Antena Căutare

Sfânta Marie Mare. Legenda Adormirii Maicii Domnului

Pe data de 15 august crestin-ortodocsii o praznuiesc pe Sfanta Marie Mare, trecerea Fecioarei Maria acesteia la cele sfinte. Aceasta este o zi de mare sarbatoare pentru ortodocsi, zi plina de traditii si obiceiuri stravechi.

Pe data de 15 august creștin-ortodocșii o prăznuiesc pe Sfânta Marie Mare, trecerea Fecioarei Maria la cele sfinte. Aceasta este o zi de mare sărbătoare pentru ortodocși, zi plină de tradiții și obiceiuri străvechi. Iată care este legenda Adormirii Maicii Domnului potrivit Irinei Nicolau în cartea sa ”Ghidul Sărbătorilor Româneşti”.

Irina Nicolau în cartea sa ”Ghidul sărbătorilor româneşti” că întâi şi întâi, Sfintei Marii i s-a trimis înger să-i spună că se va înălţa la cei drepţi. Sfânta s-a închinat şi-a acceptat soarta, a dat de pomană haine şi de mâncare. Apoi, s-a aşezat în pat şi a aşteptat momentul. ”Se povesteşte că la Adormirea Maicii Domnului a fost jale mare. Pomii cu roadele lor s-au unit şi au închipuit un pom care a fost purtat în fruntea procesiunii. Bostanul şi porumbul au făcut un buchet din floarea soarelui care a fost pus pe coşciug. De atunci, bostanul şi porumbul se îngălbenesc de Sfânta Marie.” A venit tunet mare şi Apostolii lui Iisus i-au ţinut slujba. Apoi, a fost îngropată sus, pe Ghetsimani. Când Toma a venit după trei zile să cerceteze locul, Maria urcase la cer. De Sfânta Marie se merge la biserică şi se aminteşte de cei luaţi la Domnul şi li se dau de pomană struguri, prune şi faguri de miere, căci acesta este timpul lor de facere.

Sursă: mediafax.ro

Adormirea Maicii Domnului, 15 august. Se urează sau nu „La mulți ani” în această zi?

Articolul continuă după reclamă

Minivacanță de Adormirea Maicii Domnului. Află câte zile libere vei avea

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Emilian Mărturisitorul. Rugăciunile zilei de 8 august... Canon de rugăciuni către Sf Apostol Matia. Rugăciunile zilei de 9 august...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Moment neașteptat la UNTOLD: Papa Leon al XIV-lea le-a transmis un mesaj tinerilor, în timpul show-ului unui DJ-preot
Moment neașteptat la UNTOLD: Papa Leon al XIV-lea le-a transmis un mesaj tinerilor, în timpul show-ului unui DJ-preot Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei Jurnalul
Lara Flynn Boyle, actrița din „Twin Peaks”, este de nerecunoscut
Lara Flynn Boyle, actrița din „Twin Peaks”, este de nerecunoscut Kudika
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului Redactia.ro
Schimbare majoră pentru prosumatorii din România. Cum vor putea folosi energia produsă în exces
Schimbare majoră pentru prosumatorii din România. Cum vor putea folosi energia produsă în exces Observator
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x