Antena Căutare

Insula Iubirii, sezon8, 30iulie2024. Un bărbat cu mască și-a făcut apariția pe Insula băieților: „Ne gândeam că e iar o eliminare”

Radu Vâlcan a făcut o nouă vizită în vila băieților. Acesta a venit însoțit de o figură misterioasă.

Băieții și ispitele feminine au fost surprinși să vadă că o persoană mascată a intrat în vila lor. Aceștia nu știau ce se întâmplă și au crezut că urmează o nouă eliminare.

Citește și: Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Cornel a invitat-o pe ispita Lala în piscină. Ce i-a șoptit: „Ieși cu fosta ta la date?”

Insula Iubirii, sezon 8, 30 iulie 2024. Un bărbat cu mască și pelerină și-a făcut apariția pe Insula băieților, spre nedumerirea acestora: „Ne gândeam că e iar o eliminare!”

„Mai avem un client aici la tuns”, le spune Radu Vâlcan. „Insula este mereu plină de surprize. Iar în seara aceasta mai am o surpriză pentru voi.”

„Bine v-am găsit la mine acasă”, le spune Răzvan Kovacs, dându-și jos masca.

Citește și: Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a povestit Cristina despre începuturile relației cu Andrei: „A mai făcut o dată asta”

„Îl cuoașteți deja pe Răzvan din sezonul trecut”, continuă Radu Vâlcan. „Și el a trecut prin ceea ce treceți voi acum. (...) Răzvan se află în această seară aici pentru că, îmi pare rău să vă spun sau nu, vă așteaptă un party cu cei mai mari DJ-i de aici de pe Insula Iubirii. (...) Vrea să vă ridice puțin moralul.”

„Să-nceapă petrecerea”, strigă Răzvan Kovacs.

Citește și: Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Gestul făcut de Claudiu care a înfuriat-o pe Tina. Ce i-a cerut tânăra pentru a-l ierta

Tot ce trebuie să știi despre sezonul 8 Insula Iubirii, disponibil pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Pornind de la premisa#cineiubeştenulasă, Insula Iubirii scoate la iveală noi adevăruri dramatice şi invită cuplurile curajoase să trăiască experienţa vieţii lor, în cadrul reality show-ului care a schimbat destinele multor perechi de îndrăgostiţi.

Curajul de a fi ei, așa cum sunt, în fața întregii țări. Sunt sigur că, priviți în profunzime, ei și poveștile lor, vor fi inspirație pentru toți cei care îi vor urmări. Omenii nu trebuie judecați, ci înțeleși. Prin înțelegere, suntem mai buni!”, dezvăluie Radu Vâlcan, gazda celui mai fierbinte reality show, ce va putea fi urmărit vara aceasta, la Antena 1 și în AntenaPLAY.

Testul fidelităţii este pregătit să pună la încercare cele cinci cupluri în faţa a milioane de telespectatori. „Sunt meniţi să fie împreună?”, „Trăiesc o iubire adevărată, indestructibilă sau dragostea lor e doar un foc de paie ce se va stinge la prima adiere de vânt?” sunt doar câteva dintre arzătoarele întrebări la care cuplurile vor încerca să afle răspunsuri cu ajutorul testului Insula Iubirii.

Partenerii au la dispoziţie exact 21 de zile în care să se supună pe ei înşişi şi, mai ales, partenerii, celor mai intense tentaţii, pentru a afla adevărul în căutarea căruia au pornit curajoşi la drum.

Ce concluzii vor trage noii concurenţi după experienţa de 21 de zile departe unul de celălalt, dar aproape de ispite #deneoprit, telespectatorii vor putea afla urmărind cel mai nou sezon Insula Iubirii, începând din 15 iulie, în fiecare luni, marţi şi miercuri, la Antena 1.

De asemenea, imagini nedifuzate pot fi urmărite săptămânal în Insula Iubirii Plus și Insula Iubirii Extra, numai în AntenaPLAY.

Insula Iubirii, sezon 8, 30 iulie 2024. Fetele și-au văzut partenerii pe plajă cu ispitele: „Ăla e Andrei?” Cum au reacț... Insula Iubirii, sezon 8, 30 iulie 2024. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Iustina. Cum a reacționat tânăra: „Mai durează...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un nou cuplu intră la Insula Iubirii, după plecarea Arminei și a lui Marcel. Primele imagini cu cei doi concurenți
Un nou cuplu intră la Insula Iubirii, după plecarea Arminei și a lui Marcel. Primele imagini cu cei doi concurenți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Printul Marco conștientizează efectul testului la Insula Iubirii! Cum a reacționat Gabriella când el a vrut să fie singur
Printul Marco conștientizează efectul testului la Insula Iubirii! Cum a reacționat Gabriella când el a vrut să...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x