Antena Căutare

iUmor sezonul 13, 9 septembrie. Alin Oprea, roast pentru jurați: „Umorul pentru tine e ca muzica lui Cheloo”

Alin Oprea a urcat pe scenă în prima ediție din sezonul 13 iUmor pentru un număr memorabil de roast, la adresa juraților. Iată cum s-a descurcat muzicianul!

Alin Oprea a fost invitat în platoul iUmor pentru a-l lua la roast pe juratul surpriză al acestei ediții, Radu Pietreanu, însă nici colegii săi nu au scpăpat. Pe Oprea și Radu Pietreanu îi leagă o prietenie de ani buni, artistul fiindu-i alături în momente grele actorului.

Alin Oprea, roast pe scena iUmor, în sezonul 13

„Ne știm de când a început Vacanța Mare să urce pe scenă. Ne întâlneam seara, ei spuneau glume, iar eu cântam cu chitara”, a spus Alin Oprea, despre începuturile prieteniei sale cu Radu Pietreanu.

„Eu am fost la el acasă și l-am vizitat în unele dintre cele mai grele momente din viața lui. L-am încurajat”, a adăugat muzicianul.

„Am fost invitat aici să îi fac un roast lui Radu Pietreanu. Ce se poate spune despre el? N-am nicio idee. Singurele cuvinte care-mi vin în minte sunt: a fost odată…”, și-a început Alin numărul de roast.

„Știm cu toții că a avut un grup de umor, care făcea tot felul de glume. Așa zic unii, că era umor. Eu mă îndoiesc și în ziua de astăzi. Ori eram prea mic ca să înțeleg glumele, ori ați crescut voi prea mult și nu le mai aveți”, a mai spus el.

„Radu și cântă. Nu știu dacă e neapărat cântat ce face el, dar am văzut cum chitara lui își rupea singură corzile.. ca să scape”, a adăugat Alin Oprea.

A urmat apoi un șir succesiv de replici acide. „Timp de 10 ani, Radu a făcut puțin din mai multe facultăți, fără să termine niciuna. Timp de peste 20 de ani, s-a ocupat de Vacanța Mare. Cum să ai atât de mult succes când ai mai multă vacanță decât școală?”, a spus el.

„De ce i s-a potrivit mănușă rolul lui Costel: a ajuns la performanța de a se juca pe el însuși. (..) Spuneți-mi voi dacă atunci când chemați un instalator nu vă așteptați să arate ca Radu”, a adăugat Alin Oprea.

„Radu a spus într-un interviu că îl antrena pe Cătălin Moroșanu, iar acesta i-a dat un picior în cap de l-a amețit. Nu vreau să fac nicio glumă aici, vreau doar să zic că se vede”, a mai fost una dintre replici.

Nici colegii lui Radu Pietreanu de la pupitrul juriului nu au scăpat. „Umorul pentru tine e ca muzica lui Cheloo: legendă. Delia. Frumoasă, talentată, creativă, chiar nu știu ce să spun de tine. Mai degrabă ți-aș cere niște sfaturi despre cryptomonede. Am înțeles că aștepți să crească. Așa aștepta și Radu.

Mihai, ești un actor mișto. Ai făcut atâtea personaje de televiziune și, totuși, te-ai hotărât să rămâi la cel mai șters dintre ele....”, i-a atacat Alin Oprea și pe ceilalți trei jurați.

Despre iUmor sezonul 13, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, revine pe micile ecrane cu cel de-al 13-lea sezon! Despre noul sezon al show-ului iUmor, prezentatorii Serban Copoţ şi Dan Badea spun că este cel mai bun de până acum.

Cel mai nou sezon iUmor va putea fi vizionat în porţie dublă, vineri, de la 20:30 şi duminică, de la 20:00, la Antena 1. Şi în acest sezon, câte un jurat-surpriză li se va alătura Deliei, lui Mihai Bendeac și lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent, jurat ce nu va scăpa de bine-cunoscutul tratament al emisiunii – o porţie savuroasă de roast, venită din partea persoanelor de la care se aşteaptă cel mai puţin.

iMai Mult Umor revine cu un nou sezon și cu un nou personaj în culisele iUmor. Actorul Vlad Drăgulin va aduce în lumina reflectoarelor un personaj viral în mediul online. Acesta îl va impersona pe Nicuşor de la Brăila, personajul devenit viral în cadrul emisiunii În Puii Mei de la Antena 1. Serialul iMai Mult Umor va însoți fiecare ediție iUmor și va fi difuzat săptămânal, exclusiv online în AntenaPlay.ro.

Telespectatorii vor vota concurentul preferat în fiecare ediție pentru a-l aduce în Marea Finală a show-ului. La finalul fiecarei ediții se anunță „start vot” până a doua zi la ora 16:00. Publicul își poate vota preferații prin intermediul aplicației Antena 1.

Finalistul ales de public prin voturi va fi anunțat la Observatorul de la ora 16:00. În Marea Finală a sezonului 13 iUmor vor merge 12 concurenți, câte unul pentru fiecare ediție de audiții din cadrul emisiunii.

iUmor sezonul 13, 9 septembrie. Cătălin Moroșanu, roast pentru Radu Pietreanu. „Trebuie să râdem, că ne bate”... iUmor sezonul 13, 9 septembrie. Axinte, roast acid la adresa lui Radu Pietreanu: „Emisiunea voastră e pe terminate”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x