Antena Căutare

Oficial! De când vor putea românii să meargă în vacanță, în Grecia. Ce restricții vor exista. „Nu vom face spitale, din hoteluri” - VIDEO

Grecia a anunţat că va deschide sezonul estival, în mai puţin de o lună. O va face treptat, în două faze: de pe 15 iunie şi de la 1 iulie, iar românii sunt pe lista turiştilor care pot vizita insulele greceşti cel mai devreme.  

Lista turiştilor „prioritari" a fost făcută în baza unor criterii epidemiologice, potrivit oficialilor greci. Astfel, din 15 iunie, vor putea vizita Grecia turişti din ţările care nu au fost grav afectate de pandemia de coronavirus. Printre ele, şi România.

„Thassos este o destinaţie turistică sigură. Restaurantele şi cafenelele se vor deschide săptămâna viitoare şi toate deciziile importante au fost luate după recomandările medicilor.

Aşteptăm turiştii şi promitem vacanţe sigure şi fără probleme. După cum ştiţi, Thassos este o destinaţie pe care cei mai mulţi turişti români o preferă şi abia aşteptăm să vă vedem şi anul acesta”, a spus Eleftherios Kyriakidis, primarul din Thassos.

Ce restricții vor exista în vacanțele din acest an, în Grecia

Turiștii se vor confrunta, însă, și cu unele restricții. În primul rând, restaurantele şi cafenelele nu vor servi clienţii la capacitate maximă.

Ce trebuie să faci când mergi la mare, ca să nu te infectezi cu noul coronavirus! Regulile esențiale, la plajă! „În acest fel, COVID-19 nu are nicio șansă!”

„Autorităţile din Thassos vor pune la dispoziţie mai mult spaţiu cafenelelor şi restaurantelor pentru a servi mai mulţi turişti, în siguraţă. Mesajul este că Thassos este o destinaţie turistică sigură şi aducem împreună siguranţa şi plăcerea”, a mai spus edilul.

Se formează un nou epicentru al pandemiei de coronavirus! Explozie de cazuri de COVID-19! „Numărul deceselor se dublează la două săptămâni!”

Grecia a înregistrat foarte puţine cazuri de îmbolnăviri de Covid 19, iar asta o face una din cele mai sigure destinaţii europene în această vară.

Descoperire de maximă importanță! Un antioxidant te ferește de formele severe de COVID-19! Ce trebuie să faci ca să îl ai în organism. Costă ZERO lei!

„Măsurile de siguranţă sunt la standarde înalte, dar nu vor face din hotelurile noastre spitale. Va fi păstrată o distanță de aproximativ doi metri, de la un scaun la altul.

Distanţa între umbrele pe plajă este în jur de 4 metri. Toate plajele au fost deja organizate după regulile cerute. Dar fără geamuri de sticlă sau orice zvon de genul acesta”, a explicat Evangelia Xyptera, președinte hotelieri Paralia Katerini.

Va exista un medic în fiecare hotel, în Grecia

Potrivit lui, Giorgios Stafylakis, reprezentant E.O.T., în Grecia vor fi peste 20 de aparate de testare pe fiecare insulă. Va fi un medic în fiecare hotel, un coordonator, și va exista „o întreagă procedură pentru a face faţă situaţiilor apărute”.

Ce se va întâmpla cu COVID-19 la vară! Ce temperaturi NU suportă coronavirusul. Epidemiolog: „Când termometrele indică atâtea grade, devine inactiv!”

„Avem un plan de transport pentru oricine se va îmbolnăvi, dar, cum spuneam, nu cred că se va întâmpla asta, pentru că ne-am ocupat de tot, aşa cum trebuie şi singurul lucru asupra căruia vrea să atrag atenţia este responsabilitatea fiecăruia.

Această măsură nu a fost gândită în ideea de a obliga oamenii să facă ceva. Ideea este să fie luate nişte mostre, pentru a putea monitoriza fluxul de turişti care vor veni”, a spus Giorgios Stafylakis.

Aproximativ un milion de turişti români îşi petrec, în fiecare vară, concediile pe plajele greceşti.

Comercianții din Piața Obor vând măști atârnate pe sârmă, fără ambalaj: "Le-am expus să le vadă, mai am aici, jos!&... Motivele pentru care o asistentă medicală refuză să-și lase fiica la școală: ”Beneficiul adus de orele de pregătire este...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) Dinți strâmbi și alte semne că ai nevoie de aparat dentar
(P) Dinți strâmbi și alte semne că ai nevoie de aparat dentar
A pozat în costum de baie la 69 de ani. Actrița se află în luna de miere alături de soțul cu 14 ani mai tânăr
A pozat în costum de baie la 69 de ani. Actrița se află în luna de miere alături de soțul cu 14 ani mai tânăr Catine.ro
Prima pârtie deschisă în sezonul acesta. Cât o costă o porție de ciorbă | VIDEO
Prima pârtie deschisă în sezonul acesta. Cât o costă o porție de ciorbă | VIDEO
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie”
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Ofițerul SRI îl „jumulea” de bani pe „Regele puilor” de la Crevedia. Judecătorul care l-a condamnat pe fugarul Daniel Dragomir, sancționat disciplinar de CSM și de Înalta Curte
Ofițerul SRI îl „jumulea” de bani pe „Regele puilor” de la Crevedia. Judecătorul care l-a condamnat pe... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme într-o formă „debilitantă”. Ce au dezvăluit apropiații artistului
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme... Elle
O femeie a murit în sala de așteptare a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Rădăuți. I s-ar fi făcut rău brusc
O femeie a murit în sala de așteptare a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Rădăuți. I s-ar fi făcut rău... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cozonac cu umplutură de ciocolată și nuci. Desertul sărbătorilor cu miros cuceritor
Cozonac cu umplutură de ciocolată și nuci. Desertul sărbătorilor cu miros cuceritor HelloTaste.ro
Averea uriașă lăsată de Rodica Stănoiu și situația complicată în care s-a trezit iubitul cu 50 de ani mai tânăr. Ce spun avocații
Averea uriașă lăsată de Rodica Stănoiu și situația complicată în care s-a trezit iubitul cu 50 de ani mai... Antena3.ro
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii useit
Horoscopul zilei de 17 decembrie 2025. Leii sunt relaxați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 17 decembrie 2025. Leii sunt relaxați. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Marea bulibășeală: Nouă programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a
Marea bulibășeală: Nouă programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a Jurnalul
Porțile karmice ale lunii decembrie: ce zodii se vor elibera și care se vor confrunta cu umbrele lor
Porțile karmice ale lunii decembrie: ce zodii se vor elibera și care se vor confrunta cu umbrele lor Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Industria din România în care poţi câştiga aproape 12.000 de lei în mână, dublu faţă de salariul mediu
Industria din România în care poţi câştiga aproape 12.000 de lei în mână, dublu faţă de salariul mediu Observator
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient MediCOOL
Cele cinci sosuri-mamă pe care trebuie să le cunoști. Ele stau la baza bucătăriei franțuzești
Cele cinci sosuri-mamă pe care trebuie să le cunoști. Ele stau la baza bucătăriei franțuzești HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului UseIT
Rețeta de turtă dulce de la Martha Stewart. Ce ingrediente folosește
Rețeta de turtă dulce de la Martha Stewart. Ce ingrediente folosește Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x