Antena Căutare

Prognoza meteo 8 decembrie 2021. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Vremea se va răci considerabil și vor apărea ninsorile la munte, iar în Moldova se va depune polei. Află cum va fi în București și în cele mai importante orașe ale țării.

vremea
Află de pe a1.ro ce temperaturi se vor înregistra în București și cele mai importante orașe din România | shutterstock

Vremea se va răci în jumătatea de nord a țării, în timp ce în restul zonelor valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată.

Pe spații restrânse meteorologii anunță precipitații sub formă de ploaie, dar cantitățile de apă acumulate nu vor fi însemnate cantitativ.

Cerul va avea înnorări în sudul, estul și centrul teritoriului, iar pe parcursul zilei vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania și mai ales ploi în Dobrogea, Muntenia și izolat în Oltenia. La munte temporar va ninge.

Cum va fi vremea miercuri, 8 decembrie

Pe arii restrânse în Moldova se va depune polei. În zona montană și submontană, stratul de zăpadă nou depus va fi pe alocuri consistent.

Vântul va avea intensificări la munte, în est, în sud-est și în extremitatea sud-vestică, cu viteze în general de 45?55 km/h; pe crestele montane și pe alocuri în Moldova ninsoarea va fi viscolită. Temperaturile minime se vor situa între -5 și 6 grade. Izolat se va semnala ceață, potrivit Observator.

Vremea în București, 8 decembrie

Vremeape 8 decembrie 2021 se va menține predominant închisă, iar mai ales în primele ore ale zilei trecător va ploua slab sau va burnița. Vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de -1...0 grade. Spre sfârșitul intervalului se va semnala ceață, cu o probabilitate mai ridicată în zona preorășenească.

Prognoză meteo 8 decembrie 2021 pentru restul țării

Iată care sunt temperaturile maxime de duminică, 3 octombrie 2021, din principalele orașe ale țării:

Timișoara: 3 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 83%, Vânt: 6 km/h

Oradea: 2 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 89%, Vânt: 10 km/h

Baia Mare: 2 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 87%, Vânt: 6 km/h

Cluj Napoca: 3 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 91%, Vânt: 6 km/h

Sibiu: 2 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 92%, Vânt: 8 km/h

Alba Iulia: 3 grade Celsius, Precipitații: 30%, Umiditate: 88%, Vânt: 11 km/h

Craiova: 5 grade Celsius, , Precipitații: 70%, Umiditate: 81%, Vânt: 19 km/h

Târgu Jiu: 7 grade Celsius, , Precipitații: 10%, Umiditate: 79%, Vânt: 6 km/h

Slatina: 5 grade Celsius, , Precipitații: 80%, Umiditate: 84%, Vânt: 16 km/h

Suceava: 1 grade Celsius, Precipitații: 80% Umiditate: 93% Vânt: 23 km/h

Bacău: -1 grade Celsius, Precipitații: 90% Umiditate: 92% Vânt: 26 km/h

Botoșani: -1 grade Celsius, Precipitații: 80% Umiditate: 88% Vânt: 18 km/h

Miercurea Ciuc: 2 grade Celsius, Precipitații: 90% Umiditate: 98% Vânt: 10 km/h

Brașov: 2 grade Celsius, Precipitații: 90% Umiditate: 93% Vânt: 6 km/h

Ploiești: 6 grade Celsius, Precipitații: 90% Umiditate: 94% Vânt: 10 km/h

Buzău: 6 grade Celsius, Precipitații: 100% Umiditate: 95% Vânt: 8 km/h

Târgoviște: 6 grade Celsius, Precipitații: 80% Umiditate: 92% Vânt: 8 km/h

București: 5 grade Celsius, Precipitații: 90% Umiditate: 93% Vânt: 14 km/h

Iași: 1 grade Celsius, Precipitații: 90% Umiditate: 91% Vânt: 23 km/h

Galați: 3 grade Celsius, Precipitații: 100% Umiditate: 91% Vânt: 21 km/h

Brăila: 3 grade Celsius, Precipitații: 100% Umiditate: 91% Vânt: 19 km/h

Constanța: 7 grade Celsius, Precipitații: 80% Umiditate: 86% Vânt: 21 km/h

Tulcea: 5 grade Celsius, Precipitații: 100% Umiditate: 91% Vânt: 23 km/h

Cod galben de ninsori abundente în 24 de județe. Ce zone sunt vizate de avertizarea meteorologilor... Prognoza meteo 9 decembrie 2021. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x