La o zi după ce sarcina ducesei de Cambridge a fost făcută publică de biroul de presă al casei regale, Prinţul William a vorbit, în premieră, despre fericita veste.
Marti, 09.09.2014, 16:36
Istoria prințesei Diana s-ar fi putut repeta cu celebrul David Beckham. Sportivul, în încercarea disperată de a scăpa de paparazzi, a făcut accident de motocicletă care, din fericire, nu i-a pus viața în pericol, scrie tmz.com.
Sambata, 30.08.2014, 10:57
După nenumăratele speculaţii ce s-au făcut, Antonia a recunoscut, în sfârşit. Are o relaţie cu Alex Velea şi în curând vor deveni părinţi. Frumoasa cântăreaţă a făcut mărturisirea chiar pe Facebook!
Vineri, 25.07.2014, 09:51
După ani întregi în care s-a tot scris în presă despre presupusele neînţelegeri dintre Prinţul Charles şi soţia sa, Camilla, o veste şoc tocmai a fost anunţată.
Sambata, 05.07.2014, 20:13
Este oficial! De astăzi micii româneşti pot fi comercializaţi în întreaga Europă. A intrat în vigoare regulamentul Comisiei Europene privind utilizarea anumitor aditivi alimentari în preparatele din carne.
Miercuri, 25.06.2014, 16:14
Veste tristă pentru fanii lui Adi de la Vâlcea? Solistul renunţă la manele? Adi de la Vâlcea revine la prima sa dragoste: chitara!
Miercuri, 25.06.2014, 15:27
Nici n-a început bine turneul de la Wimbledon că tenismena are necazuri în familie. Campioana a aflat, cu stupoare, că tatăl ei are probleme cu legea. Stere Halep a ajuns la judecată din cauza afacerii pe care o conduce, afacere din care a susţinut-o financiar pe fiica lui până acum.
Miercuri, 25.06.2014, 12:57
Banca Naţională a României a anunţat, marţi, că leul s-a apreciat semnificativ, ajungând aproape de maximul ultimelor 12 luni
Marti, 24.06.2014, 15:47
Salariaţii şi pensionarii cu venituri brute sub 2.000 de lei vor beneficia de o deducere specială lunară pentru creditele restructurate, care va fi luată în calcul la stabilirea bazei impozabile
Miercuri, 04.06.2014, 16:13
În urmă cu patru ani, Neşu s-a accidentat la un antrenament care l-a lăsat paralizat de la gât în jos. Între timp, fostul fotbalist a făcut progrese şi îşi poate mişca ambele mâini.
Marti, 20.05.2014, 12:58
Îndrăgita cântăreață a anunțat pe contul său de Facebook că un prieten drag și foarte apropiat a murit în urma unui tragic accident de mașină
Duminica, 11.05.2014, 10:29
Faptele bune sunt întotdeauna răsplătite spune o vorbă din popor. Chiar dacă se află de aproape patru luni de zile în comă, Michael Schumacher, super pilotul de Formula 1 a fost recompensat pentru activitățile caritabile. El a fost numit cetățean de onoare al orașului Sarajevo.
Marti, 29.04.2014, 23:42
Nimeni şi nimic nu-l mai poate supăra acum pe Robbie Williams. A primit cea mai frumoasă veste posibilă şi a împărtăşit-o, imediat, cu fanii săi de pe Twitter
Marti, 29.04.2014, 15:23
Starea de sănătate a lui Michael Schumacher a început să se îmbunătățească. Managerul său, Sabina Cam, a anunţat că s-a trezit din comă şi chiar şi-a recunoscut soţia.
Vineri, 25.04.2014, 16:16
Bucurie mare în familia Andreei Marin! Fetiţa "Zânei" are de astăzi un nou prieten de joacă şi este în culmea fericirii.
Luni, 31.03.2014, 23:25
Judecătorii de la Curtea de Apel din Constanţa au anunţat că finanţatorul Stelei va rămâne în continuare în arest, urmând să fie eliberat numai în cazul în care va accepta să fie operat într-un spital de stat, sub pază
Miercuri, 19.03.2014, 12:39
O tanara medic pediatru rezident care a ajutat zeci de copii a primit o veste cumplita. La 27 de ani, Elena Tanase a aflat ca are o tumora cerebrala si singura ei salvare este un tratament la o clinica din Germania. Are nevoie de 50 de mii de euro, iar...
Sambata, 22.02.2014, 13:10
Comisiile Juridică, pentru Apărare şi Administraţie din Senat vor decide astăzi dacă prin noul Cod Rutier vor interzice consumul de alcool înainte de urcarea la volan.
Marti, 11.02.2014, 09:45
De Ziua Îndrăgostiţilor, rapidiştii aşteaptă cu sufletul la gură să vadă dacă scapă de faliment
Marti, 11.02.2014, 09:00
COD PORTOCALIU DE NINSORI. După cum au anunţat, meteorologii au emis astăzi o nouă atenţionare de cod portocaliu de ninsori şi viscol, pentru aceleaşi zone, afectate deja de căderile masive de zăpadă din ultimele zile.
Marti, 28.01.2014, 11:06
Veşti bune vin de la meteorologi în această dimineaţă. Codul galben de ninsori şi viscol a mai fost prelungit în doar trei judeţe: Iaşi, Vaslui şi Bacău, iar codul portocaliu a rămas valabil pentru: Vrancea, Galaţi, Braila, Buzău, Tulcea, Călăraşi, Constanţa şi Ialomiţa.
Luni, 27.01.2014, 09:19
Vestea morţii lui Adrian Iovan i-a lăsat pe vecinii lui făra grai. Unul dintre ei povesteşte că Adrian Iovan trăia pentru a pilota. Culmea, moartea l-a luat prin surprindere în timp ce se afla la manşa unei aeronave.
Marti, 21.01.2014, 22:05
În Marea Britanie, siguranţa pietonilor este mai importantă ca orice. Chiar şi cu riscul, de a friza, uneori, absurdul. Este şi cazul unei firme din Oxfordshire care a inventat vestele reflectorizante pentru. găini. Inventatorii neobişnuitelor obiecte vestimentare spun că astfel, nu numai păsările vor fi în siguranţă. Ci şi şoferii care nu vor mai frâna brusc, atuncă când o găină le sare în cale, punându-şi astfel viaţa şi maşina în pericol.
Vineri, 17.01.2014, 16:46
În Marea Britanie, siguranţa pietonilor este mai importantă ca orice. Chiar şi cu riscul, de a friza, uneori, absurdul. Este şi cazul unei firme din Oxfordshire care a inventat vestele reflectorizante pentru. găini. Inventatorii neobişnuitelor...
Vineri, 17.01.2014, 16:40
Secrete din familia marelui Nae Lăzărescu, păstrate vreme de 30 de ani, au fost devoalate ieri. Fosta soacră a fiicei actorului a făcut mărturisiri incredibile.
Miercuri, 15.01.2014, 18:10
Iubitorii de câini primesc o veste bună din partea Companiei IC4, care a inventat un dispozitiv care îi ajută pe oameni să înţeleagă ce probleme au animalele de companie!
Vineri, 10.01.2014, 14:36
Ne-a umplut sufletul de bucurie, acum îl aplaudăm trişti la ieşirea din scenă. Moartea lui Nae Lăzărescu a produs multă durere printre colegi şi prieteni.
Joi, 19.12.2013, 12:11
Am crescut cu ei, am râs și nu a fost sărbătoare să nu intre în casele noastre: Nae și Vasile, un cuplu de milioane de zâmbete
Joi, 19.12.2013, 11:58
Nae Lăzărescu s-a stins din viaţă la 72 de ani! Marele actor a trăit viaţa la intensitate maximă şi a adus zâmbetul pe buzele a milioane de români. Viaţa sa privată a fost extrem de condimentată.
Joi, 19.12.2013, 10:44
Actorul de comedie Nae Lăzărescu a încetat azi din viaţă la vârsta de 72 de ani!
Joi, 19.12.2013, 09:38
O informatie fantastica pentru cei mai mici dintre semenii nostri, dar dramatica pentru parintii copilasilor. Harry Potter ar putea reveni atat in operele „inventatoarei” JK Rowling, cat si pe micile ecrane atunci cand ultima carte pentru copii semnata de scriitoarea britanica va fi ecranizata
Vineri, 11.10.2013, 16:30
Ducele si Ducesa de Cambridge au trait aseara cele mai emotionante clipe din viata lor. Dupa luni de asteptare, au vazut in sfarsit chipul baietelului lor, micul Print de Cambridge, al treilea succesor la tron. Micutul cu sange albastru s-a nascut in jurul orei 16.00 (ora locala), cu o greutate de 3,79 kilograme. Dupa o seara plina de emotii, lumea intreaga se intreaba acum: “Ce urmeaza pentru William si Kate?”
Marti, 23.07.2013, 11:34
Pentru cei care nu rateaza niciodata programul "Litoralul pentru toti", va spun ca de maine puteti cumpara biletele. Vestea proasta este ca vor fi cu zece la suta mai scumpe ca anul trecut.
Joi, 25.04.2013, 13:30
Oana Zavoranu si-a tinut prietenii si fanii cu sufletul la gura dupa ce ieri a postat pe Facebook un mesaj in care spunea ca asteapta o veste de care are mare nevoie in viata sa. Vedeta a revenit cu amanunte, spunand ca a primit vestea cu pricina si este exact asa cum si-a dorit.
Miercuri, 06.02.2013, 17:05
Dupa intens mediatizatele probleme de sanatate pe care a avut in ultima perioada, Oana Zavoranu si-a revenit, s-a refacut si isi continua traiul nonconformist, asa cum ne-a obisnuit.
Luni, 04.02.2013, 14:09
Bugetarii pot pleca intr-o minivacanta de 1 mai. Premierul Mihai Razvan Ungureanu le-a promis liber si pe 30 aprilie. Nu e inca oficial, masura va fi aprobata saptamana aceasta intr-o sedinta de Guvern. Si vine si cu o veste proasta: ziua de munca va...
Duminica, 22.04.2012, 19:30
Steaua primeste o veste buna din tara. Gazonul de pe National Arena este impecabil. Suprafata de joc nici macar nu a luat contact cu zapada, pentru ca a fost acoperita cu o folie de termo-izolanta. Astazi 100 de detinuti de la penitenciarul Jilava au...
Marti, 07.02.2012, 20:14
Razvan Lucescu l-a sunat pe George Copos ca sa-i faca urari pentru noul an, dar a primit o veste proasta. "Trebuie sa munciti mai mult si sa fiti mai umili ca sa reusiti", a fost recomandarea patronului care vede ca planeta. se scufunda!
Duminica, 01.01.2012, 19:58
Bon Jovi a dat dovada de umor cand a auzit zvonurile cum ca ar fi murit. Vestea macabra care a circulat azi-noapte pe internet spunea ca artistul ar fi fost gasit fara suflare intr-un hotel din New Jersey.
Marti, 20.12.2011, 00:00
Exclusiv: Gabi Firea va avea un baietel! Vezi aici dezvaluirea!
Vineri, 09.12.2011, 18:11
Chiar daca este frig afara, poti continua sa arati chic. Pentru o tinuta eleganta si feminina, alege o vesta din blana!
Duminica, 13.11.2011, 00:00
Momente dificile in casa “Mireasa pentru fiul meu”! Dupa ce a fost nominalizata pentru a parasi competitia, Sanda, o concurenta a lesinat din cauza emotiilor! In ciuda faptului ca a fost sustinuta si incurajata de colegele ei, Sanda a primit foarte rau vestea posibilei eliminari.
Marti, 11.10.2011, 00:00
Logodna Elenei Gheorghe a ascuns un secret si mai mare. Reporterii Cancan au aflat ca Elena s-a logodit pentru ca este insarcinata in luna a cincea, cu un baietel. Singura persoana care s-a bucurat sa afle vestea pana acum, este desigur viitorul sot,...
Marti, 02.08.2011, 09:12
O relatie inceputa brusc, care a pus capat povestilor de iubire in care erau amandoi implicati, dar lucrurile dintre Daniel Craig si Rachel Weisz sunt cum nu se poate mai serioase.
Luni, 27.06.2011, 00:00
A avea un copil este o experienta minunata, intampinata cu multa bucurie mai ales de catre cei care isi doresc un bebelus si il asteapta cu nerabdare. Daca banuiesti ca esti insarcinata, poti face testul si sa ii transmiti imediat rezultatul si partenerului, insa la fel de bine poti sa ii pregatesti o surpriza.
Miercuri, 01.06.2011, 00:00
S-a despartit recent de Jason Sudeikis, dar iata ca frumoasa January Jones nu a stat degeaba. Desi a declarat ca adora sa stea singura, acest lucru nu va mai fi posibil in curand. Si asta pentru ca vedeta din serialul „Mad Men” este insarcinata.
Vineri, 29.04.2011, 00:00
Oana Zavoranu a facut, la Un show pacatos, o pre-declaratie :), aceasta spunand ca in curand ar putea anunta ca este insarcinata.
Vineri, 15.04.2011, 00:42
Marioara Zavoranu e surprinsa de ultima veste conform careia va deveni bunica si ca tatal copilului este Tudy.
Marti, 29.03.2011, 00:53
Nici nu s-a uscat bine cerneala pe cererea de divort a Monicai Columbeanu, ca un alt cuplu celebru se clatina. Pepe o paraseste pe Oana Zavoranu. E cea mai recenta barfa din lumea mondena, pe care pana la aceasta ora protagonistii nu au infirmat-o....
Joi, 03.03.2011, 19:24
Bucurie mare pentru Alyssa Milano. Vedeta din seriale precum „Who's the Boss” si „Charmed”, in varsta de 38 de ani, este insarcinata
Miercuri, 23.02.2011, 00:00