Antena Căutare

Asia Express, 16 septembrie. Loredana Chivu, „citită” de un exorcist. Ce a simțit în timpul întâlnirii: „Mi se înfundă urechile”

Loredana Chivu și Ana au avut parte de una dintre cele mai neobișnuite experiențe de până acum în aventura lor de la „Asia Express”.

Asia Express, 16 septembrie. Loredana Chivu, „citită” de un exorcist. Ce a simțit în timpul întâlnirii: „Mi se înfundă urechile” | antena 1

În căutarea unui loc unde să înnopteze, cele două concurente au întâlnit un localnic care s-a oferit să le ajute. Ce nu știau la început era că aveau să ajungă chiar în casa unui exorcist.

Asia Express, 16 septembrie. Loredana Chivu, „citită” de un exorcist

Seara a început cu o veste bună pentru cele două. După ore întregi petrecute pe drum, au reușit să găsească o cazare și s-au declarat extrem de fericite. „Ne-a pus Dumnezeu mâna în cap în seara asta, am găsit cazare, eram așa fericite”, au povestit ele.

Cele două au întâlnit un bărbat despre care au avut o impresie bună încă de la început. „Ce băiat bun”, au spus concurentele, înainte să înceapă să îl urmeze. Localnicul le-a surprins și mai mult când le-a spus că este dispus să le și gătească.

Articolul continuă după reclamă

Au ajuns astfel la locuința lui, însă atmosfera de acolo avea să le ridice câteva semne de întrebare. „Am ajuns acasă la el. Nu băteam noi aici nici mâine”, au povestit concurentele, amintind de locul în care au ajuns.

Ana s-a speriat când a aflat unde se află

Ana a povestit că a intrat în locuință printr-un gang și a observat că toată lumea se descălța înainte de a intra în casă. În interior se afla și sora bărbatului, care pregătea ceva de mâncare.

Cele două au stat de vorbă cu gazdele, au schimbat impresii și au primit sandvișuri cu salam și roșii. Totul părea să fie o seară obișnuită de găzduire, până când au aflat mai multe despre omul în a cărui casă ajunseseră.

Ana a recunoscut că s-a speriat atunci când a auzit că bărbatul este exorcist. „Eu am refuzat să cred, eu îi spuneam Loredanei că e imposibil, eu m-am speriat când am auzit”, a povestit ea.

Deși frica și-a făcut simțită prezența, Loredana a fost mai degrabă curioasă. „Eu sunt cu Dumnezeu”, a spus ea, în timp ce Ana recunoștea: „Mie mi-e frică”.

Citește și: Ce este și cum se practică disc golf. Un sport apărut și în România din 2021. Unde te poți juca în fiecare zi

Loredana a explicat că este pasionată de filmele de groază și că a fost curioasă să vadă ce se întâmplă într-un astfel de loc. „Mie îmi plac filmele de groază, și cum se întâmplă și de ce se întâmplă”, a spus concurenta.

Experiența a devenit și mai intensă atunci când bărbatul a luat-o pe Ana de umeri și i-a acoperit ochii. Concurenta nu mai vedea nimic, iar acesta a început să îi cânte. În același timp, telefonul lui se aprindea și se stingea, amplificând misterul momentului.

Pentru cele două concurente, găsirea unei cazări s-a transformat astfel într-o experiență pe care, cel mai probabil, nu o vor uita prea curând.

Asia Express, 16 septembrie. Valerie Lungu, în lacrimi în timpul competiției: „Nu mai pot, vreau acasă”... Asia Express, 16 septembrie. Mirela Retegan a izbucnit în lacrimi. Mărturisirea făcută: „Nu mi-am permis prea mult să pl...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine a ajuns primul la Irina Fodor, la Asia Express. Cadoul neașteptat primit de concurenți
Cine a ajuns primul la Irina Fodor, la Asia Express. Cadoul neașteptat primit de concurenți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Asia Express 2026. Misiune dificilă pentru echipe! Au trebuit să învețe un proverb în limba chineză și să îl recite fără să citească
Asia Express 2026. Misiune dificilă pentru echipe! Au trebuit să învețe un proverb în limba chineză și să îl...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x