Antena Căutare

Burlacul - Destăinuiri, 4 iunie 2021. Andi a dezvăluit care e, de fapt, concurenta lui preferată până acum

Burlacul Andi Constantin l-a avut astăzi ca invitat în ediția 13 din “Burlacul – Destăinuiri” pe Sorin Radu, fostă ispită de la show-ul “Insula Iubirii”.

Sorin îi este prieten bun lui Andi și tocmai de aceea cei doi s-au întâlnit pentru a discuta ultima ediție din “Burlacul”.

Sorin și Andi se cunosc de aproximativ 6 ani și au fost chiar vecinii, locuind în același cartier. Cei doi buni prieteni obișnuiau să meargă împreună la sală.

În episodul 13 din “Burlacul - Destăinuiri”, Andi Constantin și Sorin au urmărit materialele în care concurentele se certau, existând discuții aprinse între Catrina, Ana și Simona.

Burlacul a spus că el crede că aceste discuții între fete există de mai mult timp, dar abia acum ele s-au manifestat și în fața camerelor de filmat, fără să se mai ferească. Astfel, ele au zis sincer ce cred una despre cealaltă, iar acest lucru a dus la certuri aprige, în special pentru că nu toate au fost sincere de la bun început.

“Nu înțeleg de unde au plecat, (...) dar acum răsuflă toate”, spune Andi.

Citește și: Alexandra şi Andi au luat cina în pădure! "Cu ea mă simt cel mai bine la date-uri"

Privind imaginile de la date-ul cu Catrina, Alexandra și Simona, Sorin, invitatul lui Andi, a observat că Andi are o anumită simpatie pentru una dintre concurente, așa că l-a întrebat dacă simte o conexiune specială cu Alexandra.

Andi i-a răspuns:

“Trebuie în principiu să te acomodezi cu persoana respective. (…) Cred că o iubită trebuie să îți fie și o prietenă, nu invers”.

Curios dacă a existat o scânteie cu una dintre fete, Andi i-a mărturisit că la ceremonia, Ana i-a atras atenția cel mai mult.

“Cu Alexandra, în schimb, am construit”, spune Andi.

Andi spune că totuși diferența de vârstă dintre el și Alexandra se cunoaște.

Date-ul cu cele 3 concurente l-a ajutat pe Andi să-și formeze o nouă opinie despre fete

“Ce am apreciat foarte mult la Alexandra e că e no drama”, a mai adăugat.

După ce au experimentat cum e să facă rafting pentru prima dată, Andi și cele trei pretendente au stat la un picnic. Atunci burlacul a observat cât de supărată era Catrina deși se ascundea, iar Simona era tare retrasă și îngândurată.

Sorin i-a spus lui Andi că a urmărit date-urile pe care el le-a avut cu Simona în edițiile trecute și mărturisește că nu a înțeles nimic din ce vorbeau pentru că i se părea că discuțiile lor nu au dus nicăieri.

“Din păcate asta s-a întâmplat cu Simona foarte mult timp. Simțeam că nu pot să comunic cu ea în sensul real. Tot timpul erau aceste jocuri”, povestește Andi.

Citește și: Burlacul 3 iunie 2021. Simona Bălăceanu i-a cerut lui Andi Constantin să poarte o discuție între patru ochi

Burlacul a avut o discuție serioasă cu cele 3 fete și le-a povestit prin ce experiențe a trecut care l-au ajutat pe el să se cunoască pe sine.

“Simona are o putere foarte mare. Are puterea de a imprima tuturor din jur starea ei. (…) Și a recunoscut chestia asta”, spune Andi.

Despre sezonul 6 al emisiunii „Burlacul” de la Antena 1

După emisiune, Andi Constantin dezvăluie publicului cele mai interesante și importante detalii despre momentele petrecute alături de pretendentele la inima sa, chiar pe AntenaPlay.

Emisiunea „Burlacul” de la Antena 1 se vede în fiecare joi, de la ora 23:00, la Antena 1!

Vezi emisiunea integral aici: https://antenaplay.ro/burlacul-1. Vezi ce-ți place

Interacționezi Live cu Burlacul și îți spui părerea în aplicația Antena 1. Descarcă acum: https://aplicatie.a1.ro/

Joi, de la ora 20.00, vezi Burlacul in avans pe AntenaPLAY.ro.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Burlacul - Destăinuiri, 1 iulie 2021. Ce părere are mama lui Andi Constantin despre alegerea Anei Bene
Burlacul - Destăinuiri, 1 iulie 2021. Ce părere are mama lui Andi Constantin despre alegerea Anei Bene
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Burlacul - Destăinuiri, episodul 14. Ce sfaturi primește Burlacul Andi Constantin de la fostul Burlac, Bogdan Vlădău
Burlacul - Destăinuiri, episodul 14. Ce sfaturi primește Burlacul Andi Constantin de la fostul Burlac, Bogdan Vlădău
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x