Antena Căutare

(P) Mituri și adevăruri despre implanturile dentare

Confortul, restabilirea calității vieţii și estetică dentiţiei sunt avantajele oferite de implantul dentar. Mai mult decât atât, implanturile dentare sunt cea mai bună opțiune pentru pacienții edentați. Un medic implantolog, de la o clinică de specialitate, poate contribui la îmbunătățirea aspectului tău. Implantarea este cea mai eficientă modalitate de a restaura dinții pierduţi.

Descoperă ce trebuie să cunoști despre implanturile dentare

În același timp, unii pacienți sunt îngrijorați de această procedură, îndoindu-se de siguranța procedurii, alții cred că pentru ei este o procedură inaccesibilă și mai există și unii care cred că implanturile nu prind niciodată rădăcini. Despre implant dentar din Timișoara sau din alte orașe există multe mituri, dar pe care un medic stomatolog le poate desființa cu ușurință.

Clarificări de la experții stomatologi

Mitul nr. 1: Operația cu implant dentar este dureroasă.

Adevăr: Acesta este cel mai răspândit și nejustificat mit despre implanturile dentare. Astăzi, specialiștii au o mulțime de opțiuni pentru anestezice, astfel încât întreaga procedură este absolut nedureroasă. În timpul procedurii, pacienților li se garantează confortul fizic și siguranța.

Articolul continuă după reclamă

Mitul nr. 2: Plasarea implantului dentar este o procedură complexă, riscantă și consumatoare de timp

Adevăr: Un alt mit pe care un medic expert stomatolog îl poate dezminți. Procedura durează până la câteva zeci de minute. Experții explică complexitatea acesteia și faptul că necesită o precizie extremă. Dar implantarea devine un proces obișnuit în munca de zi cu zi a experților stomatologi. Experiența și priceperea medicului stomatolog rezolvă cele mai dificile probleme ale pacienților.

Mitul nr. 3: Implanturile dentare pot provoca o reacție alergică

Adevăr: Nu! Implanturile sunt realizate din materiale absolut neutre pentru organism, de obicei titan, care elimină riscul de alergii.

Mitul nr. 4: Implanturile dentare previn viitoarele RMN

Adevăr: Acesta este un alt mit des repetat. Implanturile sunt diamagnetice, adică produse care nu sunt magnetizate. Înainte de o examinare RMN, specialistul trebuie informat despre implanturi. Cu toate acestea, nu au fost constatate anomalii sau consecințe dăunătoare pentru organism la efectuarea unei examinări RMN cu implanturi în gură.

Mitul nr. 5: Orice stomatolog poate efectua un implant dentar

Adevăr: Pentru efectuarea procedurii sunt necesare calificări corespunzătoare ale medicului stomatolog. Procedura poate fi efectuată numai de implantologi care dețin certificate ce confirmă competențe în domeniul implantologiei.

Mitul nr. 6: Implantarea este contraindicată la vârstnici

Adevăr: Implanturile dentare se pot instala la orice vârsta a pacientului (vorbim de limita superioară de vârstă), importantă fiind starea de sănătate a pacientului. Contraindicațiile unui implant dentar includ: probleme oncologice, osteoporoză activă, tulburări circulatorii, diabet decompensat. Implanturile dentare sunt în multe cazuri singura soluție și șansa pentru protezare stabilă la vârstnici, oferind o viață confortabilă.

Cum pot contribui la îmbunătățirea aspectului tău

Zâmbetul perfect devine un criteriu semnificativ de atractivitate. Ca medic stomatolog, pot sublinia frumusețea, pot evidenția avantajele, și te pot ajuta să arăți mai tânăr și mai atractiv. Mai simplu spus, stomatologia estetică este un set de măsuri menite să îmbunătățească aspectul dinților și să creeze un zâmbet atractiv. Poate include:

  • Albirea smalțului dinților. Un zâmbet atractiv se bazează pe dinți albi ca zăpada, deoarece atrag atenția celorlalți și indică atractivitate.
  • Plasarea de fațete și corectarea deficiențelor similare. Aceasta este una dintre părțile principale care fac un zâmbet perfect. Prezența așchiilor sau crăpăturilor în smalț nu numai că perturbă aspectul general, ci poate contribui și la apariția cariilor.
  • Corectarea formei dinţilor. Dinții deformați sau răsuciți pot afecta atractivitatea unui zâmbet. Un aparat dentar modern sau discret poate corecta această problemă.
  • Implant dentar și coroane dentare. Chiar și cel mai strălucitor zâmbet va fi neatractiv dacă lipsesc unul sau mai mulți dinți. Cu un implant dentar și plasarea coroanelor se poate îmbunătăți considerabil aspectul general.
  • Montaj skyce - bijuterii pentru dinți.

Există multe lucruri pe care le poate face un expert stomatolog pentru a obține zâmbetul perfect, dar acest lucru ține și de nevoile tale. În același timp, aspectul trebuie să fie cât mai natural.

Care este cea mai potrivită oră de somn. Dr. prof. Vlad Ciurea trage un semnal de alarmă: “Procesele nervoase majore se ... Câtă înghețată este indicat să mănânci. Afecțiunile pe care le poți avea dacă o consumi în exces...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Virusul Shamonda s-a transmis de la animale la om pentru prima dată. Un bărbat a murit. Ce se știe despre simptome
Virusul Shamonda s-a transmis de la animale la om pentru prima dată. Un bărbat a murit. Ce se știe despre simptome
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Implant dentar imediat după extracție sau după vindecare? Cum se stabilește varianta potrivită
(P) Implant dentar imediat după extracție sau după vindecare? Cum se stabilește varianta potrivită
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire profesională”
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x