Antena Căutare

10 reguli obligatorii la spovedanie. Părintele Argatu expllică ce nu se face la mărturisire

Potrivit Calendarului Ortodox 2018, ne apropiem de finalul Postului Craciunului iar pe langa preocuparea de a prepara cele mai delicioase mancaruri, credinciosii se mai ocupa si de suflet. Parintele Ilarion Argatu explica 10 reguli obligatorii la spovedanie.

Potrivit Calendarului Ortodox 2018, ne apropiem de finalul Postului Crăciunului iar pe lângă preocuparea de a prepara cele mai delicioase mâncăruri, credincioșii se mai ocupă și de suflet. Parintele Ilarion Argatu explică 10 reguli obligatorii la spovedanie.

Spovedania este o Taină a Bisericii prin care ni se iartă păcatele. Dacă am păstra în noi curățenia și sfințenia pe care o dobandim la Sfântul Botez, poate n-ar mai fi nevoie de spovedanie. Așa însă, când copiii cresc mai mari de șase-șapte ani, încep să facă fel de fel de păcate, de greșeli din ce în ce mai mari - toate obrăzniciile. Și de aceea, la șapte ani copiii trebuie să vină să se spovedească.

Părintele Ilarion Argatu, o viață de sfânt

10 reguli obligatorii la spovedanie. Părintele Argatu expllică ce nu se face la mărturisire

Articolul continuă după reclamă

Părintele Ilarion, pe numele său de botez, Ioan, s-a născut la 2 august 1913, în localitatea Valea Glodului, comuna Vultureşti, judeţul Suceava, şi a trecut în nefiinţă la 11 mai 1999, la Mănăstirea Cernica. Preot ortodox, renumit pentru slujbele de exorcizare pe care le-a ţinut în Europa şi America, după 1990, părintele Argatu a fost deshumat în 2005, iar trupul său a fost găsit aproape intact. Arhimandritul Ilarion Argatu a trecut la cele veşnice la data de11 mai 1999, la vârsta de 86 ani. A cerut să fie înmormântat în comuna Boroaia, acolo unde a ridicat, cu eforturi inimaginabile, o frumoasa biserică şi unde a slujit mulţi ani ca preot. A fost înmormântat într-o criptă săpată în pronaosul bisericii alături de soţia sa.

În timpul vieții sale, Părintele Ilarion Argatu a lăsat numeroase învățături pentru a duce o viață de creștin în adevăratul sens al cuvântului. Câteva dintre aceste învățături sunt legate de spovedanie.

Calendar ortodox 2019. Cum a fost declarat anul 2019 în Patriarhia Română

Părintele Ilie Argatu: 10 reguli obligatorii la spovedanie

1. Să te fereşti de a sta undeva de unde se aude ce mărturisesc cei ce au intrat înaintea ta.

2. Să eviţi a te mărturisi atunci când la uşa preotului stă la rând mai multă lume.

3. Nu-ţi schimba duhovnicul pe motiv că te întreabă prea mult sau că ţi-e ruşine să-i spui păcatul cel mare.

4. Să faci pregătire înainte de a merge la mărturisit: posteşti 5 zile, iar în ziua când te mărturiseşti ţii post negru.

5. Este bine să-ţi notezi canonul pe care l-ai primit de la duhovnic pentru a nu-l uita.

6. Nu povesti la rude şi la prieteni, ce te-a întrebat preotul, ce ai mărturisit şi ce canon ai primit, pentru a nu fi judecate păcatele tale sau a nu sminti pe alţii.

7. Mărturisirea să o faci ori de câte ori simţi nevoia, atunci când te apasă vreun păcat şi te mustră conştiinţa.

8. Să nu vorbeşti cu cei ce stau să intre la mărturisire şi să nu cleveteşti, nici să râzi sau să critici. Gândeşte-te până ce intri la mărturisire la păcatele pe care le-ai făcut, ca să-ţi aduci aminte de ele şi să le mărturiseşti.

9. Să nu intri la mărturisire atunci când preotul este ocupat, obosit sau aglomerat, pentru că n-ai să reuşeşti să faci o mărturisire completă.

10. Când mărturiseşti păcate multe şi grele, diavolii te împiedică să auzi cuvintele de iertare din rugăciunea de dezlegare. Să fii atent la aceasta şi dacă nu ai auzit să ceri preotului să mai repete rugăciunea. Este foarte important pentru iertarea păcatelor tale s-o auzi şi să iei aminte.

Postul Crăciunului. Rugăciune pentru spovedanie

„Ție, Doamne, Celui Ce ești Unul bun și Care nu ții minte răul, Îți mărturisesc păcatele mele. La tine cad strigând eu, nevrednicul: greșit-am, Doamne, greșit-am și nu sunt vrednic să caut spre înălțimea cerului din pricina mulțimii nedreptăților mele. Dar, Doamne al meu, dăruiește-mi lacrimi de pocăință, Cel Ce ești Unul Bun și Milostiv, ca prin acestea rugându-mă Ție, să mă curățesc mai înainte de sfârșitul meu de tot păcatul. Căci prin înfricoșătoare și groaznice locuri am a trece odată ce mă voi despărți de trup, și mulțime de demoni întunecați și lipsiți de omenie mă vor întâmpina atunci, și nimeni nu mă va însoți ca să-mi vină întru ajutor sau să mă izbăvească. Pentru aceea cad înaintea bunătății Tale, să nu mă dai celor ce mă batjocoresc, nici să se laude cu mine vrăjmașii mei, Bunule Doamne, nici să zică: în mâinile noastre ai venit și nouă ne-ai fost dat. Nu, Doamne, nu uita mărinimiile Tale și nu-mi răsplăti mie după fărădelegile mele, nici nu Îți întoarce fața Ta de la mine. Ci Tu, Doamne, mustră-mă, însă cu milă și îndurare, ca să nu se bucure de mine vrăjmașul meu. Ci stinge înfricoșarea lui care o îndreaptă asupra mea și toate lucrurile lui le zădărnicește. Și dă-mi cale neîmpiedicată către Tine, Bunule Doamne, pentru că și de am păcătuit, n-am alergat la al tămăduitor și n-am întins mâinile mele către Dumnezeu străin. Nu lepăda, dar, rugăciunea mea, ci auzi-mă întru bunătatea Ta și întărește inima mea întru frica Ta. Și să fie harul Tău asupra mea, Doamne, Lumină mai presus decât toată lumina, Bucurie mai presus decât toată bucuria, Odihnă mai presus decât toată odihna, Viața cea adevărată și mântuirea, care rămâi în vecii vecilor. Amin”

Sursa: adevarul.ro, doxologia.ro, crestinortodox.ro

Calendra ortodox 19 decembrie. Ce sfinți mucenici sunt cinstiți astăzi... 3 motive sa cumperi un interfon pentru casă sau vilă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x