Antena Căutare

Cel puţin 16 morţi în Etiopia în manifestaţii împotriva premierului Abiy Ahmed, laureatul Nobelului Păcii

Cel puţin 16 persoane au fost ucise săptămâna aceasta în manifestaţii în Etiopia împotriva premierului Abiy Ahmed, laureatul din acest al Premiului Nobel pentru Pace, a anunţat vineri un cercetător de la Amnesty International, relatează AFP.

”În aces stadiu, avem 16 morţi confirmate, însă numărul lor este mai mare, pentru că circulă informaţiile noi care urmează să fie verificate”, a declarat pentru AFP Fisseha Tekle.

Forţele de ordine au deschis focul împotriva unor manifestanţi în cursul unor violenţe, însă acestea iau tot mai mult forma unor confruntări pe baze etnice şi religioase, a precizat el.

”Unii au fost ucişi cu lovituri de bastoane, de macete, case au fot incendiate. Unii au folosit inclusiv gloanţe şi arme uşoare pentru a ucide, pentru a se lupta”, adaugă cercetătorul.

Fisseha Tekle declară că nu deţine informaţii despre evenimentele din noaptea de joi spre vineri, ”însă nu există semne de calmare”, a spus el.

Articolul continuă după reclamă

Violenţele, al căror bilanţ era miercuri de patru morţi şi zeci de răniţi, au izbucnit în capitală, la Addis Abeba, şi în regiunea Orimia, după ce un lider de etnie oromo, cea mai mare din ţară, a acuzat forţele de securitate de faptul că au încercat să organizeze un atac împotriva sa.

Jawar Mohammed, fondatorul publicaţiei de opoziţie Oromia Media Network (OMN), cu sediul în Statele Unite, care s-a întors în ţară în august, este un fost aliat al premierului reformator Abiy, el însuşi de etnie oromo.

Însă relaţiile între cei doi s-au deteriorat recent, după ce Jawar Mohammed a criticat în mod public mai multe reforme ale lui Abiy Ahmed, care tocmai a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Pace.

Aceste tulburări ilustrează disensiunile din rândul etniei oromo, care ar putea slăbi susţinerea lui Abiy Ahmed odată cu apropierea următoarelor alegeri, prevăzute în mai.

Jawar Mohammed a îndemnat joi la calm, acuzând totodată autorităţile de alimentarea instabilităţii.

Acest activist în vârstă de 32 de ani a jucat un rol-cheie în manifestaţiile antiguvernamentale care au condus la căderea predecesorului lui Abiy Ahmed şi la nominalizarea, în aprilie 2018, a acestuia din urmă drept premier reformator.

El este acuzat de criticii săi de faptul că incită la ură etnică şi că are drept singur scop să destabilizeze a doua cea mai populată ţară din Africa, cu 110 milioane de locuitori.

Abiy Ahmed a fost recompensat la începutul lunii cu Nobelul Păcii, ca artizan al unei reconcilieri spectaculoase cu fostul frate inamic eritreean şi ca iniţiator al unor reforme care pot transforma în profunzime Etiopia, mult timp supusă autoritarismului.

Sursa : news.ro

Se schimbă tot în cazul ”camionului morții”! Cu ce s-ar ocupa, de fapt, șoferul care a transportat cele 39 de cadavre... Societatea Timişoara salută confirmarea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef european...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Regele Charles, anunț despre tratamentul său împotriva cancerului: „Această etapă importantă este o binecuvântare” 
Regele Charles, anunț despre tratamentul său împotriva cancerului: „Această etapă importantă este o...
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat pe fani
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat... Catine.ro
Rezultatele RMN-ului făcut de Donald Trump, făcute publice de Casa Albă! Care este starea președintelui american
Rezultatele RMN-ului făcut de Donald Trump, făcute publice de Casa Albă! Care este starea președintelui american
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Imagini rare cu cei doi băieți pe care Ileana Lazariuc îi are cu Alexandru Ion Țiriac. Cum arată acum Alexandru și Noah. Foto
Imagini rare cu cei doi băieți pe care Ileana Lazariuc îi are cu Alexandru Ion Țiriac. Cum arată acum Alexandru... Elle
Tzancă Uraganu, dat în judecată pentru suma de nici 4.000 euro! Manelistul ar fi refuzat să își plătească datoriile
Tzancă Uraganu, dat în judecată pentru suma de nici 4.000 euro! Manelistul ar fi refuzat să își plătească... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu HelloTaste.ro
Un inginer a fost concediat pentru că mergea prea des la toaletă. Șefii l-au verificat pe camerele de supraveghere
Un inginer a fost concediat pentru că mergea prea des la toaletă. Șefii l-au verificat pe camerele de supraveghere Antena3.ro
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el useit
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu Jurnalul
Avatar: Foc și Cenușă a avut încasări IMENSE și cel mai puternic debut al anului în România
Avatar: Foc și Cenușă a avut încasări IMENSE și cel mai puternic debut al anului în România Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Va ninge în Ajunul Crăciunului şi în ziua de Crăciun. Vremea se schimbă însă radical a doua zi
Va ninge în Ajunul Crăciunului şi în ziua de Crăciun. Vremea se schimbă însă radical a doua zi Observator
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează MediCOOL
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase premiile câștigate
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase... UseIT
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x