, 08:06
Cargo a concertat la Bucureşti. Spre dimineaţă, rockerii şi-au pus chitarele într-o dubă şi au plecat la Timişoara. Putea să fie ultimul drum. O şoferiţă a pierdut controlul volanului într-o curbă şi le-a lovit maşina. Artiştii ar pleca de mâine în turneu, dacă dubiţa lor nu ar avea nevoie acum de un drum la service.
Joi, 02.01.2014, 19:43
S-a născut cea mai tare echipă din România. Îi are în componenţă pe Gică Popescu, Hagi şi.Hagi! Regele a jucat alături de fiul său şi de cumnatul Popescu, în turneul vedetelor de la Braşov, unde a dat golul victoriei.
Sambata, 28.12.2013, 08:43Ducesa de Cambridge este hotărâtă să îl crească singurã pe micul George, iar unicul ajutor pe care îl acceptă vine numai din partea celorlalți membri ai familiei.
Luni, 02.12.2013, 16:27
Se ştie, în muzica rock nu este loc de întors, de ascunzişuri. Rockării sunt nişte critici tăioşi şi inteligenţi faţă de tot ce este pe dos în jurul lor. Iar ca să simţi ce simt ei, trebuie să le fii alături. De data aceasta vin ei...
Joi, 28.11.2013, 16:55
Finalul anului 2013 o găseşte pe Madonna în topul celor mai bine cotaţi artişti din lume. Conform revistei Forbes, Madonna a înregistrat câştiguri de peste 100 de milioane de dolari. Ea este urmată în clasament de un alt artist la fel de controversat, Lady Gaga.
Vineri, 22.11.2013, 08:52
Celebrul Peter Gabriel ne va vizita, anul viitor. Pregăteşte un super concert, pe 8 mai, parte a turneului "Back to Front". Evenimentul marchează 25 de ani de la apariţia celui mai cunoscut album al artistului, "So".
Sambata, 09.11.2013, 10:08
Simona Halep s-a calificat, sambata, in finala turnelului de la Sofia.
Sambata, 02.11.2013, 21:47
Simona Halep isi respecta statutul de favorita la Sofia! Romanca a invins-o pe Anastasia Pavliucenkova cu un dublu 6 la 3.
Miercuri, 30.10.2013, 13:44
Lady Gaga a reusit din nou sa socheze pe toata lumea la Berlin, unde isi promoveaza cel mai recent album. La o intalnire cu fanii, cantareata a marturisit ca este bisexuala.
Sambata, 26.10.2013, 08:52
Toti credeau ca Andra si Andreea Balan erau cele mai mari rivale cand au pasit in lumina reflectoarelor. Ei bine, adevarul e cu totul altul. Cele doua s-au inteles mereu bine si chiar au fost impreuna in turneu.
Vineri, 25.10.2013, 17:15
Simona Halep vrea sa incheie anul cu un turneu castigat! Merge la bulgari, la turneul de la Sofia, dedicat jucatoarelor care au castigat in acest an cel putin o competitie
Vineri, 25.10.2013, 16:13
Legendara trupa rock, Iris, a venit in platoul emisiunii "Neatza cu Razvan si Dani", pentru prima data in noua formula
Vineri, 25.10.2013, 12:34
Saptamana viitoare pe scena de la Sala Palatului se vor auzi melodii celebre precum "Baila morena" sau "Guantanamera". Julio Iglesias vine sa le cante romanilor
Vineri, 18.10.2013, 09:00
In 2005, s-au cunoscut, din intamplare, in fata unui club din Manchester. Patru ani mai tarziu, cantau in deschiderea unor trupe celebre. Azi, aduna mii de oameni in concerte. Ei sunt Theo Hutchcraft si Adam Anderson, adica Hurts. Si aseara, la Romexpo, au facut un spectacol exceptional!
Sambata, 12.10.2013, 12:20
Juratul X Factor, Dan Bittman, si colegii sai de trupa stiu cum sa faca bani. In mai putin de trei saptamani, vor castiga cel putin 100.000 de euro, scriu reporterii de la Click. Este insa o mica parte din cei 500.000 de euro, pe care trupa i-a pierdut in lunile cand Dan Bittman a fost in pauza vocala. Pentru a recupera jumatatea de milion de euro, trupa Holograf va trebui sa mai cante inca un an.
Sambata, 12.10.2013, 10:55
Trupa Holograf va pleca intr-un nou turneu national, primul oras in care membrii formatiei urmeaza sa ajunga pe 11 octombrie fiind Constanta, unde artistii vor concerta la Casa de Cultura a Sindicatelor.
Marti, 08.10.2013, 01:11
Solistul trupei Talisman, Alin Oprea, vorbeste la Neatza despre turneul din America.
Tecau si Mirnii sunt imparati in China. Dublul romano-bielorus a reusit sa castige finala turneului de la Beijing. Cei doi s-au impus fara probleme in finala cu 6-4, 6-2 in fata cuplului italian format din Fognini si Seppi.
Luni, 07.10.2013, 07:33
Familia lui Michael Jackson a pierdut procesul cu firma care a produs turneul "This Is It" si nu va fi despagubita. E o lovitura grea pentru rudele megastarului care cereau intre 900 de milioane si 1,6 miliarde de dolari.
Joi, 03.10.2013, 08:32
Familia lui Michael Jackson a pierdut procesul cu firma care a produs turneul "This Is It". Si nu va fi despagubita. E o lovitura grea pentru rudele megastarului care cereau intre 900 de milioane si 1,6 miliarde de dolari.
Joi, 03.10.2013, 07:38
Naomi Campbell a recidivat. In timpul unui interviu pentru publizatia The Sun, modelul britanic a adormit. Manechinul si-a motivat reactia printr-o afectiune cauzata de schimbarea fusului orar.
Luni, 30.09.2013, 20:13
A trecut de mult timp de prima tinerete si cu toate ca nu a ascuns faptul ca a apelat in repetate randuri la ajutorul chirurgilor esteticieni, Cher afiseaza o forma fizica demna de invidiat. Picioarele sale arata la 67 de ani precum cele ale unei femei de 30. Fara exagerari!
Joi, 26.09.2013, 13:56
Fanii lui Cher au de ce sa se bucure. Celebra cantareata, in varsta de 67 de ani, a anuntat ca porneste din nou in turneu. Concertele vor incepe anul viitor, in luna martie
Miercuri, 25.09.2013, 17:44
Fanii lui Cher au de ce sa se bucure. Celebra cantareata, in varsta de 67 de ani, a anuntat ca porneste din nou in turneu. Concertele vor incepe anul viitor, in luna martie.
Miercuri, 25.09.2013, 16:35
Actorul a fost internat din cauza unei aritmii si va ramane in spital doua zile
Miercuri, 18.09.2013, 10:59
Cantareata isi continua cariera plina de succese, de data aceasta ea cucerind inimile asiaticilor. Mai mult, Inna colaboreaza cu vedete prima mana din domeniul muzical.
Luni, 09.09.2013, 14:25
Romania a castigat turneul de la Buftea, transmis in direct de GspTV. Juniorii antrenati de Costel Galca au remizat ieri seara cu Scotia, 2-2, si au terminat competitia pe primul loc, cu sapte puncte din trei partide.
Sambata, 31.08.2013, 09:30
Dupa 12 ani de absenta de pe piata muzicala, Cher dovedeste ca. poate da timpul inapoi. Artista a revenit in topuri cu un nou album si se pregateste pentru un turneu in jurul lumii.
Duminica, 25.08.2013, 19:42
Am trait sa o auzim si pe asta! Atunci cand mai toate vedetele tin diete peste diete, merg la sala si mananca cat mai putin cu putinta, excentrica Rihanna s-a pus pe ingrasat.
Luni, 12.08.2013, 13:44
O colectie rara de fotografii cu Marilyn Monroe, din timpul celor zece spectracole pe care le-a sustinut diva pentru soldatii americani care se aflau pe front, in razboiul din Coreea, au fost scoase la vanzare.
Miercuri, 31.07.2013, 19:17
Ovidiu Cristea a castigat etapa a 5-a a Turneului de Biliard "Sereno Champions League". In direct la GspTV, Cristea si-a invins cei mai importanti rivali, Babken Melkonian si Mihai Braga, dupa ce a fost condus de fiecare data.
Luni, 29.07.2013, 12:22
Fetele au fost mai incinse ca nisipul de la Mamaia, de unde GSP TV a transmis in direct turneul Beach Volei Champions. Cele mai sexy sportive au facut spectacol la o temperatura de 30 de grade in cel mai extravagant turneu de volei pe plaja organizat...
Joi, 25.07.2013, 07:52