Sinaxarul zilei de 1 septembrie. Început de an bisericesc

Sinaxar 1 septembrie. Potrivit calendarului ortodox aceasta este prima zi din an. Iată ce prăznuiesc credincioșii în această zi marcată cu cruce neagră.

În această lună, în ziua întâia, începutul Indictului, adică anul nou bisericesc.

Trebuie să ştim că Biserica lui Dumnezeu prăznuieşte Indictul ("Indiction" la români însemnă: poruncă şi arătare), luând obicei de la cei batrâni; că era obicei, la români, să se facă începătură anului de la acest Indiction, adică la 1 septembrie.

Şi pentru că în această zi a intrat Domnul nostru Iisus Hristos în Sinagoga iudeilor, şi dându-I-se cartea lui Isaia proorocul, şi deschizând-o a aflat locul unde era scris: "Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns a binevesti săracilor, a vindeca pe cei zdrobiti la inimă, a propovădui robilor slobozenie şi orbilor vedere. A slobozi pe cei sfărâmaţi întru usurare, a propovădui anul Domnului cel primit" (Luca 4, 16-22 dupa Isaia 61, 1-2). Apoi dând cartea slugii şi sezând a zis: "Că astăzi s-a plinit Scriptura aceasta în urechile voastre". Cât s-au şi mirat popoarele de cuvintele darului ce ieşeau din gura Lui.

De asemenea, tradiţia spune că şi poporul evreu a intrat in Ţara Făgăduinţei în această lună de Septembrie.

Tot în această zi, se face pomenirea minunii săvârşită de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la Mânăstirea Miasinilor; şi pomenirea incendiului cel mare de acolo.

Pomenirea Născătoarei de Dumnezeu din Mânăstirea Miasinilor se face pentru sfântă icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu, care a fost aruncată în iezerul Gazurului, la Mânăstirea Miasinilor, de frica luptătorilor împotriva icoanelor. Aceasta după multă vreme cu voia lui Dumnezeu a ieşit nestricată.

Iar pomenirea incendiului se face, căci s-a întâmplat pentru păcatele noastre de s-a facut ardere foarte mare în cetatea împărătească în zilele lui Leon împăratul, şi au ars cea mai multă parte a cetăţii timp de şapte zile.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Simeon Stâlpnicul (sau Stilitul) cel Batrân.

Simeon Stâlpnicul (sau Stilitul) cel bătrân s-a născut într-un sat ce se chema Sisa, în Asia Mica, între Siria şi Cilicia, în zilele împărăţiei lui Leon cel Mare, şi a lui Martirie, patriarhul Antiohiei (către 457). Acesta, călugărindu-se, şi şuindu-se într-un stâlp, şi suferind într-acel stâlp patruzeci şi şapte de ani, şi făcându-se de multe minuni făcător, a adormit în pace.

Acest sfânt este altul decât Sf. Simeon Stâlpnicul de la Muntele Minunat (+ 596), prăznuit pe 24 Mai şi decat Sf. Simeon Stâlpnicul cel tânăr, pomenit la 27 Aprilie.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Marta, maica Cuviosului Simeon Stâlpnicul.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Evantia.

Tot în această zi, pomenirea adormirii lui Isus al lui Navi.

Acest Isus a fost al lui Navi, şi următor lui Moise, celui ce a fost dătător de Lege evreilor. Acesta a luat şi cetatea Ierihonului, care era a celor de alt neam. El a văzut pe Arhistrategul Mihail ţinând în mână spada, şi aflând el că acesta este mai-marele Voievod al puterii Domnului, lepadându-si armele, a căzut la picioarele lui. Însă dând el război cu cei de alt neam, şi fiind gata să apună soarele, având el osârdie spre razboi, rugatu-s-a lui Dumnezeu şi a zis să stea soarele. Şi îndată a fost oprit soarele din calea lui să nu apună, până ce a înfrânt Iosua pe cei străini care au fugit, şi i-au biruit cu putere. Apoi povătuind el poporul, şi trecându-i prin pustie şi împărtindu-le pământul făgăduinţei, şi judecând pe popor douăzeci şi şapte de ani, s-a făcut înfricoşător vrăjmaşilor. Şi arătându-şi bărbăţia şi fapta bună în multe războaie, a murit, şi a fost îngropat cu cinste de poporul său.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor 40 de Muceniţe Fecioare, şi a lui Amun Diaconul, dascălul lor.

Aceste Sfinte Fecioare erau din Adrianopolul Macedoniei. Şi fiind creştine au urmat lui Hristos, având şi dascăl pe Diaconul Amun. Fiind prinse de Vaul, ighemonul Adrianopolului, şi mult fiind chinuite ca să se închine idolilor, s-au rugat lui Dumnezeu, şi fiind spânzurate, în vazduh, chinuindu-se multe ceasuri, căzând jos, au pierit.

Apoi a fost spânzurat Sfântul Amun, şi l-au zgâriat pe coaste, după aceea au pus coif ars pe capul său. Şi izbăvindu-se el a fost trimis împreună cu sfintele fecioare de la Bereia la Iraclia Traciei la Licinie tiranul. Şi din porunca acestuia, zece dintr-însele au fost băgate în foc, iar la opt, împreună cu dascalul lor, li s-au tăiat capetele; Şi alte zece, săbii prin gura şi prin inima suferind, s-au sfârşit; şase au fost tocate cu cuţitele; iar celelalte şase s-au mutat la Domnul, fiind arse.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici şi fraţi buni, Evod, Calista şi Ermoghen.

Aceşti sfinţi mucenici, frati buni fiind, precum erau născuţi dintr-un pântece, aşa s-au născut şi duhovniceşte prin scăldătoarea cea dumnezeiască pe vremea propovăduirii. Şi de vreme ce au fost pârâţi către cel mai mare ce era biruitor atunci, că sunt creştini, şi cunoscându-se bun-neamul şi neîngrozită starea sufletului lor, moarte de sabie asupra lor au rânduit, şi aşa sfârsindu-si calea muceniciei, la Domnul s-au mutat.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Meletie cel Nou, care s-a nevoit în muntele Miupoliei (Myopolis) de lângă Theba, în Capadocia, şi care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Meletie s-a născut în Capadocia (Asia Mica), către anul 1035. Puţin dotat pentru studii, el a cerut şi a primit de Dumnezeu, după rugăciuni fervente, darul cunoaşterii Sfintelor Scripturi, pe care le-a citit şi meditat fără încetare tot restul vieţii sale.

Devenit monah la Constantinopol, el a plecat în plerinaj la Ierusalim, pe atunci ocupat de turci. De acolo a vizitat Roma, unde s-a închinat la mormântul Sfinţilor Apostoli, iar apoi s-a instalat în Grecia, la mânăstirea de pe muntele Miopolis, în vremea domniei împăratului bizantin Alexis Comnenul (1081-1118). Aici a făcut dovada de o ascultare şi de o smerenie exemplare în viaţa comunitară, şi de un zel arzător în lungile privegheri pe care le făcea în fiecare noapte în chilia sa, nedând nicidecum odihnă pleoapelor sale pâna ce nu uda patul sau cu lacrimi (cf. Ps. 131). O asemenea purtare dădătoare de sfinţenie i-a atras desigur ura diavolului, care l-a supus la îngrozitoare ispite şi boli. Dar, încă o dată, Meletie s-a arătat biruitor prin răbdare, şi astfel Dumnezeu i-a dăruit mulţime de harisme - a profeţiei, a inainte-vederii, a discernământului, a vindecării bolilor -, pe care sfântul le-a utilizat spre folosul şi mântuirea ucenicilor săi.

A adormit în pace, şi sufletul lui s-a alipit cetelor îngeresti, la 1 septembrie 1105.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anghel, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1680, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursă: calendar-ortodox.ro