Antena Căutare

„Furnicuțele”, invitat Mircea Badea. Cum arată sora celebrului prezentator

În această ediție a emisiunii Furnicuțele, Mircea Badea a fost invitatul care a acceptat să realizeze provocările prezentate de faimoasa Denise Rifai. Acesta s-a aflat alături de sora sa.

„Furnicuțele”, invitat Mircea Badea. Cum arată sora celebrului prezentator | antena 1

Mircea Badea a studiat la facultatea de cibernetică, după ce a intrat la facultatea de matematică. A declarat că a finalizat cu greu, însă a demonstrat astfel că este un om modest.

A povestit o întâmplare amuzantă din timpul unui examen, iar în acel moment, toată lumea a izbucnit în râs.

Cum arată sora celebrului prezentator

A mărturisit că umorul îl are de la tatăl său, dar și de la mama sa. A urmărit alături de sora sa imagini din copilărie, iar Naty a adus în discuție întâmplări din viața de copil a lui Mircea Badea.

Articolul continuă după reclamă

„Avea momente în care vorbea singur, în copilărie, cum face acum la emisiune.”, a adus Naty în discuție. A punctat faptul că fratelui său celebru îi plăcea să facă show încă de când era mic. Defectul pe care Naty i l-a găsit a fost că este mult prea „generos”.

„Nu sunt părtinitoare. E un om bun, corect. E cel mai corect om.”, a transmis sora lui Mircea Badea. Dintr-o declarație a mamei prezentatorului, a reieșit faptul că sora sa îl bătea când erau mici și ulterior „țipa că el a lovit-o”.

„Îi zicea mamei, Mircea era să mă bată.”, a mai spus sora lui Badea. Acesta a lăudat-o pe Naty, sau mai bine zis, a expus telespectatorilor câteva dintre realizările sale. Sora sa a mărturisit că în copilărie, mai erau lucrurile pe care le făceau la acea vreme. A povestit când au spart o vază.

Denise Rifai a rugat-o pe Naty să realizeze portretul fratelui său, așa cum nu l-a mai văzut nimeni până acum.

Citește și: Furnicuțele, invitată Carmen Grebenișan. De ce a început să plângă la revederea imaginilor din timpul nașterii

„Este un tip extrem de inteligent, foarte sensibil.”, au fost cuvintele ei. În acea clipă, Mircea Badea a declarat că răcește foarte ușor.

Unde și-a petrecut Mircea Badea copilăria

Atât omul de televiziune cât și sora sa au declarat că nu au avut parte de o copilărie la țară, ci că au crescut în București. De fiecare dată când terminau școala, se duceau la teatru, acolo unde lucra mama lor.

Citește și: Furnicuțele, invitată Carmen Grebenișan. Reacția influenceriței și a celei mai bune prietene când citesc comentarii negative

„După școală, ce să faci după școală. Se termina școala, mergeam la teatru.”, a povestit Mircea Badea. În acest context a mărturisit că este pasionat de muzică clasică. De altfel, următoarea sa declarație a venit extrem de surprinzător.

„La lăutărie am pretenția că aș putea să scriu o teză de doctorat.”, a declarat Mircea Badea. Copilăria pe care prezentatorul și sora sa și-au petrecut-o, a fost la Teatrul Mic din București.

„Furnicuțele”, invitat Mircea Badea. Omul de televizune a rămas acoperit doar de un prosop în fața lui Denise Rifai... „Furnicuțele”, invitată Georgiana Lobonț. Cum arată surorile artistei și ce meserii au...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Cine este bărbatul care i-a fost alături Mirelei Retegan în timpul sarcinii cu Maya: „Știu că la orice oră ar fi acolo”
Cine este bărbatul care i-a fost alături Mirelei Retegan în timpul sarcinii cu Maya: „Știu că la orice oră ar...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mirela Retegan, dezvăluiri despre iubirea care i-a schimbat viața. A fugit de acasă la 20 de ani pentru un bărbat căsătorit
Mirela Retegan, dezvăluiri despre iubirea care i-a schimbat viața. A fugit de acasă la 20 de ani pentru un bărbat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x