Antena Căutare

Deznodământ spectaculos la Asia Express: Dorian Popa și mama sa, salvați pentru a treia oară consecutiv de la eliminare

Concurenții au parcurs deja o parte din maratonul ,,Asia Express”, joc ce a continuat aseară în a doua țară din Drumul Dragonului, Laos, supranumită și țara spiritualității. Înainte de începerea probelor, vedetele au participat la o ceremonie de binecuvântare într-o școală de conduită budistă, menită să le ofere energie pozitivă și să îi protejeze în probele de foc ce i-au așteptat în continuare.

Concurenții au parcurs deja o parte din maratonul ,,Asia Express”, joc ce a continuat aseară în a doua țară din Drumul Dragonului, Laos, supranumită și țara spiritualității. Înainte de începerea probelor, vedetele au participat la o ceremonie de binecuvântare într-o școală de conduită budistă, menită să le ofere energie pozitivă și să îi protejeze în probele de foc ce i-au așteptat în continuare.

Finalul ediției a fost spectaculos și imprevizibil pentru fiecare concurent aflat în joc: Dorian Popa și mama sa au fost propuși spre eliminare, dar salvați pentru a treia oară consecutiv, deoarece dragonul din cutia misterioasă a fost și de data aceasta verde.

Deși au văzut pentru prima data soarele în zece zile, temperaturile fiind mult mai crescute în Laos, concurenții s-au lovit de reticența localnicilor, care, după spusele lor, nu au părut la fel de dornici ca în Vietnam să le întindă o mână de ajutor: ,,Nici nu se uită la tine. Se fac că nu te văd, nu se opresc și nu par să se simtă vinovați”, afirma Liviu Vârciu.

Pentru Dorian Popa și mama sa, care au ajuns pe ultimul loc la punctul de control din Vietnam, ziua s-a dovedit a fi și mai dificilă. Pentru că nu au fost eliminați, au primit o penalizare ce le-a interzis să vorbească pe parcursul jocului, iar comunicarea prin semne cu localnicii nu a fost deloc ușoară.

Articolul continuă după reclamă

Prima misiune a zilei a fost un test al dexterității și al rapidității, căci ajunși la un alt templu, concurenții au fost nevoiți să aleagă una dintre îndatoririle călugărilor budiști și să o îndeplinească în timpul specificat, diferit în funcție de sarcină. Vica Blochina și Daniela crudu au ales să mediteze, Dorian și mama sa au spălat vase, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu au dat cu mătura, frații Moroșanu au tăiat lemne, Lora și Ionuț Ghenu au plantat flori, iar Raluk și Ana Baniciu s-au ocupat de grădinile templelor.

Deznodământ spectaculos la Asia Express: Dorian Popa și mama sa, salvați pentru a treia oară consecutiv de la eliminare

Ulterior, fiecare echipă a primit o rugăciune pe care a fost nevoită să o învețe până la următorul punct de control. Dificultatea probei a stat în faptul că textul era scris după alfabetul lor propriu, iar concurenții nu au văzut la prima vedere decât o înșiruire de linii, puncte și ,,șerpișori”, după cum a afirmat Liviu Vârciu amuzat.

Doar primele trei echipe care au ajuns la punctul de control și au recitat corect rugăciunea s-au calificat pentru proba de amuletă. Misiunea a pus în joc o miză importantă, 500 de Euro și un dicționar, atribuite doar primei echipe care îndeplinea o provocare a concentrării și echilibrului. Dorian Popa și mama sa, Lora și Ionuț Ghenu, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu au fost vedetele care s-au calificat în proba amuletei de luni seară. În timp ce unul dintre coechipieri a încercat să își păstreze balansul pe un stâlp, partenerul său a fost nevoit să găsească răspunsuri la întrebări ce îi puneau la încercare rapiditatea și atenția.

La fiecare răspuns corect, coechipierul de pe stâlp avansa, iar la fiecare dezechilibrare echipa era nevoită să pornească de la zero. Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu au dat dovadă de mult tact și concentrare și au reușit să termine primii, câștigând astfel proba amuletei.

Deznodământ spectaculos la Asia Express: Dorian Popa și mama sa, salvați pentru a treia oară consecutiv de la eliminare

Pentru că jocul devine din ce în ce mai dificil, următoarea provocare a fost un test al intuiției, pe care doar Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu l-au îndeplinit contracronometru. Fiecare concurent a fost legat la mâini de coechipierul său și a avut la dispoziție doar zece minute pentru a se dezlega, în caz contrar fiind nevoiți să plece în cursă cu sfoara la mâini. Deși Liviu și Andrei s-au dezlegat în mai puțin de două minute, vedetele rămase nu au reușit să deslușească misterul și au plecat spre următoarea misiune legați.

Pentru Dorian și mama sa, care erau penalizați să nu vorbească, aceasta a fost o altă provocare ce le-a demonstrat că testul ,,Asia Express” implică depășirea limitelor în fiecare moment: ,,Cu cele două pedepse mi-am dat seama că jocul este din ce în ce mai greu de dus...”, afirma acesta. Ajunși la Copacul Vieții, concurenții au luat un cartonaș ce indica un lucru de care au fost nevoiți să facă rost. Pentru că indiciul era scris în lao, ajutorul localnicilor s-a dovedit a fi, încă o data, extrem de prețios.

Deznodământ spectaculos la Asia Express: Dorian Popa și mama sa, salvați pentru a treia oară consecutiv de la eliminare

Finalul ediției a fost unul memorabil, căci Dorian și Luminița Popa s-au salvat de la eliminare pentru a treia oară consecutiv, deși au fost propuși să iasă din joc de prima echipă ajunsă la punctul de control- Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu.

,,Tăticii” au câștigat departajat prima etapă din Laos, așa că tot ei au stabilit cine va juca alături de un handicap în ediția din seara aceasta, care va începe la ora 20:00 pe Antena 1. Ana Baniciu și Raluka vor fi îngreunate în misiunea de azi de o localnică, ce nu cunoaște limba engleză, iar dacă aceasta va reuși să țină pasul într-o competiție dură, cei din fața micilor ecrane vor vedea marți seară, doar la ,,Asia Express”.

O probă a curajului și a rapidității la Asia Express. Vedetele vor prinde țipari cu mâinile goale: "Electrocutează,... Maimuțe și șopârle! Gina Pistol, uimită de ce au mâncat Daniela Crudu și Vica Blochina în Laos! O nouă aventură "As...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul plin de semnificație transmis de Connie Preda, după eliminarea de la Asia Express! Detaliul ce i-a uimit pe mulți
Mesajul plin de semnificație transmis de Connie Preda, după eliminarea de la Asia Express! Detaliul ce i-a uimit pe...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum definesc Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu luxul după Asia Express. Ce au realizat în timpul competiției
Cum definesc Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu luxul după Asia Express. Ce au realizat în timpul competiției
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x