Antena Căutare

Consuma des alimente care combat nervozitatea

Nervozitatea si stresul stau la baza celor mai multe afectiuni in secolul in care traim, iar apogeul efectelor acestor stari va fi atins in urmatorii 10-20 de ani. Putem lupta impotriva emotiilor negative prin diferite cai, iar alimentatia este una dintre ele.

In ultimii ani, diagnosticul de nevroza sau de depresie a fost pus atat de des pacientilor care s-au prezentat la medic, incat a devenit aproape o obisnuinta.

Stresul de la birou, stresul cotidian, teama zilei de maine, nesiguranta unui camin, a unui loc de munca, ne fac mai tematori si mai nervosi. Copiii, adolescentii si persoanele active sunt supuse unor modificari importante ale starii emotionale avand ca punct de plecare stresul si incercarile vietii.

Alimente recomandate
Asa cum unele alimente ne fac rau, ne aduc kilograme in plus sau favorizeaza declansarea unor boli grave, tot asa exista si alimente care ne sunt aliati de nadejde in demersul de a ne pastra sanatosi. In perioadele stresante, in organismul uman scade nivelul unor vitamine importante: A, B, C, precum si al unor minerale - calciu si magneziu.

Pentru a suplini aceste pierderi trebuie sa consumam alimente care ne ajuta sa luptam cu stresul: legume (in special pe cele verzi), fructe specifice fiecarui sezon, peste (somon), carne de curcan, cereale, paine integrala, lapte, oua, seminte de floarea-soarelui.

Articolul continuă după reclamă


Sfat: Banana, denumita si fructul fericirii, ne este un aliat fidel in orice sezon. O banana pe zi ne poate aduce zambetul pe buze si mai mult optimism.

Evita alimentele excitante
In momentele in care esti stresat sau nervos trebuie sa eviti consumul de alimente excitante, care te fac si mai irascibil. In aceasta categorie sunt incluse cafeaua, cacaua, ciocolata, bauturile pe baza de cofeina, energizantele.

Starea de nervozitate nu poate fi combatuta nici cu ceai verde sau negru, pentru ca ele contin teina, o substanta cu efecte asemanatoare cofeinei. Alcoolul este si el un excitant, mai ales daca este consumat la ore neadecvate, in cantitati mari sau combinat. Efectul sau euforic dureaza doar o scurta perioada de timp.

Nu rontai biscuiti si chipsuri cand esti nervos!

Daca esti stresat, nervose sau obosit peste masura, cea mai mare greseala este aceea de a rontai snacks-uri. Acest obicei este total gresit, fiindca nu doar ca nu te alimentezi sanatos, dar contribui la activarea starii de stres.

In locul lor, consuma alimente antistres usor de luat si la birou sau oriunde te deplasezi: migdale, alune, nuci, prune, banane, portocale. In plus, oricand trebuie sa ai la indemana un fruct de sezon. Fructele sunt surse importante vitamine si minerale.

Sfat: Caisele sunt incluse in lista fructelor cu efecte excelente impotriva starii de nervozitate. Consuma-le acum, in sezon!

Citeste Revista Felicia

30 de minute pe saptamana pentru brate frumoase... Condimentele te ajuta sa-ti mentii sanatatea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Obiceiul de a mânca noaptea ar putea crește riscul unei boli grave cu până la 30%. Ce spun specialiștii
Obiceiul de a mânca noaptea ar putea crește riscul unei boli grave cu până la 30%. Ce spun specialiștii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu ar trebui să folosești niciodată apă caldă de la robinet când gătești. Specialiștii explică riscurile ascunse
De ce nu ar trebui să folosești niciodată apă caldă de la robinet când gătești. Specialiștii explică...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x