Antena Căutare

Dan Țuțu, primul câștigător din cel de-al cincilea sezon ”iUmor”. Delia: "Este umorul pe care îl întâlnești zi de zi"

Dan Țuțu este câștigătorul primei ediții din cel de-al cincilea sezon ”iUmor” și primul concurent care merge în marea finală.

Dan Țuțu este câștigătorul primei ediții din cel de-al cincilea sezon ”iUmor” și primul concurent care merge în marea finală.

Dan Constantinescu, pe numele de scenă DanȚuțu, face stand up de câțiva ani, însă nu a reușit să îi convingă în totalitate pe cei trei jurați, așa că Mihai Bendeac i-a sugerat să continue câteva minute. Țuțu a profitat din plin de această ocazie pentru că a reușit să îi dea pe spate! ”Țuțu este talent nativ, este umorul pe care îl întâlnești zi de zi”, a remarcat Delia, în timp ce Cheloo a fost impresionat de faptul că bărbatul a avut curaj să povestească niște întâmplări nu neapărat confortabile din trecutul său.

Cert este că nu doar Delia, Cheloo și Mihai Bendeac au apreciat numărul lui de stand-up comedy, ci și telespectatorii, care l-au votat prin intermediul aplicației iUmor.

Dan Țuțu, primul câștigător din cel de-al cincilea sezon ”iUmor”. Delia: "Este umorul pe care îl întâlnești zi de zi"

Articolul continuă după reclamă

Prima ediţie a celui mai nou sezon “iUmor”, difuzată duminică seara, între orele 19.59 și 22.24, la Antena 1, a fost lider de audiență la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani!

Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, emisiunea s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor cu o audiență medie de 10.6 puncte de rating și 22 % cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Kanal D cu o medie de 8.5 puncte de rating şi 17.6 % cotă de piaţă. Pro Tv a ocupat poziția a treia, cu o medie de 7.7 puncte de rating şi 15.9 % cotă de piaţă.

În minutul de aur, 20.18, aproape două milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau producţia Antena 1!

Şi în prime time, Antena 1 a condus clasamentul la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, cu 9 puncte de rating şi 19.6 % cotă de piaţă, în timp ce poziţia secundă era ocupată de Pro Tv cu 8.5 puncte de rating şi 18.5 % cotă de piaţă.

Anul acesta, aspiranții la marele premiu "iUmor" au adus cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație, inedite și pentru jurați, dar și pentru telespectatorii care vor urmări și vor vota prestațiile din sezonul cu numărul cinci, în fiecare duminică, de la ora 20.00, la Antena 1.

Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National

Perioada 25 februarie 2018

Dan Țuțu, preferatul publicului, merge direct în finală. Publicul l-a votat prin aplicaţia iUmor... Cum și-a ales Delia ținutele pentru noul sezon ”iUmor”! Artista chiar știe să iasă în evidență!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x