Antena Căutare

Gina Pistol, despre mama sa: Nu suntem pe aceeași lungime de undă în bucătărie!

Dincolo de a încânta papilele gustative, mâncarea reprezintă și arta de a aduce împreună oamenii dragi și de a-i așeza la aceeași masă.

Dincolo de a încânta papilele gustative, mâncarea reprezintă și arta de a aduce împreună oamenii dragi și de a-i așeza la aceeași masă. Sezonul special Chefi la cuțite, ce are premiera pe 30 aprilie, de la 20:00, pe Antena 1, va pune în lumină faptul că cele mai delicioase preparate sunt rezultatul unei sesiuni de gătit în care te bazezi pe cea mai valoroasă echipă, familia.

Gina Pistol, prezentatoarea show-ului, mărturisește că cele mai frumoase amintiri din copilăria sa sunt strâns legate de deliciile culinare pregătite de mama sa, dar și de bunici: “Vacanțele din copilărie le petreceam la bunici, la țară și țin minte că îmi plăcea foarte mult pâinea pe care mamaia o făcea pe vatră. Tot din aluatul acela ne pregătea și brânzoaice și eram fascinată de cât de bune sunt. Toată mâncarea pe care bunicii mei o făceau era delicioasă, pentru mine avea gustul perfect. Mâncarea făcută la vatră, la ceaun, servită din vase de pământ este aparte”.

Chiar dacă mama frumoasei prezentatoare a fost cea care i-a stârnit curiozitatea în ceea ce privește gătitul, Gina Pistol mărturisește că cele două nu împărtășesc aceeași viziune în bucătărie. Cu toate acestea, este convinsă că într-o competiție culinară ar forma o echipă imbatabilă: „Nu prea mă înțeleg bine cu mama în bucătărie, pentru că avem un stil diferit, nu suntem pe aceeaşi lungime de undã. Eu sunt foarte organizată, de cele mai multe ori gătesc ca în reclame: toate ingredientele sunt puse în boluri diferite, mirodeniile pe care le folosesc sunt așezate în farfuriuțe, iar vasele sunt spălate rând pe rând. După ce pregătesc ceva în bucătărie, nici nu simți că am fost pe acolo. Mama, în schimb, este puțin mai dezorganizată și tinde să improvizeze. Deși suntem la poluri opuse, cred că într-o competiție am putea să ajungem pe aceeași lungime de undă și să pregătim cele mai delicioase preparate, pentru că amândouă știm să dăm gust mâncării, ne-am completa. Ea face niște prăjituri extraordinare, iar mie îmi place să pregătesc mâncare sărată”.

Chefi la cuțite, sezonul special dedicat familiilor, schimbă structura echipelor. Formate din câte patru membri, familiile vor participa ca grup în cel mai iubit show culinar, dornice să demonstreze că au ingredientele necesare pentru a obține cuțitul din partea chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Vedete, foști concurenți talentați, juniori pasionați de gătit sau oameni în vârstă cu experiență în bucătărie, toți își vor încerca norocul în etapa audițiilor. Cei mai talentate familii vor fi alese în taberele celor trei jurați și vor intra în arena culinară Chefi la cuțite, unde au o șansă de a demonstra că au sarea și piperul necesare pentru a ajunge în marea finală și a obține premiul de 10.000 de Euro.

Articolul continuă după reclamă

Noul sezon Chefi la cuțite dedicat familiilor are premiera pe 30 aprilie, de la 20:00, pe Antena 1.

Cum vor sărbători Paștele chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu... Chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, surprinși pe platourile de filmare de către o fostă colegă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Chef Richard Abou Zaki, juratul Chefi la cuțite, premiat în Italia! Distincția prestigioasă obținută pentru restaurantul său
Chef Richard Abou Zaki, juratul Chefi la cuțite, premiat în Italia! Distincția prestigioasă obținută pentru...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x