Antena Căutare

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria! Uite ce NU AI VOIE să faci

În fiecare an, pe 8 septembrie, românii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, cunoscută ca "Sfânta Maria Mică" ce marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă.

În fiecare an, pe 8 septembrie, românii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, cunoscută ca "Sfânta Maria Mică" ce marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă.


Traditia ortodoxă spune că rugaciunile adresate Maicii Domnului de SFANTA MARIA MICA, de femeile care își doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând, dar şi a celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară.


Sărbatoarea anunţă și începutul unor activităţi specifice, precum culegerea unor plante şi fructe tămăduitoare, bătutul nucilor, culesul viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.


O altă superstiție românească spune că persoanele care mănâncă gătit la foc în aceste zile își pot atrage asupra lor boli care îi pocesc. La sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul. În această zi, credincioşii ţin candelele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei Maria şi împart din fructele toamnei pentru morţi.

Articolul continuă după reclamă

8 septembrie Fecioara Maria s-a nascut intr-o familie de crestini, Ioachim si Ana. Acestia, desi inaintati in varsta, s-au rugat cu tarie pentru a avea un prunc. Traditia spune ca Ingerul Gavriil i-a vestit ca ruga lor a fost ascultata si ca Dumnezeu le va da cel mai de pret dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria. Nasterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea in biserica (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) si Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sarbatori crestine inchinate Sfintei Fecioare Maria, Nascatoarea de Dumnezeu.

VIDEO INTERESANT: Cum să coci o prăjitură fără cuptor, într-o portocală! Ai încerca aşa ceva?... Taurii au probleme în cuplu! Horoscopul zilei de 8 septembrie, cu Amalia Ștefania...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Iluzie optică virală! Privește poza și descoperă unde se află fluturele din imagine. Unde este insecta, de fapt
Iluzie optică virală! Privește poza și descoperă unde se află fluturele din imagine. Unde este insecta, de fapt
De ce este folia de aluminiu ideală pentru congelarea alimentelor. Trucul pe care toate gospodinele îl știu
De ce este folia de aluminiu ideală pentru congelarea alimentelor. Trucul pe care toate gospodinele îl știu Catine.ro
Cum îți dai seama dacă cineva chiar te ascultă în conversație. Secretul ascuns în zona ochilor
Cum îți dai seama dacă cineva chiar te ascultă în conversație. Secretul ascuns în zona ochilor
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie”
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme într-o formă „debilitantă”. Ce au dezvăluit apropiații artistului
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme... Elle
Cum își făceau apariția Rodica Stănoiu și soțul cu 50 de ani mai tânăr. Cum se comportau unul cu celălalt în public
Cum își făceau apariția Rodica Stănoiu și soțul cu 50 de ani mai tânăr. Cum se comportau unul cu celălalt... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cozonac cu umplutură de ciocolată și nuci. Desertul sărbătorilor cu miros cuceritor
Cozonac cu umplutură de ciocolată și nuci. Desertul sărbătorilor cu miros cuceritor HelloTaste.ro
Cazul Rodicăi Stănoiu devine tot mai ciudat. Ea va fi înmormântată a doua oară, nepoata a fost audiată și și-a schimbat declarația
Cazul Rodicăi Stănoiu devine tot mai ciudat. Ea va fi înmormântată a doua oară, nepoata a fost audiată și... Antena3.ro
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii useit
Horoscopul zilei de 18 decembrie 2025. Peștii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 18 decembrie 2025. Peștii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Marea bulibășeală: Nouă programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a
Marea bulibășeală: Nouă programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a Jurnalul
Porțile karmice ale lunii decembrie: ce zodii se vor elibera și care se vor confrunta cu umbrele lor
Porțile karmice ale lunii decembrie: ce zodii se vor elibera și care se vor confrunta cu umbrele lor Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Rambursare anticipată vs. investiţii. Ce faci cu 1.000 de lei ca să câștigi mai mult
Rambursare anticipată vs. investiţii. Ce faci cu 1.000 de lei ca să câștigi mai mult Observator
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient MediCOOL
Cele cinci sosuri-mamă pe care trebuie să le cunoști. Ele stau la baza bucătăriei franțuzești
Cele cinci sosuri-mamă pe care trebuie să le cunoști. Ele stau la baza bucătăriei franțuzești HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului UseIT
Rețeta de turtă dulce de la Martha Stewart. Ce ingrediente folosește
Rețeta de turtă dulce de la Martha Stewart. Ce ingrediente folosește Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x