Antena Căutare

De ce să cumperi haine de blană naturală?

Doamnele și domnișoarele care preferă un stil mai elegant, dar nu numai, au încercat probabil cel puțin o dată una dintre acele haine de blană deosebite.

Galerie
De ce să cumperi haine de blană naturală?

Uneori, deși modelele sunt cu adevărat deosebite, acestea sunt și puțin cam scumpe. Secretul este să încerci să cumperi haine de blană pentru femei în vară. Cu cât se apropie sezonul rece, cu atât vor fi mai scumpe.

Totuși, asta nu înseamnă că trebuie să cumperi cel mai ieftin model din magazine pentru că este foarte posibil să nu fie de calitate. Cele mai recomandate sunt hainele de blană naturală deoarece sunt o investiție care merită de-a lungul timpului.

Avantajele hainelor de blană naturală

Principalul avantaj al hainelor de blană naturală este că mențin căldura în zilele friguroase, nu permit trecerea vântului prin material și astfel organismul își păstrează temperatura.

Articolul continuă după reclamă

Un alt avantaj al blănii naturale este că reprezintă unul dintre cele mai durabile materiale. Astfel, în funcție de modul în care haina este întreținută și conservată poate rezista chiar și peste 10 ani.

Trecând de aspectele practice, nu putem neglija și partea estetică. Hainele de blană pentru femei sunt unele dintre cele mai apreciate piese vestimentare, mai ales în outfiturile marilor vedete.

Blana naturală este un element foarte elegant și care face dintr-o ținută banală, una cu adevărat strălucitoare.

Unde găsești haine de blană de calitate?

Uneori este destul de greu să faci diferența între haine de blană de calitate și cele superficial lucrate, mai ales că există tot mai multe modele pe piață. În cazul în care vrei să cumperi haine din blană naturală, atunci caută magazine și producători de care ai auzit și care oferă o garanție produsului.

Desigur, va trebui să acorzi atenție și aspectului și finisajelor blănii astfel încât să îți dai seama că este bine lucrată. Dacă ești interesată de un model deosebit și de calitate, poți să arunci un ochi peste gama variată de haine de blana naturală de la Vesa. Vei găsi diferite modele la prețuri accesibile, cum ar fi haine din blană de miel, nurcă, vulpe, cu guler de lynx sau raton.

De ce să cumperi haine de blană naturală?

De ce să cumperi haine de blană naturală?

Sursă foto: www.vesa.ro

Care sunt criteriile de care trebuie să ții cont când cumperi o haină de blană?

1. Calitate și durabilitate

Așa cum am precizat deja, hainele din blana naturală sunt cele mai rezistente în timp. Acestea își mențin aspectul chiar și după ani de utilizări.

2. Aspectul și tipul de blană

Există mai multe tipuri de blană din care pot fi confecționate hainele și paltoanele, iar alegerea poate fi făcută din punct de vedere estetic sau funcțional. De asemenea, designul și finisajele sunt și ele importante pentru a te simți bine atunci când o porți.

3. Modul de întreținere

Unele tipuri de blană sunt mai greu de întreținut decât altele. De exemplu, blana de chinchila este mai pretențioasă și nu este destinată îmbrăcării frecvente. Cea mai recomandată este blana de nurcă pentru că poate fi folosită zilnic pe perioada iernii și mai mulți ani la rând.

4. Costul

În general, prețul unei blăni este dat de calitatea materialului, de dimensiunea hainei, de model sau de procedeele și tehnicile utilizate în tăbăcirea și corirea hainei.

Cum întreții/cureți hainele de blană?

Este foarte important ca haina de blană să fie curățată în spălătorii speciale, nu acasă în mașina de spălat. Astfel eviți să strici blana sau să îi dai o formă ciudată.

Producătorii recomandă evitarea aplicării parfumului direct pe haină pentru că s-ar putea să râmâi cu pete pe care nu le poți scoate.

În ceea ce privește depozitarea, acestea trebuie să fie lăsate într-un dulap ferit de lumină și căldură și poate fi acoperită cu o pungă specială din fibre naturale.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Tunsori scurte trendy care fac vara mai chic și mai fresh
Tunsori scurte trendy care fac vara mai chic și mai fresh
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
5 culori de lac de unghii must‑have pentru vara 2026
5 culori de lac de unghii must‑have pentru vara 2026
Cine este actorul principal al serialului turcesc
Cine este actorul principal al serialului turcesc "Între iad și rai". Detalii despre Emin Günenç Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Olga Verbițchi a fost criticată din cauza diferenței de vârstă dintre ea și soțul ei. Cu câți ani este el mai tânăr
Olga Verbițchi a fost criticată din cauza diferenței de vârstă dintre ea și soțul ei. Cu câți ani este el... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu mai știe cum să scape de ea
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Negocierile subterane între Ilie Bolojan și George Simion, devoalate public. Acestea și-au produs efectele: Guvernul demis acum 87 de zile se află încă la putere
Negocierile subterane între Ilie Bolojan și George Simion, devoalate public. Acestea și-au produs efectele:... Jurnalul
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români: Minunea mea
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români:... Kudika
Ce este LEPTOSPIROZA, bacteria pe care a contactat-o Miruna. De unde se ia
Ce este LEPTOSPIROZA, bacteria pe care a contactat-o Miruna. De unde se ia Redactia.ro
Turiști la un hotel de 4 stele din Constanța, prinși cu aproape 3 kilograme de mâncare în cameră
Turiști la un hotel de 4 stele din Constanța, prinși cu aproape 3 kilograme de mâncare în cameră Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x