Antena Căutare

Cinci beneficii pe care jocurile de societate le au asupra dezvoltării copiilor

Jocurile nu sunt doar modalități de distracție, ci sunt activități care prezintă multiple beneficii asupra sănătății și dezvoltării copilului, îmbogățind, în diverse moduri, creierul, corpul și viața acestuia.

Cinci beneficii pe care jocurile de societate le au asupra dezvoltării copiilor
| Sursa: Shutterstock

Jocurile nu sunt doar modalități de distracție, ci sunt activități care prezintă multiple beneficii asupra sănătății și dezvoltării copilului, îmbogățind, în diverse moduri, creierul, corpul și viața acestuia.

Cercetările au arătat că jocurile pot avea efecte benefice asupra abilităților de planificare, organizare, asupra modului în care copilul interacționează cu ceilalți și își exprima sentimentele. Totodată, astfel de activități pot contribui la dezvoltarea limbajului, a modului de gândire și chiar îi pot ajuta pe cei mici să facă față stresului, datorită momentelor de bucurie din timpul jocului și a interacțiunii cu ceilalți.

Cu toate că, în prezent, există foarte multe jocuri digitale pe care copiii le preferă, jocurile de societate clasice, precum „Monopoly“, „Didi Dotter“, „Rummy“, „Șah“, „Nu te supăra, frate“, „Scrabble“ și „Fazan“, sunt în continuare unele dintre cele mai bune metode de a-i ajuta pe cei mici să-și descopere încrederea în sine, să se concentreze, să aibă răbdare și să se distreze.

Iată câteva dintre beneficiile pe care jocurile de societate le au asupra copiilor:

1. Deconectarea devine un obicei

Într-o lume în care tehnologia pare că a acaparat fiecare aspect al vieților noastre, deconectarea de gadgeturi și de lumea virtuală poate fi un obicei benefic care să te ajute să petreci mai mult timp alături de familie. Jocurile de societate sunt buni înlocuitori pentru cele pentru computer, tabletă sau consolă și creează o legătură puternică între membrii familiei. Găsirea echilibrului între lumea digitală șii cea reală poate începe în weekend, alocând câteva ore unor jocuri de societate și creând astfel un ritual în familie. De asemenea, copilului va descoperi de la vârste fragede că distracția și bucuria nu depind de un ecran și de un mediu virtual.

2. Copiii au parte de un proces de învățare timpuriu

Fiecare joc de societate vine cu un set de reguli și instrucțiuni care trebuie respectate. Astfel, copilul învață, încă din primii ani, ce înseamnă regulile și de ce trebuie respectate, se obișnuiește cu ideea că trebuie să își aștepte rândul și să își coordoneze mișcările, astfel încât să nu deranjeze ceilalți participanți. La jocuri, precum „Nu te supăra, frate“ sau „Monopoly“ învață să numere corect pentru a muta pionii pe planșă, precum și ce înseamnă riscul și norocul. În plus, astfel de jocuri ajută la dezvoltarea lobilor frontali ai creierului, responsabili cu funcții ca planificarea, organizarea și luarea deciziilor.

3. Jocurile stimulează abilitățile lingvistice

Jocurile de societate pot reprezenta o bună metodă de a-i ajuta pe copii să-și dezvolte abilitățile lingvistice. „Scrabble“ și „Fazan“ sunt doar câteva dintre jocurile care îi motivează pe cei mici să-și îmbunătățească vocabularul. Distracția și educația sunt „partenere“ în timpul unor astfel de jocuri.

4. Jocurile de societate ajută copiii anxioși

În cazul copiilor anxioși care au probleme în a-și face prieteni, jocurile de societate pot fi un aliat. Pentru că sunt bine structurate și există anumite reguli care trebuie respectate, jocurile de societate reprezintă o metodă la îndemână de a construi relații interpersonale cu alți copii sau chiar și cu adulți. Astfel de activități îi ajută, în special, pe acei copii care sunt prea timizi pentru a interacționa cu cei din jur și nu își găsesc niciodată cuvintele potrivite pentru a începe o conversație, dar își doresc să fie în preajma altor persoane.

5. Copiii învață ce înseamnă munca de echipă

Un alt beneficiu pe care jocurile de societate îl manifestă asupra dezvoltării copiilor este acela că îi învață unele dintre cele mai importante lecții de viață: norocul ți se poate schimba într-o clipă, munca în echipă poate da rezultate excelente, lucrurile importante se obțin cu efort, solidaritatea și fairplay-ul sunt apreciate etc.

Sursă foto: Ilike/ Shutterstock


Calendar ortodox 16 octombrie. Un mare sfânt este cinstit în această zi... Poveștile prind viață într-un cort pentru copii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x