Cătălin Oprișan își aduce aminte cu drag de primii ani ai șoferiei. La vârsta de 22 de ani a luat permisul de conducere, iar prima mașină a fost Dacia tatălui său. Pentru că automobilul era foarte „furios”, iar...
Cu un subiect ce poate fi încadrat cel mult la umor macabru, doi concurenți vor face o scenetă bazată pe confuzia de schimbare de adresă dintre o firmă de croitorie și una de pompe funebre. Dar, în ciuda tematicii nu foarte vesele, cei trei jurați vor rămâne încântați de prestația celor de pe scenă.
Unul dintre cei mai prolifici actori de teatru şi film din România, cu o carieră de peste 27 de ani la teatrul Notarra şi peste 30 de pelicule filmate doar în ultimii 20 de ani, Ion Haiduc, invitatul Florentinei Fântânaru în cea mai nouă ediţie a emisiunii “Dincolo de aparenţe”, difuzată sâmbătă, de la ora 13:00, la Antena Stars are o adevărată tolbă de poveşti de pe platourile de filmare.
Joi, 30.03.2017, 12:07
Că Monarhia a schimbat România din temelii ştim deja, influenţa regilor care au condus timp de aproape un secol fiind simţită şi azi. Odată cu princepele Carol I, lucrurile se schimbă total în ceea se priveşte gastronomia la nivel înalt.
Miercuri, 29.03.2017, 09:52
Mii de turiști străini vin în Maramureș pentru a se bucura de peisajele rupte din paradis. Plimbările cu căruța în locuri unde nu ai semnal la telefon, iar accesul mașinilor este interzis, sunt cele mai căutate. Urmate de...
Marti, 28.03.2017, 16:09
Dan Bittman zi de naştere ca-n poveşti!
Marti, 28.03.2017, 14:42
Kilogramele în plus reprezintă o problemă care le da mari bătăi de cap oamenilor, în special femeilor. Din dorinţa de a avea un trup perfect, acestea urmează tot felul sfaturi primite din stânga şi dreapta. Diete peste diete, care mai de care mai drastice, alimente interzise şi tot felul de poveşti.
Marti, 28.03.2017, 10:51
În tot județul Harghita se înregistrează ninsori, iar pe unele drumuri naționale și județene se circulă în condiții de iarnă, polițiștii recomandând conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu au autoturismele echipate corespunzător.
Duminica, 26.03.2017, 13:53
Consuelo Motos, fosta soție a lui Adrian Mutu, parcă se reinventează după divorț ți devine din ce în ce mai frumoasă. Părul brunet e de acum istorie, căci fosta doamnă Mutu a optat pentru o nuanță mai deschisă, devenind o blondă desprinsă parcă din povești.
Duminica, 26.03.2017, 11:27
După o lungă absenţă de pe plaiurile româneşti şi de la TV, Costi Ioniţă a venit în emisiunea "Răi da' Buni" pentru a povesti care este viaţa lui în momentul de faţă.
Miercuri, 22.03.2017, 21:06
Banii nu au nicio valoare pentru ea, Megan Fox are o casă ca-n poveşţi. Iată cum arată spectaculoasa vilă.
Marti, 21.03.2017, 12:00
Deși reîncarnarea ține de budism, nu puțini sunt cei care susțin că s-au reîncarnat, indiferent de orientarea religioasă. Mărturii uluitoare şi poveşti de domeniul fantasticului!
Vineri, 17.03.2017, 19:18
Are 120 de kilograme, dar nu este deranjată deloc de acest aspect. Diana Secară, singurul manechin plus size din România este mândră de aspectul său fizic: “Mie îmi place să mi se spună că sunt o femeie grasă!”, îi va povesti Diana Oanei, în cea mai nouă ediţie a emisiunii “Refresh by Oana Turcu”, difuzată mâine seară, de la 22:00, la Antena Stars.
Vineri, 17.03.2017, 10:45
Pe 8 martie 1992, Ileana Ciuculete si Cornel Galeș au avut o nunta ca in povesti. Maria Ciobanu, Maria Dragomiroiu, sau Ion Dolănescu sunt o parte dintre artistii care le-au cantat la petrecere
Miercuri, 15.03.2017, 10:55
Uneori, adevărații eroi nu se aud, deși poartă în ei povești de viață ce te-ar putea schimba pentru totdeauna. Așa este și Rex Lewis-Clack.
Duminica, 12.03.2017, 16:10
Nadir se desparte de marea lui iubire! Şi-a scos maşina la vânzare! Artistul ne-a arătat fiecare colţişor al bijuteriei lui pe patru roţi
Mircea Dinescu, audiat în Dosarul Revoluției din 1989: Adevărul este unul singur, nu există două adevăruri. În loc să stăm la povești la gura sobei, stăm la povești la gura parchetului
Joi, 02.03.2017, 09:32Confruntarea a fost grea, dar asezonată cu multă voie bună, cântec românesc şi poveşti care mai de care mai amuzante, ce le-au asigurat soacrelor succesul, în această seară.
Nu există debut calendaristic al primăverii fără șnurul alb-roșu. De sute de ani, 1 martie vine cu darul despre care s-au spus mult prea puține. Mărțișorul are povești și legende impresionante, dincolo de semnificația lui de astăzi, cea de cadou.
Marti, 28.02.2017, 23:16Seria jurizării pe nevăzute continuă la „Chefi la cuțite” cu alte povești interesante. O vietnameză autentică vrea să îi cucerească pe cei trei chefi cu aerul exotic al farfuriei sale.
Seria jurizării pe nevăzute continuă cu alte povești interesante. Dacă până acum s-ar prezentat concurenți din toate colțurile României sau chiar și de peste hotare, un nou simpatic personaj își face apariția în fața juraților.
Seria jurizării pe nevăzute continuă și marți seara la „Chefi la cuțite” cu alte povești interesante.
Uneori, cele mai spectaculoase povești sunt cele pe care puțini le cunosc cu adevărat. Iar aceasta este una dintre ele.
Luni, 27.02.2017, 13:28
Protagoniștii celei mai noi povești de dragoste din lumea vedetelor sunt Cătălin Botezatu și Corina, faimoasa cântăreață care a divorțat în 2016 de afaceristul Nelu Bud, după mai bine de 20 de ani de relație.
Duminica, 26.02.2017, 07:30
În primăvara anului 1966, românii urmăreau vrăjiți, pe marile ecrane, una dintre cele mai frumoase, sensibile și nedrepte povești de dragoste scrise vreodată în literatura română
Vineri, 24.02.2017, 09:16
Un nou cuplu pare să fi luat naștere în showbiz-ul din România. Protagoniștii acestei povești de dragoste sunt Cătălin Botezatu și Corina, faimoasa cântăreață care a divorțat în 2016 de afaceristul Nelu Bud, după mai bine de 20 de ani de relație.
Joi, 23.02.2017, 13:03
Povești cu Dem Rădulescu și Mădălina Manole! Momentul comic, cu cei doi artiști, este povestit de Romică Țociu și Cornel Palade
Bucătăria este cea mai importantă cameră din locuința ta pentru că aici petreci mare parte din zi, gătești,mănânci, stai la povești cu apropiații. Pentru a avea o bucătărie ca la carte trebuie să o vopsești adecvat:
Miercuri, 22.02.2017, 16:26
Anca Verma, fosta Miss Universe România, povestește la Agenția Vip clipele de coșmar prin care a trecut în închisoare.
Vineri, 17.02.2017, 23:25
E cu adevărat o ediție de colecție de „Te pui cu blondele”. Dincolo de show-ul propriu-zis se fac destăinuiri unice. Mircea Dinescu a prezentat varianta corectă a unei povești născute în primele zile de libertate ale României moderne
Mihai Bendeac relatează o mică istorioară despre marele actor Gheorghe Dinică trecut în neființă. Povestea face deliciul întregului platou.
Dintr-o iubire despărţită de religie, continente şi principii s-au născut cele mai frumoase romane de iubire din literatura română, mărturii diferite ale aceleiaşi povesti – “Maitreyi” şi “Dragostea nu moare”
Marti, 14.02.2017, 08:21
Nu degeaba se spune că cele mai frumoase poveşti de dragoste nu sunt cele de pe marile ecrane! Povestea unui cuplu din Marea Britanie face înconjurul lumii. Motivul?! Pare desprinsa dintr-un scenariu de film siropos, dar nu cu happy - end
Vineri, 10.02.2017, 10:57
Vrei să mănânci niște ciocănele delicioase și totuși nu știi cum să le prepari? Iată soluția ideală!
Doiniţa Baboianu, bătrânica care a cucerit inimile a sute de mii de români, a revenit cu noi mesaje către tinerii care au ieșit și ies să protesteze în Piața Victoriei.
Sambata, 04.02.2017, 15:31
În urma dezvăluirilor dramatice făcute de Vali despre trecutul său zbuciumat, echipa ”Mireasă pentru fiul meu” a pornit pe urmele copilăriei sale pierdute.
Starurile care ajung să formeze cupluri în realitate sunt pur si simplu adorate de fani. Iar momentul desparţirii este parcă mai intens pentru admiratorii lor decât pentru cei implicaţi.
Duminica, 29.01.2017, 12:02
România are două şosele de-o frumuseţe cum nu ţi-e dat să mai vezi, o recunosc şi străinii. Transfăgărăşanul şi Transalpina oferă peisaje mirifice, dar şi povesti de pe vremea dacilor şi romanilor. Cea mai înaltă sosea din România sau drumul din nori, aşa cum mai este numit cel din urmă, a fost "subiectul" unui videoclip de colecţie realizat în anul 1967 de câţiva jurnalişti britanici
Vineri, 27.01.2017, 13:55
Mihai Constantinescu, cântărețul de muzică ușoară cunoscut pentru șlagărele sale deosebite, îi dezvăluie Ancăi Țurcașiu povești de pe scenă, din spatele cortinei și întâmplări marcante din viața sa, astăzi, de la 16:30, în cadrul rubricii Tribute de la Happy Day, pe Happy Channel.
Joi, 26.01.2017, 14:13
Andreea Bălan a plâns destul de des în copilărie. Nu i s-au citit poveşti, nu a avut păpuşi şi acum visează la o păpuşă sau cineva care să-i citească o poveste. Îşi doreşte pentru Ella tot ce nu a avut ea.
Duminica, 22.01.2017, 16:56
Miercuri, inima bolnavă a Maestrului Ion Besoiu a încetat să bată. Marele actor împlinise deja 85 de ani, vorbea despre moarte cu seninătatea omului înțelept, trecut prin viață și printre toate ale ei. Era un om împlinit, mai ales că a apucat să-și țănă în brațe nepoțica, puiul Ioanei, fetița lui.
Joi, 19.01.2017, 16:22
Cassandra a rămas în istoria emisiunii „Mireasă pentru fiul meu”, maia les datorită firii vulcanice și a trecutului plin de povești. Poate una dintre cele mai controversate foste concurente, din cauza unui trecut plin de experiențe de viață, tânăra s-a „liniștit” după ce a ieșit din Casa Mireselor.
Copilărie, povești, personaje colorate, cărți de colorat sau benzi desenate. Între Tom și Jerry, Popeye Marinarul și Sailor Moon, celebre și la noi, Occidentul era cucerit de niște micuți albaștri, haioși și pițigăiați, ce purtau denumirea de ștrumfi.
Marti, 17.01.2017, 18:24
Romanii se declară cuceriţi de rimurile latino, iar nouă piesă a artistului spaniol Luis Fonsi va da stastul petrecerilor. Dansuri sexy, pasionale, care se vor lăsa cu poveşti de dragoste de povestit nepoţilor.
Marti, 17.01.2017, 16:55
Cum o face libanezul n-o mai face nimeni! Și aici nu se aplică doar la shaorma, ci și în materie de pretreceri și nunți!
Marti, 17.01.2017, 12:41
Da, ati citit bine! O imagine a starnit revolta in mediul online, dupa ce a fost raspandita de mai multe persoane, revoltate de situatia din trenurile din Romania. Se pare ca sezonul rece a venit cu zapada din plin... pentru calatori.
Luni, 16.01.2017, 16:33
Coldea: Sunt multe poveşti legate de ascultări, noi prestăm la comanda clientului
Sambata, 14.01.2017, 22:33