Antena Căutare

(P) Cum se desfășoară tratamentul cariilor într-o clinică stomatologică?

Conform unor estimări realizate la nivel mondial, aproximativ jumătate din populația adultă a lumii se confruntă cu problema cariilor dentare.

Vizitele regulate la clinica stomatologica sunt necesare

Din anumite puncte de vedere, situația din România este chiar mai gravă. Astfel, 83% dintre copiii cu vârsta de 6 ani au măcar o carie, procentul ajungând la 94% pentru persoanele de 18 ani. O treime dintre români pierd cel puțin 3 dinți înainte de împlinirea vârstei de 40 de ani.

În aceste condiții, vizitele regulate la clinica stomatologica sunt necesare. Iată care sunt principalele pericole de care ne scutesc!

Posibilele complicații ale cariilor dentare

Atunci când cariile penetrează smalțul și dentina și ajung în pulpa dentară, se poate ajunge la complicațiile cunoscute sub numele de pulpite sau infecții pulpare. Netratate, pot să evolueze în continuare spre țesutul situat sub dinte, ajungând să provoace infecții ale acestuia. Ele favorizează apariția unor abcese dentare sau chiar pot să ducă la infectarea și resorbția progresivă a osului care susține dintele, punându-i în pericol existența.

Articolul continuă după reclamă

În fazele cele mai avansate, o carie poate ajunge să provoace daune însemnate inclusiv la nivelul țesuturilor dure. Uneori, dintele ajunge să fie afectat într-o asemenea măsură, încât devine imposibil de restaurat cu ajutorul unei plombe sau a unei coroane dentare, singura soluție rămânând extracția.

Odată rămas fără dinți, starea de sănătate este afectată în mai multe feluri. Vizat este îndeosebi procesul de digestie, însă au de suferit și modul de a vorbi sau aspectul natural al feței. Tocmai pentru a nu se ajunge la astfel de complicații, este necesar să te prezinți la clinica stomatologică încă de la primele semne ale apariției unei carii.

Tratament de ultimă generație!

Clinica stomatologică Dental Premier propune un tratament al cariei dentare realizat prin intermediul unor metode moderne și minim invazive. Folosirea unor materiale de ultimă generație, de exemplu, face posibilă obținerea unor plombe de aceeași culoare cu cea a dinților naturali. Pe lângă faptul că au o rezistență sporită, ele prezintă și avantajul de a fi nedetectabile vizual.

De altfel, pentru eliminarea acestei probleme se realizează o terapie dentară completă. Înainte de aplicarea obturației definitive de compozit, în clinica stomatologică Dental Premier se verifică minuțios dacă s-a curățat perfect dintele, folosind așa-numitul „indicator de carie“, adică o soluție care colorează doar zonele rămase necurățate. Abia în acest fel este obținută siguranța că dintele respectiv nu se va mai caria pe viitor.

La final, după lustruirea perfectă a obturației de compozit cu gume, perii și cu o pastă concepută special pentru acest tip de tratament, pe suprafața obturației este aplicat un lac special. Cunoscută și sub denumirea de „sigilant“, pasta evită reapariția ulterioară a problemei la marginile obturației.

Pentru cei mici, obturațiile pe dinți sunt realizate în culori vesele, atrăgătoare, chiar prichindelul fiind cel ce are posibilitatea de a alege nuanța pe care o preferă. Datorită acestui fapt, vizita la clinica stomatologica devine mai degrabă un eveniment relaxant, chiar plăcut, decât unul traumatizant.

Dacă și tu faci parte dintre persoanele care se confruntă cu această problemă de sănătate, nu aștepta inutil! Acționează atât timp cât dintele tău mai poate fi salvat! Astfel, atât starea generală de sănătate, cât și nivelul încrederii în sine vor avea de câștigat!

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
10 alimente pe care să le consumi la micul dejun pentru a combate inflamația din organism. Ce recomandă specialiștii
10 alimente pe care să le consumi la micul dejun pentru a combate inflamația din organism. Ce recomandă specialiștii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă privind injecțiile pentru slăbit și diabet! FDA avertizează asupra riscului unei afecțiuni care poate provoca orbire 
Alertă privind injecțiile pentru slăbit și diabet! FDA avertizează asupra riscului unei afecțiuni care poate...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x