Antena Căutare

Statul plătește femeile cu 300 de euro ca să se lase de fumat! Ce condiție trebuie să îndeplinești?

Statul francez a decis să plătească femeile însărcinate să renunțe la fumat, pentru a reduce riscurile apariției diferitelor complicații.

Fumătorii se expun la riscuri mari

Statul francez a decis să plătească femeile însărcinate să renunțe la fumat, pentru a reduce riscurile apariției diferitelor complicații.

În 16 maternități din Franța este testată metoda, mai puțin obișnuită, de a plăti pe femeile însărcinate care sunt fumătoare și acceptă să renunțe la acest obicei, abordare considerată mai eficientă decât cea a culpabilizării acestora.

După cum au dovedit numeroase studii, consumul de tutun în perioada sarcinii poate duce la avort spontan, nașteri premature, subdezvoltare a fătului sau risc — argumente suficiente pentru a le determina pe unele viitoare mame să renunțe la fumat Cu toate acestea, aproximativ 20% dintre femeile însărcinate din Franța (unde o treime din populație fumează) aleg să-și asume aceste riscuri și continuă să fumeze chiar și după ce rămân gravide — un record european nedorit, conform datelor publicate în februarie 2015 de Ministerul francez al Sănătății.

Articolul continuă după reclamă

Medicii susțin că fumatul dăunează sănătății

În acest context, 16 maternități franceze doresc să încerce, în premieră, să le convingă pe viitoarele mame să se lase de fumat oferindu-le în schimb bonuri de cumpărături. În cadrul acestui program pilot sunt recrutate 400 de femei însărcinate în cel puțin 4 luni și jumătate, majore și care fumează cel puțin 5 țigări pe zi.

"Experimentul a început la 7 aprilie și va dura 2 ani", a explicat pentru AFP Ivan Berlin, medic la Spitalul Pitié-Salpętriere din Paris, care coordonează acest program finanțat de Institutul oncologic național francez.

Femeile din cadrul acestui program primesc în medie 300 de euro pe lună, iar medicii se asigură de abstinența tabagică a acestora prin controale periodice.

Această abordare antitabagică poate surprinde, însă specialiștii au importante argumente în favoarea sa.

Starea de dependență înseamnă redesenarea circuitelor de recompensă (din creier) spre o răsplată unică reprezentată de satisfacerea unui anumit viciu. Subiectul resimte nevoia compulsivă de a consuma produsul care-i satisface viciul. Atunci când nu o face se simte bolnav și doar respectivul produs îl poate face să se simtă bine din nou, conform profesorului Michel Reynaud de la Departamentul de Psihiatrie al Spitalului Paul Brousse din Paris.

Ele sunt cele mai UȘURATICE femei, în funcție de ZODIE! Horoscopul FIDELITĂȚII îți dezvăluie secretele!

Prin oferirea de bonuri de cumpărături se poate acționa pozitiv asupra persoanelor dependente, stimulând centrii plăcerii prin invitația de a merge la cumpărături. Astfel, subiectul știe că poate primi o altă recompensă dacă renunță la viciul său.

Eficiența acestei metode a fost testată și în Scoția. Conform unui studiu ale cărui rezultate au fost publicate la sfârșitul lunii ianuarie a anului trecut, 23% dintre femeile care au primit un stimul financiar s-au lăsat de fumat, spre deosebire de 9% dintre cele care nu au primit un astfel de stimul, informează Agerpres.

Bei multă apă plată? Atunci șansele de a avea un regim alimentar sănătos sunt mult mai mari!... Pericolul din mașina de spălat îți poate îmbolnăvi familia! Tu ești atent la aceste detalii?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă privind epidemia de Ebola, după peste 4.900 de decese. Avertismentul unui oficial: virusul ar putea ajunge în Europa
Alertă privind epidemia de Ebola, după peste 4.900 de decese. Avertismentul unui oficial: virusul ar putea ajunge...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Aritmiile cardiace: când bătăile neregulate ale inimii necesită o evaluare specializată
(P) Aritmiile cardiace: când bătăile neregulate ale inimii necesită o evaluare specializată
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x