- Luni, Marți și Miercuri de la 20:30, Nea Mărin se întoarce! Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Formula 1™ se vede în AntenaPLAY! Nu rata Marele Premiu din Imola pe 19 mai, de la 19:45 în AntenaPLAY!
Unul dintre cei mai iubiţi chefi din România, a pregătit trei feluri de burgeri gourmet, care au făcut deliciul celor prezenţi la eveniment. Tot el a întreţinut şi atmosfera - din bucătărie a ajuns pe scenă, acolo unde a cântat piese rock împreună cu un band.
Gurmanzii s-au lăsat aseară pe mâna lui Florin Dumitrescu. Cu carne de vită sau creveţi uşor picanţi, sos de foie gras şi trufe negre, cei trei burgeri pe care chef-ul i-a pregătit i-au cucerit pe cei prezenţi.
Mai mult, Florin a reinterpretat una din reţetele care l-au făcut vestit. A transformat plăcinta de berbecuţ, într-un burger gourmet, cu arome de scorţişoară şi nucşoară, temperate de brânza cu mucegai.
Şi cum orice cină devine mult mai interesantă atunci când e acompaniată de muzică bună, chef Florin s-a asigurat personal că invitaţii lui au parte de o atmosferă interesantă. Şi a înlocuit şorţul cu microfonul.
În cele trei luni în care meniul va fi disponibil, în restaurant vor fi expuse tunica și primul cuțit de chef ale lui Florin Dumitrescu.