Antena Căutare

Pare o creatură misterioasă, dar după spălare și cosmetizare iese la suprafață adevarata rasă. Ce este acest animal, de fapt

Polițiștii au primit un apel și, când au ajuns la locul indicat, au crezut că au dat cu ochii de o creatură misterioasă. În scurt timp însă, vietatea s-a transformat în cel mai neașteptat mod posibil.

Niște polițiști au descoperit o creatură neobișnuită într-o locuință din Marea Britanie | facebook Hope Rescue

Întâmplarea a avut loc în Pontyclun, South Wales (Marea Britanie). Polițiștii au fost chemați de către o asociație ce se ocupă cu salvarea câinilor. Când au ajuns însă la fața locului, oamenii legii au avut impresia că au dat cu ochii de o creatură stranie, misterioasă, venită parcă din altă lume.

Citește și: Cele mai simpatice nume pentru câini. Cum îți poți numi patrupedul

Totuși, în scurt timp, ființa bizară a trecut printr-o transformare de-a dreptul uluitoare.

Polițiștii au crezut că au găsit o creatură misterioasă, dar apoi au aflat ce era, de fapt

Articolul continuă după reclamă

Era o zi oarecare atunci când cei de la asociația Hope Rescue din Pontyclun, South Wales (Marea Britanie) au sunat la poliție ca să raporteze un caz deosebit de grav. Salvatorii au solicitat ajutorul unui echipaj, pentru a putea rezolva situația delicată.

Când au ajuns la fața locului oamenii legii au privit curios, fiindcă printre doi câini și o pisică se afla și o ființă neobișnută, ce părea să fie o creatură cu blană. Totuși, ceea ce a urmat i-a uimit pe mulți!

Citește și: Creatura bizară pe care a găsit-o un bărbat în timp ce se plimba. A rămas fără cuvinte când a înțeles peste ce a dat, de fapt

Chiar dacă cei de la asociația Hope Rescue se ocupă strict de salvarea câinilor abandonați, aceștia au preluat și pisica găsită la casa respectivă. Apoi a urmat un chin greu de imaginat, căci marea provocare a fost chiar micuța creatură găsită de polițiști.

După sunetele scoase, cei de la asociație și-au dat seama că au de-a face, cel mai probabil, cu un câine. Cu blana încâlcită până la refuz, plin de purici, cu dinții cariați și cu o greutate extrem de mică, animalul părea mai degrabă o creatură venită dintr-o altă lume.

Timp de două zile, animalul a trecut printr-un proces intens de curățare și cosmetizare și nu mică a fost surpriza tuturor atunci când transformarea a fost gata.

Citește și: Luis Padron, tânărul care se consideră "trans-specie", s-a transformat într-o creatură fantastică. Acesta are înfățișarea unui elf

După ore-n șir de îndurat ședințe de spălat și pieptănat, cei de la asociație au descoperit că misterioasa creatură descoperită în casa din South Wales (Marea Britanie) era, de fapt, un câine din rasa Shih Tzu. Deși avea doar patru ani, animalul arăta deplorabil.

„Ne-a fost destul de greu să ne dăm seama ce e, de fapt. Dar e un câine atât de dulce, a fost atât de cuminte și de răbdător în tot acest timp în care l-am cosmetizat”, a dezvăluit una dintre îngrijitoare, potrivit celor de la walesonline.co.uk.

În prezent, cele trei animale salvate se află în grija asociației și primesc tratamente medicale menite să le redea sănătatea și tonusul de altădată.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum scapi de părul de câine sau de pisică de pe canapea, covoare și haine. 5 trucuri simple care îți ușurează curățenia
Cum scapi de părul de câine sau de pisică de pe canapea, covoare și haine. 5 trucuri simple care îți ușurează...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce eșuează marsuinii și delfinii pe litoralul românesc. Explicațiile oferite de Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
De ce eșuează marsuinii și delfinii pe litoralul românesc. Explicațiile oferite de Muzeul de Istorie Naturală...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x