Antena Căutare

Doamne, Dumnezeule, ne-a făcut să uităm şi de "Tatăl Nostru"! Vi-l amintiţi pe Ionuț Rusu, cu cele mai tari rugăciuni funny? Un ALT-FEL de Cheloo: ”Am râs până am simțit că mă sufoc!”

De-a lungul celor patru sezoane „iUmor”, au fost muuuuulte momente memorabile pe scena celei mai iubite emisiuni.

De-a lungul celor patru sezoane „iUmor”, au fost muuuuulte momente memorabile pe scena celei mai iubite emisiuni.

Și cum le-am putea uita? Dar cum suntem în Postul Mare, să purcedem asupra unui număr pur și simplu senzațional. Se întâmpla în toamna anului trecut și atunci am avut ocazia să vedem un altfel de Cheloo la masa juraților, unul învins de „iUmorul” unui concurent!”

De-a lungul timpului, pe la "iUmor" şi-au făcut apariţia sute de concurenţi, însă puţini sunt cei care ne-au făcut să râdem cu gura până la urechi. Însă cei care au reuşit nu i-am putut uita prea uşor, mai ales că i-am găsit ulterior pe Youtube.

I-am învățat replicile pe de rost

De multe ori, am înroşit butonul de REPLAY, încercând să le învăţăm replicile, să mai vedem o dată reacţia juraţilor şi nu numai!

Râzi cu lacrimi când o să revezi fazele astea! Ne-a făcut să uităm şi de "Tatăl Nostru"! Vi-l amintiţi pe INEGALABILUL Ionuț Rusu, cu cele mai tari rugăciuni funny? Chiar şi juratul Cheloo nu s-a putut abţine! ”Am râs până am simțit că mă sufoc!”, a recunoscut artistul după o porţie sănătoasă de râs!

Aspiranții la marele premiu "iUmor" au adus cu ei cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație, inedite și pentru jurați, dar și pentru telespectatorii care vor urmări și vor vota prestațiile din sezonul cu numărul cinci, începând de duminică, 25 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1.

Delia, jurata „iUmor”, nerăbdătoare să aleagă cei mai buni concurenți din cel de-al cincilea sezon! Fotografie inedită c... Show incendiar! Un concurent va reuși imposibilul la ”iUmor” și va smulge o reacție neașteptată de la Cheloo!...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost surprinși foștii parteneri
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai importantă persoană
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Prima demisie din PSD, din cauza alianței cu AUR. „Am refuzat să semnez moțiunea de cenzură”
Prima demisie din PSD, din cauza alianței cu AUR. „Am refuzat să semnez moțiunea de cenzură” Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea construcțiilor de autostrăzi!
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea... BZI
Reportaj: Un nou „Nordis”, dar cu ceva în plus: șoareci
Reportaj: Un nou „Nordis”, dar cu ceva în plus: șoareci Jurnalul
Călin Donca îl critică dur pe Dorian Popa după nuntă: Nu este un exemplu pentru tinerii din ziua de astăzi...
Călin Donca îl critică dur pe Dorian Popa după nuntă: Nu este un exemplu pentru tinerii din ziua de astăzi... Kudika
Continuă despărțirile în showbizul românesc. O vedetă a anunțat separarea de iubit
Continuă despărțirile în showbizul românesc. O vedetă a anunțat separarea de iubit Redactia.ro
Satul cu cel mai curat aer din Europa a ars complet. Sute de oameni au rămas pe drumuri
Satul cu cel mai curat aer din Europa a ars complet. Sute de oameni au rămas pe drumuri Observator
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x