Antena Căutare

11 idei de cadouri pentru șefi

Un cadou pentru cei ce sunt alături de noi, sprijinindu-ne în carieră, mai exact pentru șefi, reprezintă un bun semn de a ne exprima recunoștința, de a ne arăta respectul față de tot ceea ce am învățat de la aceștia.

Un cadou pentru cei ce sunt alături de noi, sprijinindu-ne în carieră, mai exact pentru șefi, reprezintă un bun semn de a ne exprima recunoștința, de a ne arăta respectul față de tot ceea ce am învățat de la aceștia. Atunci când facem referire la șefi, nu putem să nu îi considerăm mentorii noștri, coach, supervisori sau chiar parteneri de afaceri. Aceștia contribuie la dezvoltarea noastră din punct de vedere profesional și de aceea, atunci când avem ocazia este bine să ne întoarcem către ei cu un anumit cadou, un simbol al prețuirii noastre.

Mai înainte de a te îndrepta spre un anumit tip de cadou, întreabă-i și pe colegi dacă vor să se alăture deciziei tale și astfel să cumpărați ceva mai consistent. Dacă se opun, atunci ar fi bine să te orientezi către un cadou individual, mai mic, dar la fel de prețios. Atunci când te afli în această situație, de a cumpăra singur un cadou, evită-le pe cele cu tentă personală și ai în vedere întotdeauna hobby-urile sale, ceea ce îi place să facă cel mai mult. Mai mult ca sigur cadoul pe care îl vei alege va fi unul cât se poate de apreciat.

Un scaun de birou nou

Orice șef are nevoie de un scaun de calitate, întrucât stă adesea la birou și tot acest timp petrecut în fața calculatorului l-ar putea afecta. Alege dintre acele scaune directoriale de bună calitate, ergonomice, care să îi protejeze în acest fel spatele și coloana vertebrală, având astfel o postură cât mai corectă în fața calculatorului. Un astfel de scaun va fi întotdeauna binevenit și vei reuși să îi oferi un cadou cât se poate de util.

Articolul continuă după reclamă

Un set de scris retro vintage, cu cerneală și stilou

Acest cadou este potrivit mai ales pentru o femeie, ele fiind adesea atrase de acest tip de produs. Șefele scriu mult, iubesc astfel de obiecte de tip vintage și astfel cadoul va fi unul apreciat.

Butonii de cămașă

Dacă ai un șef tot timpul aranjat, ce se îmbracă în costum, butonii de cămașă sunt o soluție potrivită pentru un cadou aniversar. Poți alege butoni de cămașă cu anumite simboluri care i s-ar potrivi caracterului său.

O borsetă din piele

Dacă ai un șef de care ești cât de cât apropiat și îi cunoști cât se poate de bine stilul vestimentar și preferințele, ai putea alege o borsetă din piele, unde să poată adăposti toate cele necesare atunci când pornește la o întâlnire cu anumiți parteneri, așa cum este cazul cheilor, portofelului sau actelor de identitate.

Sonerie pentru birou

Șeful tău știe de glumă? Alege o sonerie pe care să o poată folosi ori de câte ori vrea să te vadă în biroul său.

Geantă de sport

Dacă șeful tău este mereu contracronometru sau pur și simplu iubește mișcarea ai putea alege o geantă de sport pe care să o poată folosi ori de câte ori merge la un antrenament.

Ceasul de birou

Este mereu punctual, nu îi place să întârzie, așa că un ceas poate să se numere printre preferințele sale. Nu ezita să îi cumperi un ceas frumos, de calitate, care să îl impresioneze și la care să poată privi ori de câte ori are o întâlnire de afaceri sau atunci când se termină programul de lucru.

Servietă business

Șeful tău are numeroase hârtii, aruncate peste tot? O servietă business poate că l-ar ajuta să fie mult mai organizat.

Lupa

Dacă șeful tău este perfecționist din cale afară, atunci ar fi cât se poate de frumos să îi oferi o lupă, arătându-i astfel toată admirația ta cu privire la această caracteristică.

O carte

Ai o șefă care iubește să citească? O carte sau chiar o colecție de cărți va fi pe placul său mai mult ca sigur. Nu ezita să alegi un astfel de cadou aniversar.

O tablă de șah

Dacă este din cale afară de calm și calculat, piesele de șah îi vor transmite întreaga ta admirație pentru el. Alege un joc de șah cu piese de zinc, fiind calitativ mult mai rezistente decât variantele clasice, din lemn.

Toate aceste idei de cadouri îi vor mulțumi mai mult ca sigur pe șefii tăi. Pune-ți imaginația la bătaie și surprinde-ți superiorul cu un dar inspirat.

A născut, iar după 30 de minute a dat trei examene! „Pentru că mă grăbeam, travaliul nu a fost deloc dificil” - Foto... Absolvenţii care iau media 10 la bacalaureat primesc abonament gratuit la Festivalul Untold...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Un bebeluș care s-a născut prematur era mic cât o doză metalică de suc. Cum arăta și ce a urmat
Un bebeluș care s-a născut prematur era mic cât o doză metalică de suc. Cum arăta și ce a urmat
Ce să pui pe masa de Revelion ca să ai noroc tot anul
Ce să pui pe masa de Revelion ca să ai noroc tot anul Catine.ro
Cum arată tânărul din Istanbul despre care se spune că este „cel mai sexy vânzător de porumb din lume”
Cum arată tânărul din Istanbul despre care se spune că este „cel mai sexy vânzător de porumb din lume”
Meryem Uzerli a făcut o declarație neașteptată despre serialul Suleyman Magnificul. „A fost un dezastru”
Meryem Uzerli a făcut o declarație neașteptată despre serialul Suleyman Magnificul. „A fost un dezastru” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Bianca Censori ȘOCHEAZĂ cu un nou look indecent. Soția lui Kanye West a apărut fără lenjerie intimă și purtând doar ciorapi transparenți pe străzile din Paris
Bianca Censori ȘOCHEAZĂ cu un nou look indecent. Soția lui Kanye West a apărut fără lenjerie intimă și... Elle
Ce obiecte să nu lași în mașină iarna. Unele dintre ele pot exploda din cauza gerului
Ce obiecte să nu lași în mașină iarna. Unele dintre ele pot exploda din cauza gerului Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tochitură dobrogeană. Rețetă tradițională, cu mămăligă, brânză și ou
Tochitură dobrogeană. Rețetă tradițională, cu mămăligă, brânză și ou HelloTaste.ro
Cum arată palatul lui Putin din Novgorod despre care Rusia susține că ar fi fost atacat de Ucraina. Imagini din satelit
Cum arată palatul lui Putin din Novgorod despre care Rusia susține că ar fi fost atacat de Ucraina. Imagini din... Antena3.ro
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el useit
Horoscopul zilei de 31 decembrie 2025. Peștii se gândesc la viitorul lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 31 decembrie 2025. Peștii se gândesc la viitorul lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Medicii pot spune „Nu!” Noul An schimbă regulile pentru doctorii din România. Care sunt limitele „clauzei de conștiință” în medicină
Medicii pot spune „Nu!” Noul An schimbă regulile pentru doctorii din România. Care sunt limitele „clauzei de... Jurnalul
Doliu în lumea sportului: Atleta româncă medaliată cu bronz la Mondiale a murit
Doliu în lumea sportului: Atleta româncă medaliată cu bronz la Mondiale a murit Kudika
E doliu mare in Romania. Dupa Ion Dragan... s-a stins  si el!!!
E doliu mare in Romania. Dupa Ion Dragan... s-a stins si el!!! Redactia.ro
Peste 500 de angajaţi s-au trezit în conturi cu bonusuri de câte 400.000 de dolari
Peste 500 de angajaţi s-au trezit în conturi cu bonusuri de câte 400.000 de dolari Observator
Leacuri bătrânești pentru durerea în gât. Remedii naturale ideale în sezonul rece
Leacuri bătrânești pentru durerea în gât. Remedii naturale ideale în sezonul rece MediCOOL
Salată de legume cu somon afumat și maioneză. Rețetă pentru o masă festivă
Salată de legume cu somon afumat și maioneză. Rețetă pentru o masă festivă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul mănâncă cu tacâmuri: cum îl ajuți să învețe pas cu pas
Copilul mănâncă cu tacâmuri: cum îl ajuți să învețe pas cu pas DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase premiile câștigate
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase... UseIT
Cheesecake sărat cu cremă de brânză, somon afumat și mărar
Cheesecake sărat cu cremă de brânză, somon afumat și mărar Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x