Traumele din copilărie i-au schimbat viaţa! Andreea Raicu vorbeşte pe şleau despre relaţii toxice şi despre momentele care au marcat-o. Cum a ajuns vedeta să nu se mai iubească.ne spune chiar ea.
Luni, 25.09.2017, 18:44
Dresajul e extrem de important pentru a-ți învăța câinele bunele maniere și pentru a crea o legătură specială între animal și stăpân.
Dorian Popa și Amna aduc în fața publicului cea mai nouă colaborare de pe piața muzicală românească. Este vorba de o piesă sensibilă, de dragoste, care spune povestea unei relații cu final nefericit.
Miercuri, 20.09.2017, 08:19
Doamnelor, domnilor, faceţi cunoştinţă cu Silviu Ioniţă și Corina Georgescu! Ce doi preiau ștafeta unui salt emoționant în cea de-a doua ediție a quiz-show-ului ,,The Wall- Marele Zid”. Soț și soție, braşovenii sunt o echipă ce pornește cu avantajul unei relații unite, căci vor să demonstreze că nu doar răspunsurile, dar și încrederea în partener pot influența parcursul în competiție
Matei Corvin, născut la Cluj, a fost unul dintre cei mai importanți regi ai Ungariei, cu o domnie de 32 de ani. Fiul marelui Iancu de Hunedoara, o minte luminată la acea vreme, a fost otrăvit, zilnic, de cea de-a doua soție, Beatrice de Aragon, supărată că domnitorul avea copii din relații extraconjugale. Intoxicația cronică cu plumb poartă numele de saturnism.
Luni, 11.09.2017, 09:31
Cel de-al treilea sezon al emisiunii „Temptation Island – Insula iubirii” a adus schimbări radicale în viața carismaticului Aurel, care a fost părăsit de ispita Maria și de către iubita lui oficială, Alexandra. Tot ce i-a rămas de la femeia care l-a cucerit în Thailanda este o scrisoare. De la Alexandra îi rămân amintirile, cât șiînvățăturile pe care le-a dobândit de-a lungul acestei relații.
Loredana Chivu a avut, de-a lungul anilor, câteva relaţii tumultuoase în care a fost înşelată, ameninţată şi chiar agresata fizic, după cum chiar ea recunoaşte
Duminica, 27.08.2017, 10:53
Hamude, cel mai trădat bărbat în dragoste, a rămas în sufletul fanilor reality-showului „Insula iubirii”, dovada clară fiind miile de reacții pe care orice postare a fostului concurent le adună. De curând, fostul participant a postat o fotografie în care urmărește în reluare emisiunea care testează cele mai puternice relații de dragoste.
S-au despărţit când nimeni nu se aştepta, au ţinut primele pagini ale ziarelor de scandal cu relaţiile lor, însă, în final, au rămas prieteni. Vorbim despre Laura Cosoi şi Smiley, Amalia şi Ilie Năstase şi Oana Roman şi Cornel Păsat....
Luni, 21.08.2017, 13:55
Se spune că, dacă te căsătoreşti cu un fotbalist, este ca şi cum l-ai prinde pe Dumnezeu de un picior. Oare chiar aşa să fie? Foarte multe partenere au ales să plece din relații pentru că nu au mai suportat să stea departe de soții lor.
Vineri, 18.08.2017, 19:54
Moment istoric pentru biserica ortodoxă română: pentru prima dată în ultimii 90 de ani, Sfântul Sinod s-a întrunit ca să judece păcatele unui înalt prelat. Acuzat de relaţii intime cu bărbaţi, episcopul de Huşi nu ar fi dat semne de...
Joi, 17.08.2017, 19:12
Aurel vrea doar să aibă relații intime cu Alexandra, acesta fiind singurul motiv pentru care încă o caută.
Berbec. Există o tendință puternică spre revoltă, care nu te duce la rezulate pozitive decât dacă vei avea puterea să transformi acest impuls într-o motivație pentru a face lucruri bune.
Joi, 03.08.2017, 09:27
Este diferenţa de vârstă o problemă care poate afecta longitivitatea unei relaţii? Ei bine, dacă până acum bărbaţii erau cei care îşi alegeau iubite sau soţii de vârstă mai "fragedă", în prezent, moda doamnelor care îşi asumă...
Duminica, 23.07.2017, 16:12
Mama actorului Gabriel Duţu a povestit unul dintre cele mai negre momente din viaţa ei. Ea a spus că şi-a surprins fostul soţ în timp ce făcea dragoste cu alţi bărbaţi.
Vineri, 21.07.2017, 00:07
Un pedagog de la Seminarul Teologic din Huşi face dezvăluiri şocante în scandalul fără precedent care zguduie Biserica Ortodoxă Română. Relaţiile homosexuale între preoţi şi elevi ar avea loc de 20 de ani, sub tăinuirea mai marilor Bisericii, spune Didina Branici.
Duminica, 16.07.2017, 19:21
Un pedagog de la Seminarul Teologic din Huşi face dezvăluiri şocante în scandalul fără precedent care zguduie Biserica Ortodoxă Română. Relaţiile homosexuale între preoţi şi elevi ar avea loc de 20 de ani, sub tăinuirea mai marilor...
Duminica, 16.07.2017, 19:06
I-ar fi cerut să întrețină relații intime chiar dacă băiatul avea doar 16 ani. E o nouă acuzație care îl are ca țintă pe părintele Cristian Pomohaci.
Vineri, 14.07.2017, 20:14
Un tânăr preot s-a hotărât să facă foarte multe dezvăluiri, dar să ne și prezinte dovezile sale. halucinante. Băiatul susține că ar fi avut relații cu părintele Pomohaci, iar ca probe ne-a trimis mesaje scrise, poze, dar și înregistrări audio.
Luni, 10.07.2017, 18:53
Preotul Cristian Pomohaci, surprins în timp ce ținea de mână un bărbat! Imaginile cu părintele vin cu o avalanșă de dezvăluiri bombă!
Miercuri, 05.07.2017, 18:27
Preotul Cristian Pomohaci, surprins în timp ce ținea de mână un bărbat! Imaginile cu părintele vin cu o avalanșă de dezvăluiri bombă!
Miercuri, 05.07.2017, 18:13
Aurora & Săndel, Ioana & Wilmark şi Sonia & Andrei sunt cuplurile vedetelor invitate la ediţia de weekend a emisiunii 2k1.
Un cuplu prezent în polatoul 2k1 are o poveste de viață mai puțin obișnuită. ”Când m-am despărțit de prietenul lui, iar el de prietena mea a început relația noastră”, a afirmat concurenta.
Familia Ilenei Ciuculete a vorbit la Agenția Vip despre regretata artistă, dar și despre relația lor cu Cornel Galeș.
Miercuri, 21.06.2017, 23:19
Connect-R și Feli vorbesc, cu sinceritate, despre relaţiile eşuate şi partenerii posesivi pe care i-au avut. Cei doi au făcut mai multe dezvăluiri din viața de zi cu zi, relaxați și cu tot sufletul.
Miercuri, 14.06.2017, 23:12
Connect-R și Feli vorbesc, fără perdea, despre relaţiile eşuate şi partenerii posesivi pe care i-au avut.
Miercuri, 14.06.2017, 22:10
Află cine a adunat cele mai multe puncte dintre cuplurile Georgiana & Make, Denisa & Remus şi Ioana & Nasir la întrebarea: Se spune că sexul este sarea şi piperul unei relaţii. Care dintre voi ar condimenta mai des relaţia?.
A venit la "Insula Iubirii" pentru a vedea dacă relaţia cu Ben are vreun viitor, a stârnit controverse cu felul său de a vorbi şi s-a îndrăgostit, în doar câteva zile, de ispita Andy.
Ministerul Informațiilor a închis birourile unei televiziuni celebre și i-a retras licența, după ce au ieșit la iveală acuze grave.
Marti, 06.06.2017, 09:58
Informația potrivit căreia doi cetățeni de origine română au fost reținuți în același timp cu persoanele suspectate că ar fi avut relații cu cei trei atacatori, care au semănat panică în mai multe zone ale capitalei britanice, au apărut în această seară la Sinteza Zilei
Duminica, 04.06.2017, 21:50
Distanța față de partenerul de viață te face să dezvălui lucruri neștiute despre relația ta. Acesta este efectul pe care Insula Iubirii îl are asupra concurentelor din emisiune, iar Maria este una dintre fetele care a simțit nevoia să-și pună sufletul pe tavă. Blonda a recunoscut că în spatele aparențelor, există multe nemulțumiri legate de iubitul său
Diana este o femeie liberă, astfel își îndreaptă atenția către Andy, chiar dacă susține că nu poate avea relații cu bărbați mai mici de 40 de ani.
Se pare că odată cu emanciparea femeii, tot mai multe Eve decid să vadă cum e să gestioneze mai multe relații sau aventuri în același timp. Infidelitatea a câştigat teren, femeile au mai mulă încredere în ele și nu mai depind emoțional de un anumit bărbat.
Luni, 15.05.2017, 15:54
Şi iată că aşteptarea a luat sfârşit. După ce i-au pus pe jar pe fani cu pozele postate pe Facebook, din timpul filmărilor, cei doi artişti au scos la lumina supriza pe care le-o pregăteau de ceva vreme.
Joi, 04.05.2017, 18:23
Infidelitatea în cuplu a fost amplu dezbătută la 2K1. ”De când sunt cu soția mea am avut alte cinci - șase relații!”, a afirmat unul dintre concurenți.
Infidelitatea în cuplu este amplu dezbătută la 2K1. ”De când sunt cu soția mea am avut alte cinci - șase relații!”, a afirmat unul dintre concurenți.
Jukebox lansează “Vocea Ta”, primul single şi videoclip alături de Bella Santiago. Piesa, compusă de Cristi Nistor, Bogdan Marinescu, Alex Luft, Alina Coltan şi produsă de Luft Records, este o declaraţie de dragoste,în care îndrăgostiţii realizează prea târziu fragilitatea unei relaţii.
Joi, 27.04.2017, 16:34
Cornel Galeș vorbește la Acces Direct despre viitorul lui amoros. ”Voi avea doar relații pasagere!”, a afirmat acesta.
Marti, 25.04.2017, 19:17
Nivelul de încredere dintre Statele Unite şi Rusia s-a deteriorat în ultimele luni, este părerea oficialilor de la Kremlin. dar şi a celor de la Casa Albă. Secretarul de stat american Rex Tillerson se află la Moscova unde a avut o întâlnire cu...
Joi, 13.04.2017, 07:45
Atacul violent şi neanunţat al Statelor Unite asupra unei baze aeriene din Siria stârneşte reacţii puternice în toată lumea şi duce relaţiile dintre SUA şi Rusia în pragul unui colaps.
Vineri, 07.04.2017, 19:16
La auzul subiectului ”mama soacră”, ispita de la 2k1 exclamă ”le-aș iubi pe toate!”, iar Mirela Vaida îl completează.
La auzul subiectului ”mama soacră”, ispita de la 2k1 exclamă ”le-aș iubi pe toate!”, iar Mirela Vaida îl completează.
Raci sunt nervoși și riscă să se certe cu oameni importanți sau să strice relațiile. Cei din anturaj consideră că le-a dispărut orice urmă de farmec și sentimentalism.
Anca Boalcă, psiholog, explică ce înseamnă o relație toxică. Cele dureroase și tensionate trebuie înlăturate din viața fiecărei persoane.
Sorana Mohamad vorbește la 2k1 despre logodnicul ei ascuns și îi face și o caracterizare.
Cele mai spumoase relaţii, cu suişuri şi coborâşuri
Sambata, 01.04.2017, 15:43
Alessandra Stoicescu a mărturisit că, deocamdată, se ocupă de fiica în vârstă de 21 de ani a soţului. Fata este studentă la Relaţii Economice Internaţionale şi cochetează cu arhitectura!
Joi, 30.03.2017, 09:11
Părăsită de tatăl copiilor ei pentru sora care abia şi-a scos buletinul! Este povestea halucinantă a Mihaelei, o tânără de 24 de ani a cărei inimă a fost sfărâmată. Bărbatul ei și sora ei s-au îndrăgostit şi nici că îi mai...
Luni, 27.03.2017, 18:38