Antena Căutare

Iisus Hristos nu s-ar fi născut într-o iesle, potrivit unui teolog. Unde s-ar fi născut, de fapt, Mântuitorul

Nașterea lui Iisus Hristos e considerată una dintre cele mai importante părți ale Bibliei și e recreată în fiecare an în țări din întreaga lume. Însă un teolog crede că Mântuitorul nu s-a născut într-o iesle.

Unde s-ar fi născut Iisus Hristos, de fapt | Shutterstock

Potrivit Bibliei, Iisus Hristos s-ar fi născut într-o iesle, pentru că nu mai erau camere libere la han.

Nașterea Mântuitorului în iesle e un moment recreat de Crăciun în numeroase țări, mai ales în SUA, în care scena apare în foarte multe evenimente de sărbători.

Potrivit unui specialist în teologie, se crede că nașterea lui Iisus a avut loc într-o iesle din grajd din cauza unei traduceri greșite a Noului Testament, scrie The Guardian.

Iisus Hristos nu s-ar fi născut într-o iesle, susține un teolog

Articolul continuă după reclamă

“Îmi pare rău că stric toate pregătirile de Crăciun înainte că luminițele de Crăciun să fie instalate,” a declarat reverendul Paul, specialist în teologie în cadrul Colegiului Sf Ion, din Nottingham. “Dar Iisus nu a fost născut într-o iesle și, curios, Noul Testament abia indică faptul că acest lucru s-a întâmplat așa.”

Citește și: Când s-ar fi născut, de fapt, Iisus Hristos. Experții nu cred că pe 25 decembrie

Potrivit lui Paul, cuvântul grecesc kataluma, ce se traduce, de obicei, prin “han”, era, de fapt, folosit pentru a însemna o cameră de primire într-o casă. Același termen e folosit pentru a descrie camera în care Iisus și discipolii lui pentru Cina cea de Taină.

Un alt cuvânt, pandocheion, era folosit pentru a descrie un han sau un loc în care erau primiți străinii.

Chiar dacă s-ar fi aflat într-un han în Betleem, potrivit lui Paul, Iosif și Maria nu ar fi stat în el, pentru că tradiția din acea perioadă dicta ca Iosif să stea cu familia lui, nu cu străini.

În acest context, susține Paul, kataluma în care ar fi stat nu era un han, ci o cameră de oaspeți în casa familiei care i-ar fi cazat pe Iosif și Maria.

“Structura caselor palestiniene (chiar și în ziua de azi) are sens pentru întreaga poveste,” susține Paul, potrivit The Guardian.

“Majoritatea familiilor trăiau în case cu o singură cameră, cu un compartiment în care animalele erau aduse înăuntru noaptea și fie o cameră în spate, pentru vizitatori, fie un spatiu pe acoperiș. Spațiul în care trăia familia ar fi avut găuri în podea, umplute cu paie, în spațiul în care trăiau, unde erau hrănite animalele.”

Potrivit lui Paul, e posibil că Iisus să nu fi fost născut într-o iesle, dintr-un grajd, ci într-o casă de țărani, unde erau ținute animalele.

Această interpretare a Bibliei nu e nouă. Inițial, a fost propusă de Francisco Sánchez de las Brozas, în 1584, motiv pentru care Inchiziția l-a investigat.

De atunci, teoria a fost repetata de mai mulți experți în teologie, inclusiv de reverendul Paul, ce a scris despre ea inițial în 2013.

Pentru Paul, semnificația reinterpretării nașterii lui Iisus e foarte importantă, pentru că schimbă firul narativ privind povestea potrivit căreia s-a născut cu doi părinți excluși de societate.

Citește și: Așa arăta, de fapt, Iisus Hristos? Experții cred că fața Mântuitorului nu arăta ca imaginea din icoane

“În povestea de Crăciun, Iisus nu e trist și singur, la distanță în iesle, și nu are nevoie de simpatia noastră,” a declarat Paul. “Se afla înconjurat de familie și de toate rudele care vizitează, chiar în miloc și cere atenția noastră.”

“Ar fi necesar să ne schimbe fundamental modul în recreăm scena nașterii lui Iisus Hristos,” susține teologul.

Scrisul de mână – amprenta memorabilă a timpului... Sfântul Ștefan, 27 decembrie 2020. Ce trebuie să faci astăzi pentru a avea parte de un an plin de noroc...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Tradiții neobișnuite de Revelion din întreaga lume. În ce țară se aruncă mobilă pe geam
Tradiții neobișnuite de Revelion din întreaga lume. În ce țară se aruncă mobilă pe geam
Ce se întâmplă cu cadourile pe care Prințul George, Prințul Louis și Prințesa Charlotte le primesc de la admiratori de Crăciun. Copiii Familiei Regale urmează un protocol strict
Ce se întâmplă cu cadourile pe care Prințul George, Prințul Louis și Prințesa Charlotte le primesc de la... Catine.ro
De ce unii oameni cred că văd extratereștri de Crăciun. Experții au dezvăluit ce cauzează fenomenul neobișnuit
De ce unii oameni cred că văd extratereștri de Crăciun. Experții au dezvăluit ce cauzează fenomenul neobișnuit
Demet Özdemir vorbește despre cel mai recent rol al său. „Îmi amintește despre iubirile imposibile”
Demet Özdemir vorbește despre cel mai recent rol al său. „Îmi amintește despre iubirile imposibile” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! Chiar înainte de Crăciun, vedeta a adus pe lume cel de-al patrulea copil. Prima imagine cu bebelușul: „Raza mea de soare”
Este vestea momentului în showbiz! Chiar înainte de Crăciun, vedeta a adus pe lume cel de-al patrulea copil. Prima... Elle
Vanessa a plecat în vacanță cu mama ei, presupusa amantă a lui Adi Minune, și fratele! Ce face Bogdan de la Ploiești în acest timp
Vanessa a plecat în vacanță cu mama ei, presupusa amantă a lui Adi Minune, și fratele! Ce face Bogdan de la... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Brăduți aperitiv din foietaj cu cașcaval și bacon. Rețetă simplă și ușoară
Brăduți aperitiv din foietaj cu cașcaval și bacon. Rețetă simplă și ușoară HelloTaste.ro
Cel mai lung tunel din lume este finalizat. Are 22 de kilometri și a fost săpat în munți
Cel mai lung tunel din lume este finalizat. Are 22 de kilometri și a fost săpat în munți Antena3.ro
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el useit
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2025. Vărsătorii sunt norocoși. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2025. Vărsătorii sunt norocoși. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Există Dumnezeu? Iată răspunsul celui mai inteligent om din lume
Există Dumnezeu? Iată răspunsul celui mai inteligent om din lume Jurnalul
Semnele subtile prin care Universul îți spune că ești pe drumul greșit
Semnele subtile prin care Universul îți spune că ești pe drumul greșit Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Trei obiceiuri zilnice care ne sărăcesc fără să ne dăm seama. Cum le putem transforma în profit
Trei obiceiuri zilnice care ne sărăcesc fără să ne dăm seama. Cum le putem transforma în profit Observator
Cele mai proaste obiceiuri pentru creierul tău, conform experților Harvard
Cele mai proaste obiceiuri pentru creierul tău, conform experților Harvard MediCOOL
Vrei să faci cel mai bun punch acasă? Iată tot ce ai nevoie
Vrei să faci cel mai bun punch acasă? Iată tot ce ai nevoie HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Care este cea mai bună diferență de vârstă dintre copii
Care este cea mai bună diferență de vârstă dintre copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase premiile câștigate
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase... UseIT
Fursecuri palmieri din foietaj cu scorțișoară. Desert simplu, din doar trei ingrediente
Fursecuri palmieri din foietaj cu scorțișoară. Desert simplu, din doar trei ingrediente Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x