Antena Căutare

Avanpremiera sezonului 9 Insula Iubirii are loc pe 20 iulie, la Berăria H. De unde pot fi achiziționate bilete

Cel mai comentat show al verii se apropie de momentul premierei. Soarele va arde și mai tare, odată cu clipa în care din Thailanda vor veni poveștile care îi vor face pe toți să stea în fața televizoarelor în serile de luni, marți și miercuri.

Cel mai comentat show al verii se apropie de momentul premierei | Antena 1

Sezonul 9 Insula Iubirii începe pe 21 iulie, de la ora 20:30, iar Radu Vâlcan va aduce trăiri autentice, sentimente dure și cuvinte ce vor schimba totul! Însă, înainte de marea premieră, Antena 1 anunță cea mai mare avanpremieră.

Avanpremiera sezonului 9 Insula Iubirii se vede pe 20 iulie, la Berăria H. De unde pot fi cumpărate biletele

Duminică, 20 iulie, cu o zi înainte ca totul să înceapă la Antena 1 și pe AntenaPLAY, la Berăria H, fanii adevărați vor avea ocazia să urmărească primul episod! Gazdele serii vor fi Radu Bucălae și Emi (NT), iar atmosfera va fi întreținută de Răzvan The DJ, unul dintre cei mai iubiți concurenți, din sezonul 7.

Seara nu ar fi completă fără Radu Vâlcan, prezentatorul show-ului fenomen și ispitele care vor atrage priviri și vor capta atenția.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Bianca și Marian, cel de-al treilea cuplu care a acceptat testul dur al relațiilor la Insula Iubirii la Antena 1 și în AntenaPLAY

Pe ecranele gigant existente în locație, într-o atmosferă plină de entuziasm și curiozitate, starea de bine este garantată pentru o seară de duminică!

Biletele pot fi achiziționate online, de pe una dintre platformele oficiale: www.yellowtickets.ro sau www.livetickets.ro. Accesul se va face începând cu ora 18:00, iar prețul biletelor variază, fiind disponibile locuri atât la interior, cât și pe terasă.

Fii printre primii care se bucură de imaginile din sezonul 9! Timpul nu mai are răbdare! E vremea ca sentimentele să ajungă la apogeu! Sezonul 9 Insula Iubirii, AVANPREMIERA! Pe 20 iulie, la Berăria H.

Bianca și Marian, cel de-al treilea cuplu care a acceptat testul dur al relațiilor la Insula Iubirii la Antena 1 și în A... Ispitele Naba Salem, Mihela Mincu și Andreea Aurică, sunt gata să pună pe jar inimile concurenților de la Insula Iubirii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Imagini de colecție de la nunta Biancăi cu Prințul Marco! Cum a arătat concurenta de la Insula Iubirii în rochie de mireasă
Imagini de colecție de la nunta Biancăi cu Prințul Marco! Cum a arătat concurenta de la Insula Iubirii în rochie...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arăta Mira de la Insula Iubirii înainte să devină brunetă. Iubita lui Ian fura toate privirile ca o adevărată blondină
Cum arăta Mira de la Insula Iubirii înainte să devină brunetă. Iubita lui Ian fura toate privirile ca o...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x