Sentimentele copilului nu sunt bune sau rele, ele exista, si copilul le traieste din plin. A le cataloga ca bune sau rele inseamna impunerea de interdictii, respectarea si practicarea unor deprinderi care-i ingradesc libertatea, disciplinandu-l si modelandu-i comportamentul, sufocandu-i potentialul.
Captiv intr-un set de atitudini fixe, va resimti acest disconfort fundamental toata viata, incomodandu-l si generand aparari nevrotice. Acceptarea totala si neconditionata a gandurilor si sentimentelor copilului, atentia la nevoile lui, raspunsul adecvat la solicitarile sale, sprijinirea procesului de crestere libera, originala, fara a-l considera o proprietate, fixarea unor limite concrete, bine definite si non-opresive si respectarea constanta si reciproca a acestora reprezinta principalele responsabilitati ale fiecarui parinte.
In primii trei ani de viata ai copiilor, rolul parental matern adecvat, ce presupune abilitatea de a sesiza si a intelege nevoile si dispozitiile copilului, este esential in modelarea unui eu suficient de puternic pentru a face fata lumii, in dezvoltarea unei tolerante crescute la frustrare, facilitand formarea unei personalitati puternice, increzatoare in sine si in capacitatea de a face fata vietii. Un rol inadecvat, intruziv sau exploatator duce la dezvoltarea unui tip nevrotic.
In urmatorii ani, pana la preadolescenta (3-12 ani), predominant este rolul parental patern, cel care stabileste regulile, standardele si normele care-i permit copilului sa traiasca in societate. Indeplinirea rolului cu succes favorizeaza dezvoltarea unei personalitati libere sa-si exprime dorintele, precum si un comportament responsabil ce permite evitarea sanctiunilor si dezamagirilor.
Un rol inadecvat, rezultat fie de interesul minor, chiar neglijent al tatalui, fie de interesul excesiv, orientat spre concesii frecvente si stupide de iertare (chiar si dupa ce era sa cada-n cap) poate determina frustrare, agresivitate, nevrotism. Martin si Lois Hoffman au definit patru stiluri parentale de educatie.
Parintele autoritar este exagerat de restrictiv, stabilind toate regulile si pretinzand supunere absoluta, numit si parinte cu tendinte autoritare. Copiii sunt mai supusi si mai ascultatori, iar ca adulti pot fi mai dependenti si mai putin prietenosi sau creativi, dar cu o tinuta ingrijita si foarte politicosi.
Parintele ingaduitor este foarte iubitor, manifesta caldura si acceptare neconditionata a copilului, te poti apropia usor de el. Prefera sa aiba copiii aproape, sa-i imbratiseze si sa-i asculte, sa-i incurajeze si sa le zambeasca. Ingaduie copilului sa ia decizii oricand acest lucru este posibil - chiar si atunci cand s-ar putea sa nu fie pregatiti pentru aceasta. Limitele trasate sunt, uneori, insuficient respectate. Copiii sunt extravertiti, independenti, creativi si initiativele lor sunt deseori incununate de succes, au note bune si ca adulti ajung oameni responsabili, sanatosi si eficienti.
Parintele dictator este prea sever, ia multe decizii in locul copiilor, iar copiii trebuie sa-l asculte tot timpul. Copiii sunt excesiv de ascultatori, incapabili sa ia decizii care ii privesc pe ei insisi. Nu sunt siguri pe ei, sunt foarte timizi comparativ cu cei de aceeasi varsta si adesea au probleme psihice ca adult.
Parintele neglijent manifesta o ingaduinta rece, detasata, ostila. Respinge copilul si este distant. Mesajele nonverbale transmise sunt: Nu ma mai deranja! Mi-ajunge! Lasa-ma odata in pace! Copiii tind sa fie neascultatori si extrem de agresivi, mergand, uneori, pana la delincventa. Cresterea si educarea unui copil (educare si nu dresare) necesita mult timp, rabdare, inteligenta si o cantitate uriasa de energie si iubire. La randul sau, copilul are propria sa munca, sa creasca si sa se dezvolte.
Citeste Jurnalul National
Foto: theshuttermonkey.com
"Case care plang": reabilitarea patrimoniului bucurestean... Reteta zilei: Quiche Lorraine...
