Antena Căutare

Sezonul IV al show-ului ”În puii mei!” începe din 24 februarie, ora 20.00, la Antena 1, Mihai Bendeac: ”Închid o perioadă a carierei mele”

Sub sloganul „Te uiţi o seară, râzi o săptămână!”, de duminică, 24 februarie, de la ora 20.00, super- comedia revine la Antena 1 cu un nou sezon, ultimul, al emisiunii „În puii mei!”. Mihai Bendeac încheie cu cel de-al IV-lea sezon ”În puii mei!”, un proiect de amploare care s-a dovedit, de-a lungul timpului, un real succes.

"După 12 ani în care am realizat sketch-show-uri, aceste 6 ediții închid o perioadă a carierei mele. A fost frumos. Greu, dar foarte frumos," spune Mihai Bendeac.

Personajele inspirate din actualitatea românească și umorul de situație și limbaj sunt doar câteva din ingredientele unei emisiuni care duce comedia la un alt nivel. Puțin acid, dar mereu sănătos, umorul "În puii mei!" este de neegalat, alături de Mihai Bendeac şi echipa sa.

”În puii mei” este unul dintre showurile de comedie de top din România, poziţie confirmată pe parcursul sezoanelor de difuzare de notorietatea replicilor personajelor. Scheciurile gândite de Mihai Bendeac au fost extrem de apreciate și, nu de puține ori, au devenit chiar virale pe internet.

Articolul continuă după reclamă

În plus, sezonul IV al show-ului aduce în atenția telespectatorilor, în fiecare seară de duminică, o ”bătălie a glumelor” organizată de Maria Popovici, câștigătoarea sezonului II ”iUmor”. Competiția presupune ca două sau mai multe persoane să spună glume, iar cel care râde primul în hohote se consideră învins. Jocul este unul de notorietate pe Youtube, atât la noi cât și în S.U.A.

Telespectatorii vor avea parte de o mulțime de surprize îmbinate perfect cu umor și ironie de neegalat, de Mihai Bendeac și colegii săi. Acest lucru se va întâmpla chiar din prima ediție a show-ului ”În puii mei!”, care va fi difuzat duminicã, 24 februarie, de la ora 20.00, numai la Antena1.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din In puii mei, nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/in-puii-mei şi este updatat zilnic cu ştiri. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/inpuiimei.antena1/?fref=ts, iar canalul nostru de YouTube este https://www.youtube.com/c/InPuiiMeiOficial.

➡️ Vezi In puii mei sezon nou online pe AntenaPlay: https://goo.gl/yvtSjF, la fel şi toate sezoanele integrale.

Citește și
După o nouă ediție, lider de audiență, Insula Iubirii continuă diseară cu momente incendiare – flacăra se aprinde în ambele vile!
După o nouă ediție, lider de audiență, Insula Iubirii continuă diseară cu momente incendiare – flacăra se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Produsele de îngrijire și make-up de la Oriflame sunt de fiecare dată un must-have la Insula Iubirii - Reuniuni
Produsele de îngrijire și make-up de la Oriflame sunt de fiecare dată un must-have la Insula Iubirii - Reuniuni
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x